Care este rolul canonului la Spovedanie? Canonul este pedeapsă sau sprijin şi ajutor?

Arhim. Arsenie Papacioc, Mănăstirea „Sfânta Maria“ - Techirghiol:

Canoanele rămân valabile ca nişte mari faruri de orientare, să se vadă mai ales gravitatea păcatelor, ele având însemnările şi subînsemnările lor, dar trebuie cunoscut că au şi elasticitatea lor. Lupta mare este să-i vindeci rana, nu să-l laşi singur ani întregi fără marile haruri ale Sfintelor Taine. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Ani vrei să-i dai? Trebuie să-l însănătoşeşti!“. Să ajungă la o cunoştinţă de sine şi să intre singur în marile bogăţii ale harurilor cereşti. Să ştie că jertfa Mântuitorului s-a făcut ca să fim iertaţi prin pocăinţă de toate păcatele şi el, creştinul, să rămână într-o mare nădejde fără să se teamă.

Nu trebuie apăsat pe o puternică nevoinţă prin canonisire, ci mai mult pe o intensitate a ei. Nu timpul poate decide, ci calitatea vieţuirii printr-o continuă dispoziţie sufletească, nedând loc la amărăciuni opace.

Duhovnicul nu greşeşte micşorând timpul pocăinţei în marea lui răspundere, că spune Sfântul Vasile cel Mare în Canonul 74: „Cel căruia i s-a încredinţat de la iubirea de oameni a lui Dumnezeu puterea de a lega şi dezlega, văzând sârguirea spre pocăinţă a celui ce a păcătuit, nu se va osândi pentru micşorarea timpului canonisirii, pentru că cei ce se mărturisesc cu mare durere ajung degrabă iubirea de oameni a lui Dumnezeu“