Catedrala Naţională - un vis împlinit

În fața Catedralei Naţionale stând, mă minunez, intrând în ea, mă închin și dau Slavă lui Dumnezeu, în adierea liniștitoare a cerului coborât pe pământ, vibrând de bucuria negrăită a rugăciunii-Cuvânt, cântând, strigând, glas înăl­ţând şi grăind „Sfânt ești și Prea­sfânt, Tu și Unul Născut Fiul Tău și Duhul Tău cel Sfânt. Sfânt ești și Preasfânt și Slava Ta este plină de măreţie...”.

Minunată este voia lui Dumnezeu, deosebiți sunt cei care o împlinesc, mare și sfântă este lucrarea lui Dumnezeu astăzi, când ceea ce s-a sperat și a încununat sufletul generațiilor de români s-a împlinit.

Fără voia lui Dumnezeu, nimic nu este posibil, mai ales când este vorba de un lăcaș sfânt. Putem spune că și-a zidit înțelepciunea sieși casă - dând răspuns multor așteptări și rugăciuni. Glasul lui Dumnezeu a răspuns. Catedrala a avut Kairosul, oamenii ei aleși de Dumnezeu, pentru a se împlini toate la timpul lor.

N-au cum să fie uitate odiseea alegerii locului zidirii Catedralei și, mai ales, începutul lucrărilor acesteia. Au fost propuneri multe, amăgiri și oameni potrivnici. Dar toate au fost depășite. Lucrarea lui Dumnezeu nu poate fi zădărnicită niciodată. Momentul decisiv s-a petrecut odată cu punerea pietrei de temelie de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, moment care avea să se încununeze cu sfințirea picturii Catedralei, înveșmântân­du-se în harul sfânt, spre luminarea și sfințirea noastră.

Au fost și vor mai fi cuvinte de admirație și mirare multă...

Catedrala este semnul unității binecuvântate de Dumnezeu a celor care au fost, a celor ce sunt și a celor ce vor fi. Sunt martorul unui asemenea moment de înăl­țare spirituală și națională care dă consistență devenirii noastre întru ființă. Trăiesc aievea, retroactiv, clipele de grație alături de cei ce au făcut să fie un 1877, un 1918, un 1925, un 1989, dăruindu-ne, prin jertfa lor pentru izbândirea idealurilor naționale, puterea să credem în împlinirea și înălțarea acestui sfânt lăcaș de rugăciune. Sfințirea picturii în mozaic a Catedralei, prin bunăvoința lui Dumnezeu, la care au participat numeroși credincioși, ne amin­tește de un număr tot mare de oameni care participau, în momentele de restriște pentru țară, imediat după Revoluția din decembrie 1989, îngenunchind în Piața Uni­ver­sității spre a rosti împreună cu părintele Galeriu rugăciunea „Tatăl nostru”.

Speranța este un mare dar de la Dumnezeu, nu o poate lua nimeni, este sfântă prin ea însăși, dar mai ales prin efectele ei. Atunci, și acum, și mâine, trebuie să credem și să visăm. Catedrala e de vis - acestea au fost cuvintele unui român care, neputând să ajungă fizic la sfințire, privea din patul său de suferință la televizor și plângea. Întrebat de cei din jur de ce plânge, crezând că este din cauza unei dureri fizice, bolnavul a răspuns: Cum să nu plâng, S-a pogorât Dumnezeu pe pământ, să primească ofranda noastră, e un vis Catedrala în care a crezut tot românul bun, până în clipa de azi când, împreună cu poporul său, Preafericitul Daniel a trudit zi de zi, clipă de clipă, la înălțarea ei.

Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate și, cu prisos de mulțumiri și laude, pentru Catedrala noastră, a tuturor. Și rostim o dată și încă o dată, așa cum spunem ori de câte ori ne rugăm în cadrul sfintelor slujbe: încă ne rugăm pentru sănătatea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române...