Ce poţi face cu un dar?
Odată, un ţăran a vrut să-i încerce pe cei patru fii ai săi. I-a chemat într-o dimineaţă la el şi i-a dat fiecăruia câte o piersică. A plecat apoi la câmp, lăsându-i să-şi vadă de treburi şi să lucreze după cum cred ei de cuviinţă. Seara însă, când s-a întors, i-a chemat pe toţi patru în tindă şi l-a întrebat pe cel mai mare:
„Spune-mi ce ai făcut cu piersica pe care ţi-am dăruit-o?“
„Ce să fac, am mâncat-o şi îţi mulţumesc. A fost tare bună. Am luat apoi sâmburele, l-am pus în pământ, în spatele casei, am udat locul şi nădăjduiesc să crească acolo un piersic frumos şi roditor.“
„Bine ai făcut fiule, sunt sigur că tu o să ajungi un bun gospodar.“ „Dar tu, îi zise celui de-al doilea, ce ai făcut cu piersica ta?“
„Am mâncat-o. A fost delicioasă…“ „Şi apoi?“ „Apoi am aruncat sâmburele şi m-am dus în casă, de unde am mai luat câteva, pentru că muream de poftă.“
„Fiule, zise atunci omul cu întristare în glas, ai grijă să nu ajungi lacom. Lăcomia nu este de dorit între oameni.“
Dar ţie ţi-a plăcut piersica, l-a întrebat ţăranul pe cel de-al treilea fiu al său.
„Nu ştiu ce gust a avut, pentru că n-am mâncat-o. Am vândut-o pe zece bani în târg. Uite-i!“
„Fiule, îi replică ţăranul, tu sigur o să ajungi mare negustor, dar ai grijă că nu toate sunt de vânzare în viaţă, şi mai ales ceea ce ai primit de la părinţi.“
Ajungând cu întrebarea la ultimul băiat, acesta îi răspunse: „Nici eu nu ştiu cum era piersica.“
„Cum, şi tu ai vândut-o?“ „Nu, tată. Eu am fost în vizită la prietenul meu de peste drum, care este bolnav, şi i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea şi mi-a mulţumit.“
Cu lacrimi în ochi, tatăl şi-a luat copilul pe genunchi şi i-a spus: „Nu ştiu ce vei face în viaţă, dar ştiu că indiferent ce drum vei urma, vei fi un bun creştin şi asta e tot ce contează. Fii binecuvântat, fiul meu!“ (Preluare din volumul „479 de pilde duhovniceşti creştin-ortodoxe“)