Cea mai fericită alegere o fac tinerii care preţuiesc calităţile spirituale
„Toţi tinerii ar trebui să ceară sfat părinţilor şi duhovnicului privind criteriile de alegere a partenerului de viaţă. Între tinerii creştini trebuie să existe o prietenie curată şi sinceră, bazată pe unitate de gândire şi simţire, pe compatibilitatea de trăire, nu pe calcule mercantile. O prietenie adevărată este o relaţie de construire şi autoconstruire, în care fiecare dintre cei doi îşi descoperă culmile personalităţii sale, în speranţa unei prietenii împlinite“, spune părintele arhim. Constantin Chirilă, preot slujitor la Catedrala mitropolitană din Iaşi, care îndrumă, zi de zi, mulţi tineri pe calea prieteniei curate, în Hristos şi cu Hristos.
Preacuvioase părinte, cum vedeţi prietenia dintre doi tineri care îşi doresc întemeierea unei familii?
Între tinerii creştini trebuie să existe o prietenie curată şi sinceră, bazată pe unitate de gândire şi simţire, pe compatibilitatea de trăire, nu pe calcule mercantile. Astfel de prietenii duhovniceşti „covârşesc pe părinţi şi pe fii“, spune Sfântul Ioan Gură de Aur.
O prietenie adevărată este o relaţie de construire şi autoconstruire, în care fiecare dintre cei doi îşi descoperă culmile personalităţii sale, în speranţa unei prietenii împlinite. Fiecare primeşte şi dăruieşte, fără a avea sentimentul că se sărăceşte pe sine, ci având convingerea că se înnobilează şi că se îmbogăţeşte şi pe sine, şi pe celălalt, într-un dialog sincer al iubirii şi dăruirii fără sfârşit.
„Nunta este cinstită cu adevărat dacă primeşte trupuri curate“
Cât de importantă este păstrarea curăţiei trupeşti înainte de căsătorie?
Nu doar trupul este duşmanul tânărului, ci şi pofta pătimaşă. Şi nu e vorba doar de pofta trupească, ci şi de patima sufletească. Orice patimă este ruină trupească şi sufletească, iar despătimirea firii este împrimăvărare atât a trupului, cât şi a sufletului. Patima este pervertire a energiilor trupeşti şi sufleteşti, este îmbătrânire şi arvună a morţii.
Sfântul Ioan Gură de Aur recomandă tinerilor să-şi înfrâneze pornirile simţurilor ca acestea să nu devină patimi. El insistă pentru păstrarea curăţiei trupeşti până la căsătorie, ca o garanţie a unei familii fericite şi binecuvântate de Dumnezeu cu numeroase daruri. Nunta este cinstită cu adevărat dacă primeşte trupuri curate.
Ce-i sfătuiţi pe tinerii care sunt în căutarea partenerului de viaţă?
Toţi tinerii ar trebui să ceară sfat părinţilor şi duhovnicului privind criteriile de alegere a partenerului de viaţă. De asemenea, să ceară binecuvântarea lui Dumnezeu prin rugăciuni stăruitoare ca să poată întâlni sufletul potrivit, alături de care să împartă toate bucuriile şi necazurile vieţii, căci Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos a zis: „Căutaţi mai întâi împărăţia cerurilor şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă“ (Mt. 6, 33).
Pentru a avea şansa unei alegeri bune, este nevoie de o dreaptă şi luminată judecată a minţii. Important este însă să aibă credinţă puternică în voia lui Dumnezeu şi în purtarea Lui de grijă, căci „la Dumnezeu toate sunt cu putinţă“, ca Unul ce este cunoscător desăvârşit al fiecăruia dintre noi. „El este Chivernisitorul Care va lumina pe cei care Îi cer ajutorul, cu toată ardoarea sufletului, să aleagă persoana potrivită“, spune Sfântul Ioan Gură de Aur.
Cea mai fericită alegere o fac cei care preţuiesc în primul rând calităţile spirituale ale persoanei cu care vor să se căsătorească. Chiar dacă apar anumite nemulţumiri de formă şi nu de fond, dorinţa sinceră de a realiza o căsătorie bună, bazată pe iubire sinceră, ajută pe tineri să se cunoască mai bine, să renunţe la micile capricii şi să accepte că nimeni dintre oameni nu este perfect.
Aşadar, tinerii să ceară şi să nădăjduiască în ajutorul lui Dumnezeu venit prin rugăciunile Bisericii pentru a-şi alege „sufletul pereche“ ca să întemeieze o „mică biserică“ sau „casă a lui Dumnezeu“, care este familia.
Iar experienţa duhovnicească demonstrează că tot ceea ce este cu adevărat important în viaţa omului se dobândeşte cu aspre osteneli, nevoinţe intense, dar şi cu răbdare. Fiecare dintre noi poartă o cruce a renunţărilor pentru a dobândi ceea ce ne este de folos pentru mântuire.
Temerile de vrăji vin dintr-o imunitate sufletească scăzută
Vi s-a cerut vreodată sfat pentru „cununii legate“?
Da, am întâlnit multe persoane care mi-au spus că li s-au „legat cununiile“, ca să nu se poată căsători cu cel drag sau că li s-a făcut „pe ursită“. Cei care consideră că li s-au făcut vrăji mărturisesc, în plus, că au diferite stări care produc oboseală, halucinaţii, ba chiar tulburări funcţionale.
În primul rând, este bine de ştiut că vrăjitoria este fondul cel mai vechi al păgânismului rural. Iar vrăjile influenţează doar pe cei creduli, fără o credinţă temeinică în ajutorul lui Dumnezeu.
Tinerii care aleargă la duhovnic de teama vrăjilor, farmecelor, a descântecelor făcute pentru stârnirea de iubiri vinovate şi anormale şi pentru desfacerea căsătoriei trebuie să ştie că toată viaţa noastră stă sub semnul Creatorului, căci: „toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor“. Iar diavolul nu se apropie niciodată de cel care trăieşte o viaţă creştină, de cel ce se cutremură şi se teme de Hristos, Care sălăşluieşte în omul credincios. Eu aşa le spun tinerilor, că aceste temeri vin dintr-o imunitate sufletească scăzută şi le dau ca exemplu o plită încinsă pe care nu se pot aşeza muştele. Trebuie să ţină aproape de Dumnezeu, de harul Lui. Chiar îi sfătuiesc să citească dialogul pe care l-a avut Sfântul Serafim de Sarov cu Motovilov, despre dobândirea Sfântului Duh.
Dar dacă Dumnezeu îngăduie ispite mari, atunci El dă şi harul îndestulător spre a ţine piept încercării (II Cor. 12, 9), căci nu lasă Domnul ca de zidirea Lui să se apropie puterea dracilor şi a oamenilor şi să-şi împlinească voia lor, spune Sfântul Isaac Sirul.
Harul pentru împotrivire se dobândeşte prin post şi rugăciune, căci rugăciunea este pavăza împotriva ispitei: „Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu intraţi în ispită“ (Mt. 26, 41). Pentru adevăratul creştin, cuvântul lui Dumnezeu nu este numai o hrană duhovnicească, el este şi o „armă“. „În cuvintele Scripturii Se găseşte Domnul, a cărui prezenţă demonii nu o pot îndura“, spune Sfântul Atanasie cel Mare.
Când omul credincios urmează cu evlavie calea Domnului, puterea celui rău şi vicleniile lui sunt demascate. Dintre nenumăratele biruinţe creştine de acest gen, amintim cazul Sfintei Muceniţe Iustina, precum şi pe acela al episcopului Leon al Cataniei, pomenit la 20 februarie.
Şi îi mai pot spune celui care are astfel de temeri, de vrăji, că întoarcerea la Hristos, prin pocăinţă sinceră, prin mărturisirea păcatelor în scaunul spovedaniei şi prin unirea cu Hristos, prin Trupul şi Sângele Lui, în Sfânta Euharistie, este cel mai eficient leac de vindecare.
Familie şi monahism
Preacuvioase părinte, e mai mare monahismul decât familia?
Monahismul şi familia pot fi socotite două cărări care conduc spre acelaşi pisc al mântuirii, sunt cei doi versanţi ai Taborului; şi unul, şi celălalt au aceeaşi culme, Duhul Sfânt. Pentru că dacă monahul consumă durata, timpul, familia creştină începe trasfigurarea şi integrarea lor în veşnicie. O căsătorie curată fereşte inima de pasiuni murdare şi face din fiinţa unică a soţilor un loc de întâlnire cu Hristos şi punctul de plecare a înălţărilor comune către Casa Tatălui ceresc. Căsătoria este taina care umple de veşnicie timpul uman, iar monahismul este taina celei de a opta zile şi imagine profetică a Împărăţiei.
Ce ar cere Hristos tinerilor?
Sinceritate față de ei înşiși. Să fii ceea ce ești, să trăiești în conformitate cu luminile cerului ce se răsfrâng în oglinda pură a sufletului: “Adevăr, adevăr zic vouă: de nu vă veți întoarce și nu veți deveni ca pruncii, nu veți intra în Împărăția cerului”. Creștinismul nu ne cheamă, aşadar, la o tinerețe statică, ci la una dinamică, prin care devenim fii ai lui Dumnezeu peste veacuri, pentru că tinerețea nu este numai o simplă etapă de viață, ea este blazonul de noblețe al spiritului, care este ancorat dincolo de stihiile curgătoare ale vremii.
Nu este deci o simplă întâmplare că Mântuitorul Hristos a dat tineretului o atenție cu totul specială și i-a arătat continuu o dragoste curată și chiar o preferință față de celelate vârste ale vieții. El a privit cu drag pe tânărul care a venit să-L întrebe ce să facă ca să aibă viața veșnică, răstignit fiind pe cruce a încredințat-o pe Maica Sa ucenicului iubit, Sfântului Evanghelist Ioan, care era cel mai tânăr dintre apostoli. Ioan, stând la Cina cea de Taină cu capul rezemat de pieptul lui Iisus, este simbolul peste veacuri al raportului dintre tineret și creștinism. Iar învierea fiicei lui Iair și a tânărului din Nain sunt tot mărturii ale dragostei pe care Hristos a arătat-o, chiar și dincolo de hotarele acestei vieți trecătoare, tinereții curate.