Cauzele bolilor
Sfântul Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh și Adevăr, Cartea a Cincisprezecea, în Părinți și Scriitori Bisericești (1991), vol. 38, pp. 533-534
„CHIRIL: Uneori apar și în mintea celor buni mici greșeli, ca de pildă scurte înfurieri, porniri moderate spre mânie, supărări pe frați, dorința de slăviri deșarte și alte asemenea patimi care obișnuiesc să se ivească și în cei ce au viața cea mai fără pată și cu adevărat curată. Căci sunt omenești și comune tuturor celor ce trăiesc viața în trup și sânge. De aceea legea le descrie și pe acestea ca prin ghicitură, zicând: Iar de va cădea cuiva părul de pe cap și este pleșuv, curat este. Iar de va cădea părul de pe cap de către față și chel este, curat este (Levitic 13, 40-41). Pierderea fără de voie a părului capului e o boală a capului. Iar capul a fost înțeles, cum am spus adineauri, ca chip (tip) al minții. Căci capul e sălașul minții, precum socotesc unii.
CHIRIL: Deci bolile capului trupesc indică, pe drept cuvânt, bolile minții; niște boli mici și cărora se cuvine să li se acorde iertarea. Deci, legea ne scuză de orice boală omenească și de întinăciunile fără voie care ni s-ar întâmpla, dată fiind slăbiciunea de care suferă în mod necesar firea noastră și faptul că nu e propriu veacului de acum să fim liberi de patimi, ci veacului viitor, când păcatul va fi lepădat din temelii și ne vom strămuta la o viață cu totul neștirbită. Dar de se va face, zice, în pleșuvia sau în chelia lui o pată roșiatică, este lepros, este necurat (Levitic 13, 42-43). Căci uneori se prefac și patimile mici în păcate puternice și ne întinează greu dacă nu sunt oprite de noi, ci își fac înaintarea spre mai rău, în mod liber și fără nici o opunere.
(...) PALADIE: Adânc este cuvântul.
CHIRIL: Fără îndoială. Ai simțit, socotesc, subțirimea celor ce le-am spus și că asemenea lucruri nu pot fi nici cugetate, nici grăite fără osteneală. Dar din acestea poți cunoaște și aceea că cei ce bolesc necuviincios de asemenea greșeli vădite nu le pot ascunde, cum pot rămâne neștiute greșelile cele mici și cele ascunse. Cei ce suferă numai de pleșuvie zice că sunt însă curați. Prin pomenirea lor ne iartă greșelile mici, precum am spus adineauri. Dar, de va apărea în pleșuvia vreunora lepră, adică, de va înainta boala de la cele mici spre cele rele, atunci starea lui se va face, zice, vădită și urâtă și nu va avea cuvânt prin care să se apere de păcate.”
(Cuvânt patristic, Pr. Narcis Stupcanu)