Brutarul şi ţăranul

Demult, trăia într-un sat un brutar renumit pentru pâinea sa. Dar într-o zi lui i se păru că bucăţile de unt pe care tocmai le cumpărase de la un ţăran sunt cam uşoare. Aşa că se hotărî să le cântărească. Când colo, ce să vezi? În loc de un kilogram, cât trebuia să aibă fiecare bucată, aceasta cântărea doar 800 de grame. Omul păgubit s-a dus degrabă la judecătorie, spunând că ţăranul înşală lumea, cerând pedepsirea acestuia. Omul nostru a fost dus în faţa judecătorului, care l-a ameninţat: „Dacă este adevărat ce spune brutarul, te bag imediat la închisoare“. „Să-mi fie iertat - zise ţăranul -, dar sunt nevinovat.“ „Cum îndrăzneşti să minţi?, sări brutarul. Chiar astăzi am cumpărat aceste bucăţi de unt de la tine. Domnule judecător, trebuie să-l închideţi pe acest şarlatan care a încercat să mă păcălească!“ „Aşa este omule? Untul acesta tu l-ai vândut?“, spuse atunci judecătorul. „Da, al meu este, însă vedeţi dumneavoastră, eu nu am prea mulţi bani. Mi-am cumpărat un cântar, dar nu am mai avut bani şi pentru greutăţi, aşa că pun unt pe un braţ al cântarului, iar pe celălalt pun o pâine de-a brutarului, care, zice el, cântăreşte un kilogram. Acum, dacă pâinea brutarului n-a avut un kilogram, eu ce vină am?“ Auzind una ca aceasta, judecătorul a cântărit imediat o pâine şi, într-adevăr, aceasta nu avea decât 800 de grame. În locul ţăranului, la închisoare a ajuns adevăratul vinovat, brutarul. 

 

Morala pildei este aceasta: cel care vrea să înşele, singur se înşală. Chiar dacă nu vede nici un om greşeala sa, Dumnezeu îi vede păcatul: iar atunci când îl mai descoperă şi oamenii, ruşinea este cu atât mai mare. (Augustin Păunoiu)