În contextul controverselor din ultima vreme cu privire la ora de religie, aducem în atenția cititorilor interesați câteva lămuriri asupra statutului orei de religie în școlile publice din Austria. Evoluția învățământului religios din Austria reflectă fără îndoială relația dintre Stat și Biserică de-a lungul secolelor.
Educaţie din grijă pentru sănătate
Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD) din București susţine inițiativa „STOP HIPERTENSIUNII”, un demers amplu de sănătate publică desfăşurat duminică, 17 mai, în Parcul Herăstrău, şi dedicat Zilei mondiale de luptă împotriva hipertensiunii arteriale. Evenimentul central este crosul organizat de Asociația „Luna” - „Alergăm până la Lună și înapoi”, care își propune „să transforme energia comunității într-un sprijin concret pentru copii”. Pe lângă caracterul educaţional, evenimentul are şi o componentă caritabilă: fondurile colectate în urma participării la cursele de 3 km sau 7 km vor fi direcționate către Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu”. Potrivit unui comunicat al UMFCD, bucureştenii vor avea acces și la zone de screening pentru măsurarea tensiunii arteriale. (O.N.)



.jpg)