Cătălina Velculescu, „o mare iubitoare a limbii române”

Cu puţin timp în urmă s-a mutat la cele veşnice, la vârsta de 79 de ani, cercetătoarea Cătălina Velculescu, un om cu o cultură profundă, apropiată de valorile Bisericii şi trăitoare a unei vieţi creştine autentice. Este considerată o continuatoare a academicianului Virgil Cândea pentru modul în care a reuşit, la cel mai înalt nivel, să activeze în tărâm cultural-ştiinţific şi ortodox. Dragostea pentru limba română a acestei distinse doamne este elogiată de scriitoarea Ileana Toma.

Cătălina „cea cu ochi albaştri”, aşa îi spune Ileana Toma în rememorările duioase, pline de admiraţie faţă de cea care a îmbogăţit cultura română cu activitatea sa din arhive, printre rafturile marilor biblioteci, la catedră şi în orice spaţiu s-ar fi aflat. „A vorbi despre Cătălina Velculescu înseamnă a apăra limba română”, spune prozatoarea Ileana Toma: „A fost o mare iubitoare a limbii române. Încerc să transmit sentimentul pe care îl avea ea, de responsabilitate faţă de limba română. Cătălina era conştientă că limba română este «limba vechilor cazanii», de aceea, într-o vreme în care vechile biblioteci erau dispreţuite, a început să inventarieze şi să pună în valoare moştenirea primită de la strămoşi, de demult, de pe vremea când cărţile se tipăreau la Govora. A inventariat bibliotecile mai multor mănăstiri şi a descoperit acolo comori de artă. Descoperirile Cătălinei Velculescu îndreptăţesc poetul care spune: «Limba noastră-i limbă sfântă,/ Limba vechilor cazanii,/ Care-o plâng și care-o cântă/ Pe la vatra lor țăranii.» Astăzi, noi suntem într-o criză a limbii române, o criză care deformează limba, care o sluţeşte şi de aceea trebuie să ne amintim că au existat oameni precum Cătălina, care a lăsat exemplul ei tuturor filologilor, să lucreze pentru curăţenia limbii române. Gândiţi-vă că se vorbeşte greşit inclusiv în Parlamentul României. Se foloseşte azi în mod atât de frecvent sintagma «ca şi» în loc de sinonimul «în calitate de». Oamenii nu-şi mai dau seama că acest «ca şi» înseamnă «la fel cu». Acest «ca şi» a devenit un cancer al limbii române, a pătruns peste tot: la televizor, în presa scrisă, la tribunele oficiale, pe stradă, în orice mediu de comunicare. Dar ce ne facem cu «expertiza», cu «locaţia»? - la fel de impropriu folosite. Uitaţi-vă ce limbă română stricată se vorbeşte acum peste tot, nu în tramvai, acolo nici nu mai avem pretenţii, ci în mass-media, de către oameni cu studii de filologie, de jurnalism. Ne amintim cum vorbea o fostă doamnă cu funcţie politică... Sunt revoltată! La fel de revoltată era şi Cătălina Velculescu.”

Lumina altruismului

Scriitoarea Ileana Toma a mai evocat şi latura altruistă a celei care a iubit atât de mult cartea veche românească: „Când am scris romanul «Singurătatea lui Vlad Ţepeş», am făcut acest lucru mânată de o nemulţumire, de o revoltă faţă de imaginea falsă, aceea de Dracula, care i se construia domnitorului român. Când a apărut cartea, fiind matematician de profesie, nu aveam legături în lumea literară, dar Cătălina m-a ajutat. A citit romanul, i-a plăcut şi l-a recomandat unor cronicari de prim rang, care m-au introdus în Dicţionarul Scriitorilor Români. La recomandarea ei am fost primită în Uniunea Scriitorilor. Cred că, dincolo de tema cărţii mele, ea aprecia mai ales faptul că scriam într-o limbă română corectă.”

Cele două scriitoare s-au cunoscut în anii ʼ50 ai veacului trecut, când erau colege la Şcoala Centrală, într-o perioadă grea pentru familiile de români cu „origini nesănătoase”, cu vederi politice diferite faţă de ale comuniştilor care veniseră la putere în România. Familia Velculescu se afla într-o situaţie disperată atunci, tatăl era închis din motive politice, iar fratele său mai mic fusese contagiat cu virusul poliomielitic şi rămăsese cu ambele picioare paralizate. În aceste condiţii, mama lor abia reuşea să le asigure traiul zilnic. Între cele ­două eleve s-a creat această legătură a celor care au de suferit din pricina originilor „nesănătoase” (familia Ilenei Toma venea din Basarabia, cu mulţi preoţi în ­neam), dar şi o admiraţie reciprocă, pe lângă dragostea comună faţă de limba română. Romanciera îşi aminteşte: „Tatăl meu, Alexie ­Bîrcă, era preot la Biserica Bucur Ciobanul, acolo unde venea şi Cătălina la slujbe împreună cu mama ei. Iar tatălui meu îi era milă, ştia că se zbăteau într-o sărăcie cumplită, cu tatăl închis şi frăţiorul bolnav, de aceea le dădea totdeauna banii care se strângeau în cutia milei. Enoriaşii ştiau situaţia lor şi puneau bani acolo pentru ei... O fostă profesoară din liceu, foarte severă, după ani şi ani, când m-a întâlnit, mi-a spus că-mi poartă o afecţiune deosebită încă de când eram elevă, deşi nu mi-a arătat: «Ţin mult la tine pentru că îmi amintesc ce mult a ajutat-o tatăl dumitale pe Cătălina Brezuleanu!» (numele ei de fată, n.r.). În ciuda multelor greutăţi prin care a trecut în viaţă, Cătălina zâmbea întotdeauna, era convinsă că toate vor trece şi nu se văita niciodată.” ­Într-un interviu, Cătălina Velculescu îşi amintea cu bucurie de părintele Bîrcă şi familia lui, dar şi de raiul reprezentat de grădina Bisericii Bucur, unde se simţea ca într-un sat românesc, în care oamenii se cunosc şi se ajută între ei.

BIOGRAFIE Cătălina Velculescu

Cătălina Velculescu (19 dec. 1941 - 26 nov. 2020) a fost cercetător al Academiei Române, la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din Bucu­rești, a susținut cursuri la Universitatea de Arte „Nicolae Grigorescu” din București, la Facultatea de Istorie - Centrul de Studii Medievale și la Centrul de exce­lență în studiul imaginii al Univer­sității din București. A petrecut mult timp în Biblioteca Sfântului Sinod, dar şi în bibliotecile vechilor mănăstiri din întreaga ţară. A cules cu multă răbdare informaţii despre copiștii de manuscrise care au activat în lavrele noastre, inventariind şi scoţând la lumină lucruri fie uitate, fie neştiute. A fost interesată de arta scrierii manuscriselor, de co­nexiunile între conţinut şi circulaţia acestora în spaţiul românesc. A colaborat cu Mitropolitul Nestor Vornicescu, cu părintele Benedict Ghiuş, cu părintele Grigorie Băbuş şi cu marile personalităţi ale lumii academice.

A fost iniţiatoarea unor colocvii internaţionale desfăşurate la Biblioteca Sfântului Sinod de la Mănăstirea Antim. A publicat numeroase studii, articole şi volume. Între acestea: „Cărți populare și cultură românească”, 1984 (Editura Minerva); „Între scriere și oralitate”, 1988 (Minerva); „Povestea Asiei. Cosmografie populară veche” (în colaborare cu V. Guruianu), 1997 (Vestala); „Fiziolog. Bestiar” (în colaborare cu V. Guruianu; excurs Manuela Anton), 2001 (Cavalliati); „Nebuni întru Hristos”, 2008 (Paideea); „Proloage. Fiziolog. Alexandria. Cosmografii”, 2018 (Școala Agatonia). De-a lungul timpului, a publicat studii în limbile germană și franceză în reviste de specialitate din Germania, Austria și Franța.