Canonul - hrană și medicament sufletesc
Preot Ilarion V. Felea, Pocăința - studiu de documentare teologică și psihologică, Ed. Scara, București, 2000, pp. 208-209
„Nu dăm canoane așa, la întâmplare, și cum ne vine bine din punctul de vedere al ușurării sarcinii noastre de duhovnici, ci dăm canoanele ce vindecă și duc la însănătoșire viața publică și privată a obștii creștine. De sine înțeles că punctul acesta de vedere se poate realiza în toate amănuntele sale, numai reformând oarecum Pravila Bisericii din prezent în folosința publică, introdusă cu putere de lege obligatorie prin Sfinții Părinți și Sinoadele autorizate ale Sfintei noastre Biserici Ortodoxe. Reforma Pravilei nu o înțeleg așa, ca păcatelor omenești să li se dea o altă definiție ori unele din fapte declarate ca păcate să înceteze a se mai numi păcate. Nu! Păcatele omenești sunt bine definite prin canoane și Sf. Scriptură și nimeni nu e în drept a le aduce nici o îmblânzire. Reforma să se facă numai în ce privește canoanele ce se dictează mărturisiților din motivul că multe din canoane nu mai corespund vremii zilelor noastre și, deci, nu mai pot fi nici leacuri ce vindecă bolile penitenților. Dictând spovediților astfel de canoane, ne punem în starea medicilor care ar prescrie bolnavilor preceptele din știința medicală de acum câteva sute de ani. Preceptele vechi, de sine înțeles, nu vindecă, ci vindecă preceptele pe care ni le dă azi știința medicală. Ca să avem astfel de precepte pentru bolile sufletului, ne trebuie un codice nou de Pravilă, ca duhovnicii să-i aplice articolele, cum judecătorii aplică articolele legilor și cum chirurgii aplică preceptele medicilor ce prescriu doctoriile pentru bolnavi. În lipsa unui codice modern de canoane, voi expune aici numai unele orientări în regulile care trebuie să le avem în vedere la dictarea canoanelor pentru mărturisiți, care reguli se pot cunoaște mai bine din unele păcate concrete ce se expun aici.”
(Cuvinte ale sfinţilor români, pr. Narcis Stupcanu)