Ce este scris de mână din ţărână

Istoricii ieşeni Ion Caproşu şi Elena Chiaburu publică, în cadrul unui admirabil proiect al Editurii „Demiurg“ (coordonat de colega Alexandrina Ioniţă), al treilea volum de „însemnări de pe manuscrise şi cărţi vechi din ţara Moldovei“, pentru perioada 1796-1828. Aşadar, ni se oferă, în continuare, date ale „istoriei ţării prin cei mici“ (după expresia lui N. Iorga); pe spaţiile albe ale tipăriturilor şi manuscriselor, majoritatea texte de cult, ce se aflau în posesia bisericilor, a mănăstirilor sau a unor persoane particulare, proprietarii, dar mai ales preoţi sau călugări, au notat, alături de evenimente din epocă, cui aparţinea cartea, biografia acesteia (vândută şi răscumpărată de cineva, dăruită unei biserici), respectiv ce vicisitudini s-au ivit în viaţa ei, cu a cui cheltuială a fost legată şi când, cât a costat lucrarea etc.

Impresionează, în primul rând, grija pentru a lăsa posterităţii, în lipsa cunoştinţelor despre consemnări oficiale, mărturii despre cele petrecute în zilele „scriitorului“, ca în cazul unui dascăl Iordachi, care face însemnări din zilele războaielor ruso-turce purtate pe teritoriul Ţărilor româneşti: „Să se ştie de când au venit moscalii în Moldova de au făcut război cu turcii; în rândul a treia oară, au venit la veleatul 1806 în luna lui noiemvrie 30 zile, la praznicul Sfântului Apostol cel întâi chemat. Şi au fost în Moldova şase ani de zile, întru cari, după trecerea acestor ani, s-au făcut şi pace la anul 1812 aprilie 23 de zile, la praznicul Sfântului mare Mucenic Gheorghie“. Sau, în altă însemnare: „şi (moscalii) s-au dus la 1812 octombrie 2, viind domn măria sa Scarlat Alexandru voievod… şi mitropolit au venit iarăş preasfinţia sa părintele Veniamin, ce-şi făcuse păratisis (# suspendare a exercitării unei demnităţi) la mănăstirea Neamţului în vremea moscalilor“. Cum se procura o carte în 1798? „Să se ştie că acest Triod a satului Bărăiacul (din judeţul Lăpuşna) este al bisericii din sus ce să prăznuieşte hramul Ierarhului Nicolai şi s-au cumpărat de săteni, cine cât s-au îndurat“. În continuare se dă lista a 91 de „îndurători“, ce au contribuit cu sume variind între 2 şi 10 lei, printre care patru preoţi (Ioniţă, Ştefan, Simion, Tudosi) şi un diacon, mai mulţi „căpitani“, dar şi locuitori cu diferite profesii, cum ar fi ciobani, ciubotari, fierari şi chiar unii pentru care se face menţiunea „strein“. Iată şi consemnarea despre pelerinajul unei icoane: „Aice am însămnat ca să fie ştiut de când au fost adusă sfânta icoană a Preasfintei Stăpânei noastre, de Dumnezeu Născătoarei, de la mănăstirea Floreştilor, aice în târgul Huşului. Au şăzut patruzeci de zile şi au ieşit din târg la zece zile a lunii lui mai 1816“. Dar iată şi însemnarea privind o hirotonisire: „Să se ştie de când am fost noi şasă dascăli din şasă ţinuturi adunaţ în casa părintelui Neculai din Târgul Ieşului pentru darul preuţiei ş-am şăzut multe zile în Târgul Iaşii, păr-am luat sfârşit şi am scris eu, mai micul între ştiutorii de carte“, nota, în 1806, pe o Liturghie aflată la biserica „Sf. Andrei“ din Iaşi, un Mihalachi Popovici. Propunându-ne să revenim, pentru a cita şi altfel de însemnări, despre evenimente obşteşti sau de factură strict personală ieşite din comun, să încheiem reproducând câteva cuvinte de „captatio benevolentiae“ faţă de cititor şi de înaltă moralizare a acestuia: „Şi iar mă rog tuturor cari vor ceti să nu bănuiască, fiind scrisă de mână de ţărnă, aflând greşală ori în cuvinte sau în slove, că precum (nu se poate) a trăi omul în lume şi a nu păcătui, aşa şi eu păcătosul fără de greşală (nu sunt). Domnul Dumnezeu, carile au dat tuturor cinste, mărire şi bogăţie, dreptate a păzi şi a cinsti pre tot omul, a nu zavistui, a nu pârî, a nu ţine mânie, a nu ţine minte răul, a nu face clevetiri, a nu vorbi în zadar, ci totdeauna a vorbi cu oamenii de cinste, cinstit şi mai ales la toţi plecat…, Acela să-mi deie şi mie, mai micului păcătos scriitor, a păzi pre toate de mai sus arătate, în toate zilele vieţii mele… Cari şi după moartea mea, cine le va citi… şi de le va păzi pre aceste toate, mare plată va avea de la însuş Hristos, carile va răsplăti fieştecăruia după cum au făcut. Şi s-au iscălit Gheorghe Leon“ (10 aprilie 1810).