Bucuria continuităţii credinţei şi a comuniunii în Hristos
Preafericirii Sale,
Preafericitului Părinte NEOFIT,
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare
Preafericirea Voastră
şi iubite frate în Hristos Domnul,
HRISTOS A ÎNVIAT!
Anul acesta, 2015, împărtăşim, cu întreaga Biserică Ortodoxă Bulgară, bucuria împlinirii a 1150 de ani de la creştinarea poporului bulgar. Acest luminos popas festiv are scopul de a evidenţia în mod solemn continuitatea şi rodirea, de-a lungul secolelor, a mărturisirii lui Hristos pe pământul Bulgariei. El este, totodată, un bine-venit prilej de a sublinia comuniunea ortodoxă tradiţională în contextul sud-est european al Peninsulei Balcanice, spaţiu în care se manifestă, de asemenea, vechimea şi permanenţa relaţiilor frăţeşti dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Ortodoxă Bulgară.
După primirea credinţei în Hristos de către poporul bulgar în timpul Ţarului Boris, în anul 864, a urmat, la sfârşitul primului mileniu creştin, un proces amplu de creştinare a popoarelor slave din răsăritul, centrul şi sud-estul Europei. La acest proces au contribuit şi legăturile slavilor cu creştinii din spaţiul etnogenezei şi al creştinării strămoşilor poporului român, încă din primele veacuri ale erei creştine, începând cu predica Sfântului Apostol Andrei în Sciţia Mică (Dobrogea de azi). O cooperare deosebită între români şi bulgari a fost realizată în timpul Ţaratului româno-bulgar (sec. XII-XIV). Rămâne un reper fundamental, în acest sens, corespondenţa deosebit de interesantă şi bogată în conţinut a Mitropolitului Antim Critopol din Ţara Românească şi a Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana cu Sfântul Eftimie, Patriarh de Târnovo, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea.
După ocuparea Peninsulei Balcanice până la Dunăre de către Imperiul Otoman, la sfârşitul aceluiaşi veac, urmată de căderea sub aceeaşi stăpânire, a Constantinopolului însuşi, în anul 1453, Ţările Române au continuat să acorde un sprijin frăţesc substanţial pentru Biserica Bulgară şi pentru întregul Răsărit Ortodox, în general, mai cu seamă prin cărţile de cult tipărite în limba slavonă în secolele XVI-XVII, în tipografiile româneşti de la nord de Dunăre.
Sunt bine cunoscute, pe de altă parte, ajutoarele materiale, mai ales ctitoriile bisericeşti ale multor domnitori de seamă ai Ţărilor Române zidite la sud de Dunăre, atât pe teritoriul Bulgariei de astăzi, cât şi la Muntele Athos, unde, dintre vetrele monahale sprijinite, în mod deosebit, a fost Mănăstirea Zografu, cu vieţuitori preponderent de etnie bulgară. De vrednică amintire în această privinţă sunt Sfinţii Voievozi Ştefan cel Mare (†1504) şi Neagoe Basarab (†1521), domnitorul Matei Basarab (†1654) şi Sfântul Voievod Martir Constantin Brâncoveanu (†1714).
În acelaşi context istoric, în ţinuturile româneşti au fost aduse moaştele unor sfinţi care au vieţuit la sud de Dunăre, fiind cinstiţi în mod deosebit în capitalele Ţărilor Române, precum Sfânta Muceniţă Filofteia la Curtea de Argeş (sfârşitul secolului al XIV-lea), Sfânta Cuvioasă Parascheva, la Iaşi (1641), şi Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou (Basarabov), la Bucureşti (1774).
Spre sfârşitul secolului al XVIII-lea şi la începutul secolului al XIX-lea, în Ţara Românească şi-a găsit adăpost şi susţinere puternicul curent al aşa-numitei renaşteri bulgare, în frunte cu Sfântul Sofronie, Episcop de Vraţa, care a fost primit frăţeşte la Bucureşti în anul 1803. Mulţi călugări bulgari au vieţuit în această vreme în mănăstirile româneşti şi, cu deosebire, în marile obşti ale Sfântului Cuvios Paisie Velicicovschi la Mănăstirea Neamţ (†1794).
Pe pământ românesc au fost traduse şi tipărite primele cărţi în limba bulgară, precum Nedelnicul sau Chiriacodromionul, cuprinzând cazanii pentru toate duminicile, praznicele împărăteşti şi la sfinţii mari de peste an, tipărite în anul 1806 la Râmnic, ori prima traducere bulgară a Tetraevangheliarului, tipărit la Bucureşti, în anul 1828, cu sprijinul Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, Mitropolitul Ţării Româneşti.
Tot în Ţara Românească, în contextul prezenţei şi activităţii intense a multor cărturari şi militanţi pentru eliberarea Bulgariei de sub stăpânirea otomană, între care Hristo Botev, Gheorghi Racovschi, Liuben Karavelov sau ierodiaconul Vasil Levski, au apărut primele ziare şi reviste bulgăreşti la Bucureşti, Giurgiu, Brăila şi Ploieşti, precum şi o serie de manuale şcolare în limba bulgară.
După dobândirea Independenţei României şi a autonomiei Bulgariei, în urma războiului din anii 1877-1878, relaţiile frăţeşti dintre Bisericile Ortodoxe surori Română şi Bulgară au continuat, cunoscând, spre exemplu, momente de o deosebită semnificaţie în vremea vrednicilor de pomenire Patriarhi Justinian al României şi Chiril al Bulgariei, dar şi în ultimele decenii, după dobândirea libertăţii în urma căderii regimului comunist din cele două ţări.
Acum, la acest deosebit popas aniversar al celor 1150 de ani de la creştinarea poporului bulgar, adresăm Preafericirii Voastre, Preafericite Părinte Patriarh NEOFIT, membrilor Sfântului Sinod, clerului şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Bulgare călduroase şi frăţeşti felicitări şi ne rugăm lui Dumnezeu să reverse darurile Sale cele bogate peste întregul popor ortodox bulgar, spre slava Preasfintei Treimi şi binele Ortodoxiei.
Cu frăţească dragoste în Hristos Cel înviat,
† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române
Mesaj transmis la împlinirea a 1150 de ani de la creştinarea poporului bulgar, 3 mai 2015.