Ce ne oferă mass-media?

Recent, Consiliul Naţional al Audiovizualului a lansat petiţia online „Interesul public mai presus de gustul publicului“. Determinată de cazurile recente, când moartea unei personalităţi publice pare a fi momentul cel mai râvnit al televiziunilor, petiţia este o reacţie firească şi aşteptată la modul în care se face presă în mediul audiovizual. Constatăm o degradare a calităţii şi onestităţii mesajului mediatic, o căutare a subiectelor ce provoacă tensiuni, o dorinţă de explorare a spaţiului intim şi o negare a libertăţii celuilalt. Dacă presa vrea să intre undeva, pare că nimic nu îi poate sta în cale. Mediacraţia a devenit o problemă cu profunde nuanţe etice.

Dinamica accelerată a vieţii ne solicită la tot pasul discernământ. Avem acces la multe informaţii şi nu mai ştim cât şi ce ne este de folos. Consumăm zilnic un număr mare de ştiri cu o lăcomie care a născut dependenţă. Multe persoane nu îşi pot imagina o zi fără acces la informaţii. O mică parte dintre ele ne sunt folositoare, dar toate ne influenţează. Independent de voinţa noastră, dar determinat de practicile zilnice, televizorul, internetul sau radioul ne fac parte din viaţă. Nu ştiu cât mai avem puterea să discernem, să selectăm ceea ce este bun şi folositor din mediile online şi audiovizual. Unii spun că resimt o stare de saturaţie în faţa emisiunilor cu un conţinut ridicat de agresivitate şi imoralitate. Dar este un efect trecător. Periodic sau constant te întorci către acele programe care îţi oferă senzaţia conectării la realitatea profundă şi cu care empatizezi. Ajungem să criticăm ceea ce consumăm.

De partea cealaltă, presa se scuză candid spunând că nu face decât să respecte dorinţa publicului. Trebuie să spunem că presa este mai mult decât o firmă de prestări servicii. Aria unde ea este încadrată se află situată mai aproape de educaţie şi cultură decât de reparat sau depanat televizoare. Gusturile publicului, pe care vânătorii de rating le reclamă, au fost educate printr-o programă viciată. După ce ai oferit unei persoane o doză de drog determinându-i dependenţa, nu poţi justifica traficul de droguri pe baza cererii. Toţi ştim că bârfa, cancanul şi cearta se vând, fac publicul atent. Nu îţi trebuie studii sociologice pentru a observa această realitate. Empatizarea cu negativul este o tară a umanităţii. Dorim să o corectăm sau să o cultivăm?

Calculele comerciale trebuie să cunoască o limită. Nu poţi vinde orice. Piaţa are regulile ei. În caz contrar ea nu va mai fi controlată. Există o responsabilitate a presei. Deşi s-a autoproclamat judecător, spaţiul audiovizual trebuie să fie şi judecat. Discernământul şi echilibrul, odată pierdute, pot fi recuperate prin ajutor şi multă renunţare. Nu pun semnul egalităţii între Biserică, şcoală şi presă, dar nici nu trebuie separate. Este regretabil când tot ceea ce fac Biserica şi şcoala este distrus de conţintul editorial al internetului şi audiovizualului.

Nu fac parte din cei care demonizează internetul sau televizorul. Sunt mijloace de comunicare extrem de utile, care pot îmbogăţi patrimoniul personal şi comunitar. Dar trebuie să existe principii şi reguli. Libertatea mea de a spune orice este limitată de „sănătatea“ celui de lângă mine. Nu am nici un drept să atentez la normalitatea unei persoane, nu am nici un drept să folosesc tehnici de manipulare pentru a obţine un consumator de produse pline de toxicitate. Din acest motiv campania CNA-ului vorbeşte de interesul publicului, de viitorul publicului, care trebuie să primeze peste gusturile şi dependenţele de moment. În acest context Biserica este instituţia care a apărat persoana umană de toate transformările negative apărute în episoadele istoriei. Nu este normal să te adaptezi unui curent greşit pentru că asimilarea răului poate face aproape imposibilă reîntoarcerea la bine. Un compromis făcut este o pierdere pe termen lung.