Ce poate face un om pentru ceilalți oameni

De când venim pe lume și până trecem în lumea fără de întoarcere, fiecare dintre noi, oamenii, avem nevoie de alți oameni: părinți, bunici, frați, surori, învățători, povățuitori pe căile necunoscute ale vieții, sfetnici și, în final, de cei care ne conduc pe calea către veșnicie. Privită astfel, viața tuturor ar trebui înțeleasă ca o coloană infinită a recunoștinței.

La vârsta tinereții, oamenii își proiectează idealuri și experiențe prin care să valorifice din plin talanții primiți la naștere, dar și cei agonisiți prin eforturi proprii. Să-i valorifice fie prin cheltuire directă la mall-ul permanent deschis al modelor acestui veac, fie prin investiții existențiale și buna chivernisire a darurilor, în edificarea unui destin cu fața către Dăruitor. Opțiunile liber asumate și condițiile de mediu pun în mișcare resorturile interioare ale fiecăruia: de la cultivarea narcisistă a iubirii de sine până la anihilarea propriilor interese și dăruirea totală în slujirea semenilor, după modelul hristic: „Mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui să și-l pună pentru prietenii săi” (Ioan 15, 13).

De la inventatorul roții și până la născocitorii internetului și inteligenței artificiale, oamenii practici au perfecționat tehnici și tehnologii pentru exploatarea naturii înconjurătoare și înmulțirea facilităților domestice în societatea umană. Unii dintre semenii noștri s-au folosit mai abil de acestea pentru a aduna comori în vis­tieriile proprii și pentru a-i domina pe ceilalți. Alții au pus totul, cu generozitate, în folosul tuturor. Acumulând putere, unii lideri au pornit războaie de cucerire și au provocat suferințe uriașe pentru milioane de oameni, ucideri și distrugeri ireparabile ale patrimoniului universal. Eroii neamurilor s-au jertfit pentru libertatea și demnitatea semenilor lor. Un tablou sugestiv al contemplării condiției umane de-a lungul veacurilor ne oferă, în preambulul Scrisorii I, poetul nostru național Mihai Eminescu: „... Unul caută-n oglindă de-și buclează al său păr, / Altul caută în lume și în vreme adevăr...”.

În postul pregătitor pentru Învierea Domnului, Biserica ne propune îndeosebi modele ascetice de comportament, inspirate din viețuirea iubitoare de Dumnezeu a monahilor nevoitori în pustie. Scara Sfântului Ioan Sinaitul este un exemplu paradoxal de slujire a celui care s-a lepădat de lume pentru cei care au rămas în lume. Căutarea Împărăției lui Dumnezeu se confruntă și în singurătatea pustiei, nu doar în lume, cu duhurile întunericului ce asaltează firea umană căzută: ținerea de minte a răului, clevetirea, multa vorbire, minciuna, lenea sufletească, lăcomia pântecelui, iubirea de arginți și celelalte patimi. Drumul lung de la nesimțire, ca „moarte a sufletului înainte de moartea trupului”, până la nepătimire, ca „învierea sufletului îna­inte de învierea cea de obște”, este frăgezit de lacrimi și încărcat de nevoințe: posturi, rugăciune, priveghere. Însă la treapta a treizecea, „prin legătura treimii virtuților (a dragostei, a nădejdii și a credinței)”, strălucește lumina cea neînserată a Raiului. Aceasta este bucuria pe care rugătorii din mănăstiri o binevestesc lumii în vremea Postului Mare, din deșerturile Egiptului, Valea Iordanului, Muntele Athos, din arhipelagul grecesc și din codrii carpatini, până departe, în pădurile siberiene și până la marginile pământului.

Acesta este darul monahilor isihaști pentru ceilalți oameni, oriunde s-ar afla. Iar Sfântul Ioan Scărarul ne îndeamnă și pe noi, mirenii, să dăruim dintr-ale noastre: „Toate lucrurile bune pe care le puteți face, faceți-le: nu defăimați pe nimeni, nu furați de la nimeni, nu mințiți față de nimeni, nu vă înălțați față de nimeni, nu urâți pe nimeni, nu vă despărțiți de la adunările de la slujbele din biserică, pătimiți împreună cu cei lipsiți, nu pricinuiți nimănui sminteală; de ceea ce e a altcuiva să nu vă apropiați; îndestulați-vă cu ceea ce vă pregătesc femeile voastre. De veți face așa, nu veți fi departe de Împărăția cerurilor” (Scara, Cuvântul I, 37, în Filocalia românească, vol. 9, p. 77, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2013).