Care e sensul vieții când conținutul ei nu e Hristos?
Duminica a 28-a după Rusalii (Pilda celor poftiți la cină) Luca 14, 16-24
Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om oarecare a făcut cină mare și a chemat pe mulți; și a trimis la ceasul cinei pe slujitorul său ca să spună celor chemați: Veniți, că, iată, toate sunt gata! Și au început toți, câte unul, să-și ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Am cumpărat un ogor și trebuie să ies ca să-l văd; te rog, iartă-mă. Și altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat și mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat și de aceea nu pot veni. Și, întorcându-se, slujitorul a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieși îndată în piețele și ulițele cetății, și pe săraci și pe neputincioși, și pe orbi și pe șchiopi adu-i aici. Și slujitorul a zis: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit, și tot mai este loc. Și a zis stăpânul către slujitor: Ieși la drumuri și la garduri și silește-i să intre, ca să mi se umple casa, căci zic vouă: Nici unul din bărbații aceia care au fost chemați nu va gusta din cina mea.
Parabola despre Cina cea mare, cum mai este cunoscută pilda acestei duminici, înfățișează, în chip alegoric, ospățul mesianic, mântuirea adusă de Mesia, Cel Care va veni peste puțin timp și în așteptarea Căruia noi ne pregătim în această perioadă de post. Pilda cuprinde sintetic întreaga istorie a mântuirii neamului omenesc, o reprezentare simbolică a Împărăției cerurilor, care nu poate fi descrisă în cuvinte, ci doar asemănată cu ceva care ne este nouă cunoscut îndeaproape în lumea aceasta, în cazul de față, cu un ospăț la care sunt invitați, în ultimă instanță, toți oamenii, indiferent de categoria socială sau de convingerile lor spirituale. Stăpânul casei, cel care face cina, este Dumnezeu. Slujitorul trimis ca să poftească invitații la cină este Fiul întrupat, Mesia prezis de profeți. Cina este Împărăția lui Dumnezeu concretizată în bucuria, răsplata și fericirea celor care au ascultat chemarea lui Dumnezeu. Cina cea mare începe din viața aceasta și continuă în cea viitoare, ca o stare de necontenită și negrăită veselie. Cei chemați mai întâi la cină reprezintă poporul ales. Lor li se adresează prima dată chemarea, căci cu ei, ca popor, se făcuse Legământul Legii Vechi, ei cunoșteau cel mai bine Scriptura și profețiile despre Mesia și venirea Lui. Cei chemați ulterior la cină reprezintă neamurile păgâne care, deși nu au fost pregătiți anume și din vreme, totuși au ascultat chemarea și au intrat la cină. La cină „mai este loc”, lucru ce relevă abundența și dorința lui Dumnezeu ca mulți să intre în Împărăția lui Dumnezeu. Dar iubirea lui Dumnezeu sporește atunci când are drept răspuns iubirea oamenilor. Belșugul milei și al harului lui Dumnezeu este fără limite. „Pâinea vieții” nu are sfârșit, „se mănâncă pururea și niciodată nu se sfârșește”.
Cine respinge participarea la cină ratează esențialul
Cei trei invitați au o notă comună, anume refuzul de a onora invitația. Invocă scuze și pretexte care îi situează într-un plan exclusiv material, renunțând astfel la exigența eshatologică. Ei devin obtuzi la chemarea lui Dumnezeu. Textul lucanic ne lasă să înțelegem că toți vorbesc aceeași limbă, toți se mișcă în același registru al utilităților. În interpretările Sfinților Părinți, cel care merge să-și vadă ogorul reprezintă pe cei preocupați de trup și de patimile lui, cei care se lasă prinși în mrejele deșertăciunilor și slavei lumești. Cel care cumpără boi reprezintă pe cei stăpâniți de lăcomie, de avere, de îmbogățirea cu lucruri vremelnice și limitate, pe cei căzuți în sclavia simțurilor. Obligația conjugală îl distrage pe cel din urmă invitat să participe la ospăț. Ar fi greșit să înțelegem că familia este o piedică în fața chemării divine. Când omul nu cunoaște ierarhia priorităților, familia poate deveni un motiv de a nu răspunde chemării lui Dumnezeu la mântuire. Toate cele trei categorii de invitați invocate în pilda de astăzi ne atrag atenția că eul propriu, cei apropiați, afacerile, ocupațiile cotidiene pot fi un conținut de viață, dar nu un sens de viață. Când împiedică viața duhovnicească și virtutea, atunci pot deveni nelegiuiri. Nici un lucru pământesc nu poate îndreptăți pe creștin să refuze chemarea lui Dumnezeu. Mai mult, bunătățile duhovnicești sunt fără sfârșit, ele sunt capabile să satisfacă orice suflet, până la îndestularea desăvârșită. Bunurile pământești, averile, desfătările lumii acesteia, deși mulți își închipuie că sunt îmbelșugate, sunt neîndestulătoare și incapabile să satisfacă sufletul omului.
Universalitatea chemării lui Dumnezeu
Invitația făcută în ultimul ceas ne atrage atenția asupra unui fapt esențial: indiferent când vine o invitație din partea lui Dumnezeu, aceasta nu poate fi refuzată. Textul pune în evidență vigilența de care trebuie să dea dovadă fiecare om. Fiecare dintre noi este poftit la cină. Fiecare este chemat încă de aici de pe pământ să intre în comuniunea cu Hristos, să se împărtășească din bucuria pe care ne-o aduce viața împreună cu El, din bucuria pe care ne-o dăruiește rugăciunea, iubirea milostivă sub toate formele ei, blândețea și smerenia. Participarea noastră la ospățul mesianic trebuie să devină prioritatea vieții noastre, cea mai profundă bucurie a noastră, opțiunea esențială a vieții noastre. Însă doar un suflet smerit, curățat și eliberat de toate dorințele, de toate preocupările și de toate închipuirile poate gusta cu adevărat din ospățul mesianic, din cina Împărăției cerești. Toți oamenii sunt poftiți să intre la cina lui Hristos, însă nu toți vor gusta din ea. Lucrul acesta nu înseamnă că Dumnezeu îndepărtează pe cineva. Oamenii singuri se îndepărtează, lăsându-se acaparați de grijile și preocupările pământești. Bucuriile duhovnicești pe care le dă Dumnezeu celor părtași la cina Sa sunt mai mult decât îmbelșugate. Ele sunt îndeajuns nu numai pentru cei poftiți la cină, ci și pentru cei ce vor fi chemați până la sfârșitul veacurilor. Sentința din finalul pildei de astăzi nu îi privește doar pe evrei, ci și pe noi, creștinii. Nici unul din cei chemați la cină care nu au răspuns invitației nu va gusta din ea. Creștinii care au fost chemați și botezați și au mărturisit credința în Hristos, dar cei care pe parcursul vieții s-au îndepărtat de această chemare nu vor gusta din cină. Doar apropierea de harul dumnezeiesc, prin pocăință și fapte bune, poate să îi facă vrednici de dumnezeiasca Împărtășanie. Să nu fim indiferenți față de această chemare, să nu disprețuim cina și pe Cel Care ne cheamă la cină, ci să ne silim în permanență pentru primirea Sfintei Euharistii, până ce vom ajunge la cina dumnezeiască a fericirii veșnice.
Așteptarea drepților Vechiului Testament s-a împlinit în Hristos
Evanghelia care cuprinde Pilda celor poftiți la cină a fost rânduită de Biserică să fie citită în această perioadă de pregătire pentru marea sărbătoare a Nașterii Domnului. Biserica ne cheamă să ne facem părtași așteptării tuturor strămoșilor lui Hristos. Toți cei din Vechiul Testament care au fost credincioși lui Dumnezeu trăiau cu nădejdea venirii lui Mesia, Care avea să întemeieze Împărăția cerurilor în inimile tuturor oamenilor care vor răspunde chemării la cină. Întreaga istorie a poporului evreu era orientată spre Hristos, fiind o vestire a venirii Lui, o făgăduință de întemeiere a Împărăției Sale. Profeții Vechiului Testament au văzut întruparea Fiului. El S-a descoperit lui Moise și tuturor profeților ca și Cuvânt neîntrupat. Ei au văzut mai dinainte întruparea Sa, de aceea Moise a văzut spatele lui Dumnezeu, Isaia L-a văzut șezând pe tron, iar Daniel L-a văzut cu asemănare omenească, ca Cel Vechi de zile. Faptul că Moise a văzut spatele lui Dumnezeu înseamnă că el a văzut ceea ce urma să se întâmple în viitor. Profeții nu au văzut firea lui Dumnezeu, ci numai forma și imaginea a ceea ce avea să fie. Ospățul la care ne cheamă Fiul lui Dumnezeu prin însăși Întruparea Sa ne oferă posibilitatea de a intra în Împărăția cerurilor, în bucuria Împărăției, de a ne hrăni nu cu hrană pământească, ci cu însuși Trupul și Sângele Său, de a ne hrăni din voința Sa divină, care ne transmite viața cea adevărată.