Cazurile suspecte de hepatită, neconfirmate 

Data: 05 Mai 2022

Primul copil din România considerat inițial suspect de noua hepatită de origine necunoscută, apărută în mai multe țări din lume, are de fapt boala Wilson, o tulburare genetică care provoacă stocarea excesivă a cuprului în organism. Fetița a fost supusă cu succes unui transplant hepatic. Acumulările de cupru determină insuficiență hepatică și leziuni multiple la nivelul altor organe, iar transplantul reprezintă în acest caz opțiunea terapeutică. 
Ministerul Sănătății a anunțat că nici unul dintre cazurile de copii considerați suspecți de îmbolnăvire cu noua hepatită de origine necunoscută (două cazuri în România anunţate oficial) nu a fost confirmat până acum. ( I. M.)