Candele cu untdelemnul arderii curate

Sfânta și Marea Zi de Marți ne așază înainte, cu solemnitate și cutremur lăuntric, pilda evanghelică a celor zece fecioare, chemân­du-ne neîncetat la trezvie întru așteptarea Cerescului Mire. Cinci dintre fecioare sunt înțe­lepte, purtând în candele untdelemnul credinței lucrătoare, iar celelalte cinci sunt neînțelepte, lipsite de pregătirea inimii. Strigătul din miezul nopții: „Iată Mirele vine!”, este judecata tainică a fiecărei clipe prezente.

Candela este sufletul, iar untdelemnul este arderea curată a iubirii milostive și jertfelnice. Fără aceasta, lumina se stinge, iar întâlnirea cu Hristos rămâne o ușă închisă.

În contextul anului 2026, proclamat în Biserica Ortodoxă Română drept Anul comemorativ al Sfintelor Femei din calendar (mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame), această pildă ne luminează și mai adânc. Sfintele Femei ale Bisericii devin icoane vii ale fecioarelor înțelepte din parabola evanghelică, purtătoare ale unei lumini care nu se stinge, ci se răspândește prin dăruire.

Sfintele Femei Mironosițe - candele ale iubirii neînfricate

Mironosițele sunt purtătoarele credinței care nu apune. Ele nu se descurajează pe Golgota suferinței de Cruce și nici la mormânt. Nu abdică în fața durerii și a umilinței. Venind cu miruri la Cruce și Îngropare, primesc în dar Lumina biruinței. În tăcerea dimineții pascale, ele devin primele vestitoare ale Învierii, pentru că au păstrat candela aprinsă în noaptea deznădejdii. Ele ne învață că adevărata priveghere este fidelitatea iubirii care rămâne lângă Hristos chiar și atunci când totul pare pierdut.

Sfintele Mucenițe - candele aprinse prin jertfă și mărturisire

Chipul fecioarelor înțelepte se oglindește în mucenițele care au ars ca niște făclii în suferință: Sfintele Tatiana de la Craiova, Filofteia de la Curtea de Argeș și Suniva de la Selja, ocrotitoare ale comunității noastre euharistice din Bergen și alte mii și mii de mielușele ale Mântuitorului care s-au adus jertfă neprihănită.

Sfintele Monahii - candele ale rugăciunii neîncetate

În liniștea pustiei sau în desișul codrilor, în crăpăturile pământului sau pe ostroavele apelor s-au nevoit Sfintele Cuvioase Parascheva de la Iași, Teodora de la Sihla, Mavra de pe Ceahlău și celelalte din neamul nostru și din alte seminții. Viața lor este o ardere curată în Hristos, chemându-ne la adâncime, la nevoință, la întoarcerea în cămara inimii. Adevărata pregătire pentru întâlnirea cu Mirele nu se face în exterior, ci în această tainică lucrare lăuntrică.

Sfintele soții și mame - candele ale jertfei continue

Dacă mucenițele ard în focul suferinței, iar monahiile în liniștea rugăciunii, sfintele soții și mame ard în taina vieții de familie. Ele sunt cele mai apropiate de noi și, tocmai de aceea, atât de pilduitoare. Le pomenim pe câteva dintre ele: Sfânta Teofana Basarab întruchipează noblețea credinței trăite cu demnitate și smerenie, fiind soție și mamă, apoi călugăriță și maică duhovnicească pentru noi toți.

Sfânta Doamnă Maria Brâncoveanu, soție de voievod martir și mamă de mucenici, nu se frânge prăbușindu-se sub cruce, ci se ridică și o poartă cu mult curaj și tărie întru dreapta mărturisire.

Sfânta Cuvioasă Platonida de la Argeș (fostă Despina Milița, soția Sfântului Voievod Neagoe Basarab) arată cum suferința poate rodi în sfințenie, iar pierderea, lacrima și singurătatea se prefac în rugăciune și lumină.

Sfânta Cuvioasă Filofteia de la Pasărea (din Botez, Floarea), mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, ne învață că o mamă poate naște nu doar viață, ci și sfințenie, crescând în taină un slujitor al lui Dumnezeu.

Sfânta Cuvioasă Filotimia de la Râmeț este chipul mamei iubitoare a Sfântului Cuvios Dometie cel Milostiv, care în familie a născut 12 copii, iar după călugărie a crescut mii de suflete pentru cer.

Sfânta Olimpia din Fărcașa, mama Sfântului Cuvios Petroniu de la Prodromu, arată frumu­sețea unei vieți simple, dar curate și pline de Dumnezeu, spălând în Joia Mare picioarele bolnavelor din sat.

Sfânta Mărturisitoare Blandina de la Iași, o mamă jertfelnică, care a trecut prin suferințe cumplite, însă a păstrat candela aprinsă până la capăt, răbdând și mărturisind.

Aceste sfinte femei nu doar că au ținut candela aprinsă, ci au făcut din viața lor însăși o candelă. Ele ne arată că sfințenia nu este o excepție, ci vocația ascunsă a fiecăruia care trăiește în Dumnezeu.

Să priveghem. Să iubim. Să ardem.

Sfintele Femei ale Bisericii ne stau înainte ca mărturie că lumina poate fi păstrată în orice împrejurare: în lacrimă și în suferință, în jertfă și în sudoare, în familie sau în pustie.

În această Mare Zi de Marți, să ne întoarcem spre inimă și să ne întrebăm cu seriozitate: avem untdelemn în candelele noastre? Căci, atunci când va răsuna glasul Mirelui, nu va mai fi timp de pregătire, ci doar de întâlnire. Să nu lăsăm candela să se stingă, ci să o primenim cu iubire, cu credință și cu jertfă.