Cărţile de cult întăresc credinţa

În faţa prozelitismului calvin iniţiat de către principii calvini, iar mai apoi a prozelitismului catolic susţinut de Imperiul Habsburgic, ierarhii ardeleni au rezistat prin tipărirea de cărţi în limba română. În sprijinirea acţiunii de rezistenţă a unităţii religioase şi de neam a poporului român a venit cartea românească tipărită în Ţara Românească.

Spre sfârşitul secolului al XVII-lea, trupele imperiale pătrund în Transilvania şi prin pacea de la Karlowitz, din 1699, această provincie românească a ajuns sub stăpânirea austriecilor. Noua situaţie a fost folosită de Curia papală, care, cu ajutorul habsburgilor, a reuşit să unească cu Roma o parte din ortodocşii transilvăneni. Unirea a fost acceptată de către clerul ortodox numai pentru a ieşi din situaţia de inferioritate socială şi economică în care se afla. Luptele grele pe care le-au dus românii din Transilvania cu catolicismul în preajma unirii au provocat o mişcare culturală românească, precum se afirmă în precuvântarea cărţii "Sicriul de aur", apărută "în cetatea Sas-Sebeş", în anul 1683, sub domnia lui Mihail Apafi, "craiul Ardealului", când "besearicile ceale amărâte" au căpătat "scăpare şi scuteală", iar preoţimea românească, în frunte cu preotul Ioan Zoba din Vinţ, a reuşit cu toată "surumănia lor" a înfiinţa o tipografie pentru că "...văzându lipsa şi slăbiciunea întru nemul nostru, care pân într-atât au sosit pentru neînţelesul Scripturilor, câtu cele poruncite de Dumnezeu mai toate au venit întru uitare, pentru care lucru amu nevoitu de multă vreme să ridicăm Typografie pentru luminarea nemului nostru". Preotul Ioan Zoba din Vinţi a mai dat la tipar o carte, "Cărarea pe scurt spre fapte bune îndreptătoare", apărută la Alba-Iulia, în anul 1685. Cartea conţine sfaturi practice cu privire la viaţa cotidiană a românului, sfaturi preluate din Sfânta Scriptură. În tipografia de la Bălgrad, în contextul frământărilor din sânul bisericii române din Ardeal, mai apare un Molitvelnic, în 1689, "izvodit din slovenie". Acest "Molitvelnic" cuprinde învăţătura despre Sfintele Taine, fiind tipărit cu ajutorul mitropolitului Ardealului, Varlaam. De asemenea, au mai fost tipărite o "Poveste la 40 de mucenici", în 1689, "Rânduiala diaconstvelor", Bălgrad, 1687, un "Ceasloveţ", Sibiu, 1696, o "Bucoavnă", în 1699, care au circulat intens şi au contribuit la menţinerea unităţii spirituale a românilor transilvăneni cu fraţii lor de dincolo de Carpaţi. Constantin Brâncoveanu, apărător al Ortodoxiei Ca domn pravoslavnic, apărător al Ortodoxiei, şi legat de ţinuturile de peste munţi, atât prin proprietăţile pe care le avea acolo, cât şi prin ctitoriile şi daniile făcute, Constantin Brâncoveanu a căutat, cât i-a stat în putinţă, să împiedice această dezbinare. "Ajutoriu nelipsind şi de la prealuminatul şi înălţatul biruitoriu a toatei Ungrovlahii, Io Constantin Brâncoveanu Basarab voevod, carele nu cu puţin s-au arătat şi pururea să arată luminătoriu credinţei pravoslavnice, întărind-o cu dumnezăieştile cărţi, în tot chipul tipărindu-le, carele fiind patronaş al sfintei mitropoliii de aici din Ardeal şi tuturor celor care ce năzuesc supt a mării sale milă", se arată în "Chiricodromionul" de la Bălgrad din 1699. În contextul trecerii Transilvaniei de sub dominaţia otomană sub cea austriacă, a fost tipărită cartea de instruire religioasă, "Chiricodromion" sau "Calea Domnului", care conţine predici în spirit tradiţional ortodox "pentru folosul şi luminarea neamului nostru românesc, căci că foarte au fost lipsă sfintelor besearici şi pravoslavnicilor creştini de aici din Ardeal, de această dumnezăiască carte, neavând pre înţeles din destul cuvântul sfintei Evanghelii, iar acum îndestulându-să toţi şi strălucindu-le cuvântul Evanghelii spre înţelesul limbii lor, oamenii cei ce şedea întru întunerec văzură lumină mare şi cei ce şedea în ţinutul şi în umbra morţii lumină străluci lor". Constantin Brâncoveanu, în acea perioadă, se străduia să ridice cât mai mult preocupările cărturăreşti, potrivit nevoilor timpului. Misionarii papali încearcă să-şi întindă influenţa şi peste munţi, în Ţara Românească. În acea vreme s-au dat la tipar o mulţime de cărţi şi mărturisiri de credinţă cu conţinut dogmatic ortodox pentru a combate propaganda catolică: "Mărturisirea de credinţă" a lui Petru Movilă, 1699, lucrarea polemică a lui Maxim Peloponezianul numită "Carte sau lumină cu drepte dovediri din dogmele Bisericii Răsăritului asupra dejghinării papiştaşilor", 1699, în care se combăteau cele patru puncte florentine, "Învăţături creştineşti" a ucenicului lui Antim Ivireanul, 1700, "Floarea darurilor" în 1701, dar şi "Învăţătură preoţilor pre scurt, de şapte taine ale Bisericii, cu drepte dovediri din pravila Sfinţilor Părinţi" a Episcopului Mitrofan al Buzăului, apărută la Buzău în 1702. Cartea de cult, mijloc de rezistenţă spirituală În cartea apărută la Snagov în 1699, "Carte sau lumină", se atrage atenţia credincioşilor asupra prozelitismului catolic. "Obiceiu au ceia ce să despartu de săborniciasca beserică cu dejghinări sau cu erese sau cu alte înnoiri să strămute sau sfintele scripturi, sau cuvintele Sfinţiloru, precum toţi ereticii fac. Iară latinii şi ale Scripturii şi ale părinţilor şi încă ale Sfintelor Săboară învăţături le strămută şi le izvretesc, uneori tâlcuindu-le rău, alteori rupându-le şi înpiedicându-le den orânduiala loru. Iară cându nu pot cu întorsuri ca aceştia să-şi plinească înnoirile loru, înpreună pre ce deşartă înţelepciune al vecului acestuia, sau mai bine să-i zicem înţelepciunea cea înălţătoare, o înpreună cu bogoslovia. Aduc mărturii necunoscute scornite din capul lor, punu înnainte epistolii ascunse, află visuri şi descoperiri muereşti, aducu istorii băsnuitoare, pilde nefăcute şi neauzite şi scirpturi ereticeşti. Apoi văzându cum că nici cu unele ca acestia toate nu isprăvesc nimica, ocărăscu, batjocorăscu, blestemă, hulescu şi altele fără ruşine şi fără omenie fac înpotriva noastră. Alţii typărescu cărţi înpotriva noastră şi mai vârtosu în Râmu hulescu pre patraihi şi pre bogoslovu besericii Răsăritului şi zicu lui Varlaam, Valaamu, şi lui Palama, Palamida, şi lui Seviru, Savurochefalu, fără de nici o ruşine ca nişte măscărici". Pentru întărirea învăţăturilor ortodoxe s-au făcut mai multe traduceri din Sfinţii Părinţi, adică lucrări teologice, ascetice şi cuvântări, precum cartea "Mărgăritare" a Sfântul Ioan Gură de Aur, apărută la Bucureşti, în 1691. "Iată, cetitoare de bine voitoriu, că-ţi întinzu masă, însă nu masă trupescă, gătire persană adecăte, cu mirodii şi alte amestecături ca acele, care numai ceriului gurii dau pre scurtu gust şi plăcere, şi iarăşi după acele flămânzeşti, însătoşăzi şi mai de multe ori peste sature mâncându şi bându bolnăveşti şi moarte în ce de apoi îţi pricineşti. Ce masă, zicu, duhovniciască, de adevărată dulciaţă şi de toate bunătăţile plină şi bogată şi cu tot feliul de roadă, în folosul sufletului înpodobită şi gătită, den care hrănindu-se, cu cât mai multu ia, atâta mai mare poftă îi dă şi-l însănătoşază şi-l înbărbătează". Poporul român, dacă nu a reuşit să se elibereze de sub ocupaţia străină, a creat o cultură, a cărei funcţie principală era de a asigura o rezistenţă spirituală.