Brâncuşi - Sculptor creştin ortodox

Anul acesta, 2021, se împlinesc 145 de ani (1876) de la naşterea sculptorului Constantin Brâncuși. Ziua de naştere a marelui artist român, 19 februarie, a fost declarată, începând cu anul 2015, Ziua Naţională Constantin Brâncuși, conform Legii nr. 305/2015.

Constantin Brâncuşi a fost, fără îndoială, un artist creştin-ortodox român nu doar botezat în Biserică, ci şi un credincios trăitor în interiorul vieţii Bisericii.

Însă, credinţa şi viaţa spirituală ale lui Constantin Brâncuşi nu sunt susţinute de o teologie intelectuală sistematică, academică, ci de o teologie implicită, cultică sau liturgică, de expresie imnografică şi iconică, care suscită în credincios nu atât o reflecție intelectuală asupra existenţei, cât o vedere spirituală şi sapiențială creştină asupra vieţii.

Această vedere sau înţelepciune creştină inspirată de cultul liturgic ortodox este prezentă, ca motivație existențială şi inspiraţie artistică, în opera sculptorului Constantin Brâncuşi, cântăreț de strană, corist de biserică şi paraclisier de altar. Din acest motiv, atât în arta lui Brâncuşi, cât şi în reflecţia sa filosofică din aforisme, luminile credinţei creştine ortodoxe nu sunt exprimate sistematic, ci spontan, iar coerenţa sau unificarea lor nu este rezultatul unui raţionament discursiv elaborat, ci rodul unei inspiraţii intuitive concentrate. În acest sens, credinciosul sculptor Brâncuşi nu se exprimă în studii elaborate, ci în maxime şi aforisme, după modelul proverbelor populare, sau al sentinţelor monahale.

Totuşi, trebuie precizat că universul teologic şi spiritual de inspiraţie liturgică al lui Constantin Brâncuşi, care a luminat şi format viaţa sa spirituală şi a inspirat opera sa artistică, era centrat şi conturat pe unele momente sfinte majore din viaţa Bisericii – mai ales Praznicele Împărăteşti ca: Naşterea, Botezul, Răstignirea, Învierea, Înălţarea şi Schimbarea la Faţă ale Domnului nostru Iisus Hristos, precum şi momente majore din viaţa creştină: Botezul, Cununia şi Înmormântarea. Cântările liturgice ale acestor momente şi evenimente sfinte conţin o teologie adâncă, exprimată într-o imnografie solemnă pe care cântărețul Brâncuşi le-a interpretat artistic şi le-a sedimentat spiritual în sufletul său, ca apoi lumina lor să reverse raze în sculptura lui. Astfel, multe dintre operele lui Brâncuşi poartă în ele lumină din lumina interioară a icoanelor şi elevaţie din rugăciunile ortodoxe şi ne cheamă la contemplaţie şi bucurie.

Faptul că toată opera de o viaţă a lui Brâncuşi se concentrează sintetic şi se împlineşte spiritual în Ansamblul comemorativ de la Târgu-Jiu, adică într-un Memorial dedicat morţii eroilor din primul Război Mondial, nu este o simplă întâmplare, deoarece din punct de vedere al identităţii noastre spirituale, cultul morţilor, cinstirea eroilor, a cimitirelor şi monumentelor funerare, este un memento-memorial al timpului, întrucât moștenirea memorată creează rădăcinile spirituale necesare atât păstrării identităţii proprii, a comuniunii între generaţii, cât şi a continuităţii în istorie a spiritului unui neam.

În acest sens, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2021 ca An comemorativ al celor adormiți în Domnul, cu scopul de a evidenţia şi promova valoarea liturgică și culturală a cimitirelor şi monumentelor funerare. Pe lângă valoarea religioasă sau cultică a cimitirelor şi monumentelor funerare, ele au în plus valoarea de moștenire spirituală a unui popor, devenind, astfel, patrimoniu cultural naţional. Etimologic vorbind, patrimoniul ne leagă de părinţi şi de patrie, ne dă identitate în istorie şi ne inspiră pentru viitor.

Meritul lui Constantin Brâncuşi constă în faptul că a folosit, cu o extraordinară inspiraţie artistică şi înţelepciune creştină, un memorial al morţii jertfelnice pământeşti ca moment şi motiv de meditaţie asupra misterului vieţii şi slavei cereşti, exprimând într-o formă artistică nouă o viziune liturgică veche tradiţională.

Dar legătura interioară dintre universul liturgic-spiritual ortodox şi opera artistică modernă a lui Constantin Brâncuşi constă în însăşi înţelegerea sa profundă privind esenţa şi vocaţia artei, şi anume: „Arta este altceva decât «redarea» vieţii, este  transfigurarea ei” ¹.

Trebuie precizat că noțiunea de transfigurare ca finalitate ultimă a omului şi a întregului univers este esenţială şi pentru teologia şi spiritualitatea Bisericii Ortodoxe, în general, şi pentru arta ei sacră sau iconografie, în special.

În acest sens, s-a remarcat, chiar de către unii critici sau istorici de artă brâncușieni neteologi, legătura ce există între universul sau viziunea spirituală în icoanele ortodoxe, cu forme alungite, transfigurate, în elevaţie şi comuniune, şi operele lui Brâncuşi, mai ales prima sa sculptură capodoperă, numită de el însuşi „Rugăciunea”; Constantin Brâncuşi a sculptat, de fapt „femeia-rugăciune, stilizată de sute de ani, mai întâi în pictura de obârşie bizantină, pe icoane” ².

Transfigurarea nu este însă numai o transpunere a realităţii văzute pe un alt plan superior al existenţei, ci şi o mutaţie spre interioritatea esenţială a realităţii, spre „forma-cheie” a ei, cum o numea Brâncuşi, care în teologia ortodoxă sunt „raţiunile divine” ale lucrurilor create, luminate de energiile divine necreate ale Creatorului. Cu alte cuvinte, transfigurarea este atât vederea prezenţei luminii Creatorului în interiorul creaturilor, cât şi vederea universului creat ca fiind înveşmântat în lumina sau slava cea necreată şi neapusă a Creatorului, după cum ne arată momentul Schimbării la Faţă a Mântuitorului Iisus Hristos pe muntele Taborului³. Taina aceasta a transfigurării a devenit baza înţelegerii teologice a întregii iconografii ortodoxe, şi implicit a artei de inspiraţie liturgică ortodoxă. În acest sens, Constantin Brâncuşi a reuşit să exprime în majoritatea operelor sale lumina interioară a creaţiei sau lumina „esenţelor” din persoane şi obiecte, ca pe un reflex al transfigurării şi un apel la comuniune cu Dumnezeu-Creatorul în lumina Sa dăruitoare de libertate şi seninătate, de pace şi bucurie eternă.

 „Esențele” despre care vorbeşte Brâncuşi în aforismele sale, ca fiind „forme-cheie” ale celor ce există, sunt de fapt „semințe existențiale” ale creaturilor care conţin deodată, tainic şi concentrat, identitatea de origine şi idealul finalităţii, iar creşterea şi împlinirea acestor „seminţe existenţiale” se afirmă şi se confirmă în Transfigurare, ca legătură mistică (metafizică şi metalogică) între vizibil şi invizibil, precum şi între creat şi necreat, învăţând din Sfânta Scriptură că „cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice” (2 Corinteni 4, 18).

Se cuvine, deci, ca în acest an când aniversăm împlinirea a 145 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi să evidențiem prezenţa credinţei şi spiritualităţii creştin-ortodoxe în opera sa, mai ales că lucrările sale Rugăciunea şi Coloana fără sfârșit au fost comandate de către creştini ortodocşi pentru a servi ca monumente funerare, fiind considerate la scurt timp după apariţia lor capodopere ale sculpturii funerare a secolului al XX-lea.

Ziua Naţională Constantin Brâncuşi se cuvine să fie în acelaşi timp un omagiu pios adus memoriei celebrului sculptor român, de mult timp intrat în lumina marilor artiști ai umanităţii, şi un apel la o cunoaștere mai amplă şi mai profundă a semnificaţiilor spirituale cuprinse în opera artistică a acestui fiu credinios şi înţelept al Bisericii Ortodoxe Române, care a făcut cunoscute la nivel mondial valenţe nebănuite ale sufletului românesc.

 

 

 

† Daniel

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

 

* Mesaj cu ocazia Zilei Naţionale Constantin Brâncuşi – 19 februarie 2021.