Bucureştiul, între şantierul ambiţiei personale şi ruinele indiferenţei

Bucureştiul este singura capitală din Europa care a pierdut pe vreme de pace un număr echivalent al clădirilor pierdute de alte mari oraşe ale Europei Occidentale pe vreme de război. Victima principală a ambiţiei de a demola pentru a putea construi cartiere reprezentative pentru "victoria socialismului" a fost Bucureştiul. Observând demolările care afectează în continuare ţesutul cultural al acestui oraş, am putea bănui că atât administratorii oraşului, cât şi cei ai ţării nu au depăşit acel imaginar care a făcut posibilă distrugerea memoriei culturale a Bucureştiului.

Exemplul cel mai recent este cel al deciziei lui Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, de a demola ţesătura specifică zonei Buzeşti - Hala Matache - Berzei, în beneficiul unui proiect neinspirat: realizarea unei şosele cu trei benzi, care va străpunge Capitala în vederea unei iluzorii fluentizări a traficului rutier. Întreaga acţiune trimite către practicile administrative specifice fostului regim comunist. Proiectul a fost demarat fără a respecta normele fundamentale destinate protecţiei patrimoniului construit. Mofturi! Exproprierile au fost făcute peste noapte, în mijlocul iernii şi fără despăgubiri echitabile. Fleacuri! Proiectul în sine este autoruinător: în timp ce de câţiva zeci de ani urbaniştii marilor oraşe din Occident au înţeles că fluentizarea traficului într-un oraş nu poate fi asigurată de ridicarea mai multor şosele interioare, ci doar prin amenajarea unor drumuri ocolitoare, edilii Bucureştiului gândesc împotriva curentului. Evident! Dacă cineva ar fi înclinat să suspecteze prezenţa vreunei viziuni geniale, mi-ar reveni ingrata misiune de a-l deziluziona. Arhitectul-şef al Capitalei, Gheorghe Pătraşcu, declara în urmă cu doar câteva zile pe postul naţional de televiziune că nu există încă un studiu complet care să fundamenteze întregul proiect, fiind regretabil că astfel de iniţiative sunt puse în practică fără o bună determinare a proiectului. Declaraţia acestuia era în egală măsură corectă şi stupefiantă, Gheorghe Pătraşcu fiind cel care a semnat acele avize de demolare despre care tot el spunea că nu sunt legitime în contextul unei competente analize a proiectului. Stupefiant! Pour la bon bouche, Arhitectul-şef al Capitalei încheia spunând că, de fapt, nu el a dărâmat acele clădiri. Firmele specializate s-au ocupat de acest lucru. El doar a semnat... Nu în ultimul rând trebuie remarcat faptul că, dacă regimul comunist a decis demolarea cartierului Uranus - una dintre cele mai frumoase zone ale Bucureştiului - pentru a ridica în acel loc Casa Poporului, primarul Sorin Oprescu a decis că poate demola ce a mai rămas în jurul acestei zone pentru a construi magistrala Buzeşti - Berzei - Uranus. Atât într-un registru simbolic, cât şi într-unul al faptelor concrete, cele două proiecte par a fi legate prin filiaţie inspiraţiei nefaste. De la instalarea regimului comunist, până în zilele noastre, capitala ţării nu a beneficiat de un manager pregătit să îi protejeze şi să îi pună în evidenţă farmecul. Bucureştiul a devenit însă şantierul predilect al cultului personalităţii. Pentru asemenea proiecte faraonice, singurul studiu de fundamentare constă în ambiţia personală şi volatilul succes electoral. Cât timp bucureştenii vor fi indiferenţi faţă de ceea ce se întâmplă cu propriul oraş, nimic nu va putea opri dezastrul. Oraşul, care în perioada primei jumătăţi a secolului al XIX-lea era un model european de arhitectură, a reuşit să devină, în secolul al XXI-lea, definiţia de manual a modului în care poate fi ruinat un oraş. Pentru acest lucru nu a fost nevoie decât de câţiva primari pentru care frumosul este un moft, iar agenda personală o normă.