Ce semn ne arăți?

Nu au trecut bine frământările privind alegerile din lume și din țară că a și început febra pregătirilor pentru sărbătorile de iarnă, cu alte alegeri, mai mărunte, de cadouri sau vacanțe. În realitate, singura alegere de valoare, care schimbă ceva esențial în viața fiecărui om și, în consecință, în viața lumii, este dacă suntem sau nu cu Hristos. Pare o utopie, dar dacă toți oamenii din țările creștine și-ar asuma cu seriozitate identitatea religioasă, lumea ar fi Rai. Sunt sigură, pentru că l-am văzut de curând. E adevărat, doar un colț, dar tot un Rai frumos, coborât pe pământ pe cărări ascunse în munte, în ziua sfințirii Mănăstirii „Sfântul Filimon”. 

Dacă ar fi să picteze cineva vreodată această scenă, iată erminia: chip iconic al lumii de sus, o mănăstire frumoasă. Și la intrare o cruce minunată într-o firidă din zid, iar pe treptele de piatră scrise povețele părintelui Ghelasie: nu te alarma, nu te contrazice, nu-ți arăta nevoința, nu blama răul. În mijloc o biserică mică, restaurată impecabil, să o tot îmbrățișezi cu privirea. Și împrejur cler și popor mult, rugător. Iar în față, în sobor, Înaltprea­sfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, ungând cu Sfântul și Marele Mir biserica. Și o obște plină de o nemaivăzută dragoste, condusă de un stareț care, nu întâmplător, înainte de a fi călugăr și preot, a fost actor și a activat în viața cetății: părintele Valerian. Și har, cât să inunde toată valea și toată lumea.

Filimon, Apolonie, Arian

Și zic nu întâmplător, fiindcă alături de Sfântul Filimon, ocrotitorul actorilor, anume ales pentru ca în această mănăstire să își găsească odihna făcătorii de spectacole, viețile sfinților împreună prăznuiți în 14 decembrie mai descoperă o legătură tainică. Aflăm că Sfântul Apolonie, anagnost al Bisericii, neavând curajul mărturisirii credinței în fața persecuțiilor, i-a dat lui Filimon, un comediant, bani și hainele sale pentru a jertfi idolilor în locul lui. Dar, îmbrăcând haina, acesta nu doar că a intrat în rol, ci, prin harul lui Dumnezeu coborât asupra lui, a crezut în Hristos și L-a mărturisit. Descoperind ighemonul Arian înșelăciunea, a cerut să fie adus Apolonie, iar acesta a primit cununa muceniciei. Dintre săgețile trase de chinuitori asupra lui Filimon, care nu l-au atins, ci prin minune s-au întors, una l-a orbit pe Arian. Acesta, urmând îndemnul lui Filimon, după ce l-a ucis și l-a îngropat, a luat pământ de la mormântul său și punând pe ochi și-a recăpătat vederea. Astfel, orbirea duhovnicească a ighemonului s-a tămăduit prin cea trupească. Arian s-a convertit și a primit, la rândul său, cununa muceniciei. Coincidență sau rânduială de sus? Mă gândesc la părintele stareț al acestei minunate mănăstiri, la traseul vieții sale, la impor­tanța rolului lui Alioșa Karamazov, la minerii care l-au bătut și, poate, cu mila lui Dumnezeu, vor fi ieșit cândva și ei din orbire. Dar nu este numai atât.

Și haina îl face pe om

Asemenea lui Apolonie, profesorii de religie, în fața unor elevi tot mai mult influențați de păgânismul contemporan care inundă internetul, se pot demobiliza de pe calea mărturisirii. Au destui chinuitori, nu numai printre elevi, ci și printre părinți sau chiar colegi profesori. Nu este ușor, după cum arăta de curând părintele Dan Popovici: „Vedeți, când vrei să ajuți pe cineva să vină sau să se întoarcă la credință, vei întâmpina opoziție atât din partea persoanei, cât și a duhurilor care o țin departe de Dumnezeu. De aceea știți care e cea mai grea oră la școală? Care e cea mai grea oră dintre toate? Nu e matematica, nu e fizica, nu e româna. E religia. De ce? Pentru că profesorul de religie caută să Îl aducă pe Dumnezeu în suflete și mulți copii vin de acasă cu sufletele vraiște, cu duhuri rele, că în multe case bântuie duhuri rele. Și atunci tu când vrei să Îl aduci pe Dumnezeu în suflete întâmpini o opoziție foarte mare, inconștientă”.

Atunci, dacă am slăbit în curajul mărturisirii, să folosim actori, ca Apolonie, dar spre zidire. Spre exemplu, pe elevii cei mai îndepărtați de credință să îi implicăm în scenetele despre Nașterea Domnului. Desigur, este mai simplu să folosim ca actori elevii cu înclinații vădite înspre religie, dar ei deja cred. Ceilalți, de pe margine, au nevoie de convertire. Să avem nădejdea că, îmbrăcând hainele Maicii Domnului, ale Sfântului Iosif și ale celor ce L-au văzut pe Prunc, păstori, îngeri, magi, Sfântul Filimon îi va ajuta și pe ei să-L aleagă pe Hristos. Și poate astfel, văzând spectacolul, săgetați în suflet de frumusețea și inocența copiilor, cu rugăciunile Sfântului Arian, unii părinți și unii colegi profesori, vindecați de orbirea duhovnicească, vor face asemenea.

„Dumnezeu ajută”

„Elʿāzār.” Adică Lazăr. Ce semn ne-a dat Dumnezeu, când anul acesta am avut bucuria să ne închinăm prietenului Domnului? Și nu orice prieten, ci anume acela pentru care Domnul a lăcrimat, pe care l-a înviat și l-a dat lumii spre mărturisire și slujire, singurul om care a trecut a doua oară prin moarte spre a fi proslăvit. Și ce semn este această sfințire, o adevărată înviere a unei biserici înmormântate într-un cătun uitat de lume? O înviere ca a lui Lazăr, uluitoare, cum cred că o va fi trăit el: fulgerări din lumina lui Dumnezeu străbătând pământul trupului său mort de patru zile și izbucnind întru sine viața, cu puterea unei supernove de har.

La Mănăstirea „Sfântul Filimon” am avut același sentiment: că lumina lui Hristos a străbătut fiecare fărâmă de materie și s-a adunat în foc arzător de viață dumnezeiască, așezându-se cuminte pe Sfânta Masă, așa cum fire din Sfânta Lumină se adună an de an, aprinzând focul Învierii pe Sfântul Mormânt. Și Sfânta Masă a devenit peșteră, iesle, Golgotă, Sfânt Mormânt și Rai.

Revin la alegeri. Avem actori pe scena politică și nu știm ce rol vor juca. Îl vor mărturisi pe Hristos în fața mai-marilor lumii, asemenea Sfântului Filimon? Va deveni Biserica, adică noi toți, cler și popor ortodox, mai tare în cre­dință, asemenea Sfântului Apolonie? Iar celor ce ne prigonesc, întoarce-li-se-vor săgețile pornite împotriva mărturisitorilor creștini, spre o slăvită con­vertire a lor, asemenea Sfântului Arian? Nu știm.

O fostă elevă îmi spunea de curând că, având în vedere situația internațională, s-ar simți mai în siguranță într-un buncăr prin Argentina. Dar cel mai bun buncăr este mila lui Dumnezeu, Care ne poate păzi oriunde, numai să ne punem cu toată inima sub ocrotirea Lui. Să ne rugăm sfinților pe care i-am amintit, pentru că Dumnezeu puternic este să facă din nou asemenea minuni. Să ne fie nouă o înviere de neam, care să slujească Domnului cu vrednicie, asemenea Sfântului Lazăr, până la doua venire, spre proslăvire în cer.