Ce am învăţat la o lecţie auzită în prima şcoală românească din cuprinsul ţării

O clădire, astăzi - muzeu, din anul 1760. În interior, o sală de clasă, replica celei de la 1583, unde au fost predate pentru prima dată cursuri în limba română, de către Anton Pann. O încăpere cu o poveste captivantă care, dacă ar avea gură să o înşire, ar reconstitui o lume aparte, marcată de contribuţia diaconului Coresi, căruia îi revine meritul de a meşteşugi cele dintâi cărţi de circulaţie în limba română. Pe scurt, o salbă de tradiţii şi mărturii ale trecutului istoric, cuprinse în aproximativ 4.000 de cărţi vechi şi peste 30.000 de documente, precum şi numeroase obiecte muzeale. Toate sub un singur acoperiş.

Dacă n-aş fi luat la măsurat în lung şi-n lat străzile înguste ale Şcheilor Braşovului, degeaba aş fi descoperit din cărţi valorile de spiritualitate şi cultură românească, care s-au plămădit aici, de secole. Sau, poate, nu ar fi fost în zadar studiul lor, însă, cu siguranţă, impresia nu s-ar fi dovedit la fel de puternică, ca urmare a cunoaşterii directe, pe viu, a locurilor-mărturie istorică, care dau măsura valorică a acestui ţinut. Apoi, nu l-aş fi cunoscut nici pe Nicolae Blaj. Un tânăr absolvent de teologie, cu specializare în muzeografie, căruia, se pare, nu i-au fost de ajuns studiile pe care le-a făcut şi a ales să rămână tot în şcoală. Dar nu în orice şcoală, ci în prima şcoală românească, care se află în Braşov. Pe post de ghid. Ca ucenic al filologului Vasile Oltean, sub conducerea căruia se află, astăzi, „Muzeul Prima Şcoală Românească“. Anton Pann şi primele cursuri în limba română Construcţia este amplasată în curtea Bisericii „Sfântul Nicolae“, din Şcheii Braşovului, şi datează din anul 1760. La un secol distanţă în timp, în 1583, aici s-au ţinut primele cursuri de limba română De cum păşeşte înăuntru, vizitatorul este ghidat spre Sala de clasă „Anton Pann“. Încăperea reconstituie atmosfera de demult a şcolii vechi, unde marele povestitor Anton Pann a poposit deseori. Existenţa acesteia este atestată de o cronică a locului de la anul 1495, când s-au zidit „sfânta biserică şi şcoala“. „În această sală de clasă a predat ca profesor Anton Pann. Cel mai tânăr elev de pe vremea aceea avea în jur de 19, 20 de ani. Învăţau puţin: 3 luni de zile să ajungă notar, 6 luni pentru a deveni profesor, iar unul care dorea să fie preot avea nevoie de o pregătire de 9 luni. Scriau cu pene de gâscă, iar când făceau vreo greşeală foloseau nisip, care absorbea cerneala, după care foaia se scutura de praful rămas. Istoria şi geografia o învăţau de pe harta Daciei. Era vremea lămpilor cu gaz, care nu lipseau nici din sala de clasă“, povesteşte ghidul Nicolae. Tânărul continuă prezentarea cu detalii legate de exponatele din Sala „cu vatră“, unde pot fi admirate costumele tradiţionale purtate la sărbătoarea junilor braşoveni, o tradiţie desfăşurată an de an în duminica după sfintele sărbători ale Paştilor, Duminica Tomii. De asemenea, în conturarea acestui spaţiu etnografic, contribuie şi expoziţia unor icoane pe sticlă, la care se adaugă mai multe obiecte casnice, specifice zonei şcheene. „…şi am scris cu tipariul voao fraţilor românilor să vă fie pre învăţătură!“ Sala „Diaconul Coresi“. Următoarea încăpere vizitată, în ordinea stabilită de ghid. Lui Coresi şi colaboratorilor săi li se datorează cele dintâi cărţi de circulaţie în limba română. Între 1556-1588 s-au tipărit cca 40 de titluri de carte în sute de exemplare, care s-au răspândit în toate ţinuturile româneşti. „Până la Coresi am avut în biserică limba slavonă, după Coresi avem limba română, cu alfabetul chirilic. Procedura era următoarea: pe o placă de lemn sau de metal se sculpta fiecare literă în negativ. Cerneala era făcută din apă, ulei, cărbune, care forma o pastă. Aceasta se întindea peste placa cu litere şi era nivelată cu un sul de lemn. După ce totul era bine întins, se punea deasupra o bucată de hârtie, apoi o bucată de piele pentru protecţie, după care urma o greutate. La final se fixa cu un capac şi se băga la presă. Cărţile lui Coresi aveau în jur de 600, 700 de pagini. În total, au fost 39 de cărţi. Pentru o singură carte se lucra 2 sau 3 ani“, demonstrează practic, pe o presă veche, Nicolae Blaj. Explicaţia pentru efortul depus de Coresi o dă chiar el: „Dac-am cetit, bine am ispitit şi socotit şi am aflat că toate tâlcuiesc, acleverează şi întăresc cu Scriptura sfântă şi mie tare plăcură şi am scris cu tipariul voao fraţilor românilor să vă fie pre învăţă-tură!“. Exponate unicat Până să pătrundă în Sala „Cartea, factor de unitate naţională“, oamenii care trec pragul muzeului pot contempla în voie icoanele pe sticlă din secolul al XVIII-lea expuse, pictate după modelul celor trei mari şcoli de iconari de la Făgăraş, Laz şi Nicula. Cât priveşte sala amintită mai sus, aici sunt adăpostite tipărituri în limba română medievală, de mare însemnătate: „Biblia de la Bucureşti“ (1688), „Cazania lui Varlaam“ (1643), „Îndreptarea legii“ de la Târgovişte (1652), un „Tetraevanghel“, ilustrat cu miniaturi pe pergament din vremea lui Alexandru Lăpuşneanul, manuscrise de înţelepciune creştină din veacul al XV-lea (din Transilvania), cărţile Şcolii Ardelene („Lexiconul de la Buda“, „Istoria pentru începutul românilor în Dachia“ şi „Ortografia română“ ale lui Petru Maior, la care se adaugă alte, şi alte exponate). Complementar, cele peste 80 de hrisoave domneşti, înscrise pe pergament şi aurite, confirmă permanentele legături între ţinuturile româneşti. Mai există în această încăpere documente domneşti scrise pe piele de capră, cu litere suflate cu foiţă de aur, cât şi acelea, unicate în lume, scrise pe piele de ied nenăscut. Ghidul explică: „Secolul al XV-lea marchează începutul şcolii noastre, prin apariţia manualelor şcolare. În acele vremuri, profesorii, ca să nu fie distruse cărţile, scriau blesteme pe ele: «Cine o va rupe, cine o va distruge, cine o va fura, să fie afurisit, să-i cadă mâna dreaptă, să i se topească carnea de pe el…».“ 4.000 de cărţi vechi şi peste 30.000 de documente Şi spaţiile clădirii-muzeu se continuă la etaj cu Sala „Cartea şi Cărturarii braşoveni“. Aici pot fi găsiţi copişti, traducători, creatori de limba literară, muzică şi artă. Ei sunt reprezentaţi în această sală prin câteva dintre valorile adăpostite în arhiva istorică a muzeului. Menţionăm între acestea: „Omiliarul“ din veacurile al XI-lea şi al XII-lea, „Molitvelnicul popei Bratu“, „Cronica protopopului Radu Tempea II“, „Parimiarul protopopului Vasile“, alături de tablourile în ulei pe pânză ale fondatorilor Liceului „Andrei Şaguna“, realizate de Mişu Pop, precum şi opereta „Crai nou“ a lui Ciprian Porumbescu. Timp de sute de ani, şcoala a servit ca aşezământ de educaţie pentru tineri şi adulţi, iar după ridicarea şcolilor primare şi a liceului ortodox din Braşov, a servit ca sediu de şedinţe al consiliului parohial şi adăpost al arhivei istorice a Bisericii „Sfântul Nicolae“. Aproape zilnic, încăperile complexului muzeal sunt vizitate de turişti români şi străini. Cele aproximativ 4.000 de cărţi vechi şi peste 30.000 de documente, precum şi numeroase obiecte muzeale, confirmă tradiţiile de cultură şi de artă specifice Şcheilor Braşovului în patrimoniul naţional.