Campus pentru copiii din Hălăuceşti
Parohia catolică „Naşterea Sfintei Fecioare Maria“ din localitatea Hălăuceşti din judeţul Iaşi a organizat în prima jumătate a lunii iulie un campus pentru copiii din localitate, informează Episcopia Romano-Catolică de Iaşi. Au participat peste 200 de copii preşcolari de la grupa mare şi elevi de la clasa I până la a VI-a, care au fost animaţi de 20 de operatori pastorali: fraţi, surori franciscane, seminarişti şi tineri. După cuvântul de bun venit adresat de părintele Dumitru Patraş, cel care s-a ocupat îndeaproape de organizarea şi buna desfăşurare a acestui campus, s-a făcut cunoscut motoul campusului: „Ce bine ne simţim aici“. Apoi au fost împărţite eşarfe şi ecusoane distinctive în funcţie de grupul de apartenenţă, au fost prezentaţi animatorii şi programul zilnic. Punctul de început al fiecărei zile a fost Povestea lui Pinocchio, reprezentată prin scenetă de animatori, urmată de cateheză asupra a ceea ce s-a văzut şi ascultat şi asupra unui text din Sfânta Scriptură, pentru a înţelege şi a aprofunda diferite tematici cu o rezonanţă relevantă potrivit vârstei lor - prin metode expozitive, simboluri, întrebări şi provocări adaptate nivelului lor cognitiv. Din program nu au lipsit jocurile, cântecele, dansurile şi momentele de destindere şi slujbele religioase însufleţite de vocile cristaline ale copiilor. În ultima zi, fiecare grupă a prezentat în faţa tuturor ceea ce a pregătit şi învăţat în decursul săptămânii, după care au urmat surprizele pregătite de animatori, de surori şi de un grup de tinere din Italia.