Centrul „Sfântul Nectarie”, așezământul unde medicina se face cu sufletul
De zece ani, persoanele defavorizate din Deva și din împrejurimi beneficiază de servicii medicale gratuite la Centrul socio-medical și de recuperare „Sfântul Ierarh Nectarie” al Episcopiei Devei și Hunedoarei. Așezământul cuprinde cabinete cu servicii medicale din mai multe specializări și un centru de reabilitare prin kinetoterapie, fizioterapie și masaj terapeutic. Medici, terapeuți, asistenți medicali și voluntari trudesc zi de zi în Centrul „Sfântul Ierarh Nectarie” din Deva pentru a le readuce sănătatea trupească persoanelor aflate în situații de grea încercare. Dotat cu aparatură medicală și de reabilitare modernă, în spații și în condiții foarte bune, Centrul „Sfântul Nectarie” primește zilnic până la 10 pacienți pentru reabilitare și alți pacienți pentru consult și tratament în cabinetele de specialitate.
Așezământul este primul proiect social-filantropic al eparhiei şi a fost înființat în 2009 la dorința regretatului Episcop Gurie Georgiu, primul ierarh al Episcopiei Devei și Hunedoarei. „Preasfințitul Părinte Gurie și-a dorit foarte mult ca, pe lângă intensificarea activității bisericești, pe lângă construcția de biserici, îngrijirea bisericilor și activitatea pastorală a preoților, să existe și activitate social-filantropică. Era un om bun și darnic, a stat mult timp în Italia și a văzut acolo activitatea socială a Bisericii Catolice, a fost preot în Italia și în Craiova și a văzut necesitatea serviciilor sociale din Biserică. Centrul «Sfântul Nectarie» este primul proiect al eparhiei. A fost sfințit și inaugurat în 2014. Preasfințitul Gurie își dorea ca toată aparatura, tot mobilierul, toate serviciile oferite să fie de cea mai bună calitate. Ne spunea că «noi cu aproapele trebuie să fim boieri». Chiar dacă noi făceam economii la Centrul eparhial, eram chibzuiți cu cheltuielile, Preasfințitul Gurie ne spunea să fim boieri când e vorba de aproape”, ne-a spus consilierul social-filantropic al Episcopiei Devei și Hunedoarei, pr. Sebastian Vândalac.
După achiziționarea spațiului, eparhia a amenajat centrul și l-a dotat cu aparatură medicală de ultimă generație. Mai apoi, s-a creat echipa medicală, o parte dintre medici fiind angajați ai centrului, iar altă parte format din medici creștini voluntari, cu dorința de a ajuta semenii în nevoi.
Medici cu viață creștină
Beneficiarii serviciilor medicale gratuite sunt persoanele cu un venit de sub 1.500 de lei pe membru de familie. Trebuie evidențiat faptul că de serviciile de recuperare neuromotorie beneficiază gratuit orice persoană care le solicită. Ședințele de reabilitare durează între 10 și 14 zile, iar cererea este foarte mare.
„Sunt mulți oameni care vin pentru partea de recuperare. Încercăm să diversificăm activitatea medicală a centrului și sperăm ca, în 2-3 ani, să ne extindem și în partea din spate, unde vom dezvolta și mai mult zona de recuperare, pentru că este o cerere foarte mare din partea oamenilor. Hunedoara a fost între primele trei județe cu industrie grea din România și sunt foarte mulți oameni bolnavi. În plus, sunt mulți oameni săraci care apelează la serviciile centrului, pentru că este aproape de casele lor și pentru că sunt mulțumiți de serviciile oferite. Ne-am dat seama că este nevoie să ne extindem și, în același timp, este nevoie să ne calculăm fiecare pas pe care îl facem pentru a putea face față cerințelor umane și financiare. Avem alături de noi medici și personal medical cu suflet mare. O avem, de exemplu, pe doamna doctor Raluca Medeleț de la Craiova, care vine voluntar pentru consultații și pentru a indica procedurile de reabilitare. Sunt medici cu viață creștină și este foarte important acest lucru, pentru că oamenii au așteptări foarte mari de la cei care lucrează în activitatea socială a Bisericii. Când vine la un centru al Bisericii, omul are în inima lui încredere pentru serviciile oferite, dar are și așteptări mult mai mari decât în alte locuri. Aici nu este voie să se vorbească urât, să ne supărăm, trebuie să fim mereu zâmbitori. Oamenii se pot sminti mult mai repede ca la spitalele de stat”, afirmă pr. Sebastian Vândalac.
Investigații medicale și reabilitare
La Centrul „Sfântul Nectarie” am întâlnit-o pe dr. Veronica Niță, medic medicina muncii, care ne-a vorbit despre serviciile medicale oferite pacienților și cum le vine în ajutor celor care au nevoie: „Facem controlul periodic sau de angajare la toți angajații eparhiei și sunt peste 800 de angajați. Episcopia a făcut un parteneriat cu niște grădinițe din Deva și facem controlul medical al personalului din acestea. Merg voluntar în aceste grădinițe pentru a le oferi aceste servicii medicale angajaților. Facem electrocardiogramă, măsurăm tensiunea arterială, glicemia, audiometrie, spirometrie. Dacă descoperim probleme medicale, le recomand să vină la celelalte cabinete medicale din cadrul centrului nostru, sau la recuperare. Sunt mulți oameni din mediu rural pe care îi îndemn să vină aici să beneficieze gratuit de serviciile noastre medicale”.
O prezentare a serviciilor medicale din Centrul „Sfântul Nectarie” ne-a făcut-o Andrei Cloșcă, kinetoterapeut: „Centrul cuprinde mai multe specializări, printre care recuperare și reabilitare medicală, însemnând fizioterapie, kinetoterapie și masaj.
Avem oftalmologie, medicină internă și diabet, analize medicale, psihologie și nefrologie. Avem medici voluntari care prestează în mod gratuit un număr de consultații medicale, iar pe partea de recuperare există doi terapeuți, dar și o asistentă medicală pentru toate celelalte specializări. Zilnic primim 9-10 pacienți care beneficiază de serviciile de recuperare. O ședință de recuperare pentru un pacient poate dura și două ore, pe toate cele trei paliere: fizioterapie, kinetoterapie și masaj”.
„Pentru sănătatea trupului şi a sufletului”
Centrul a devenit în timp un loc unde oamenii nu primesc doar îngrijiri medicale, ci și un loc unde descoperă medici și personal medical cu multă credință în suflet, oameni devotați chemării de a lucra în slujba lui Dumnezeu și a oamenilor.
„Fiind sub oblăduirea Bisericii, oamenii au încredere mai mare în serviciile noastre. Îi ajutăm pe oameni să se programeze, nu-i lăsăm să aștepte, îi tratăm cu multă seriozitate, pentru că este o formă de a ajunge la credință să poți să te ocupi de om din latura aceasta socială, medicală. Prin grija pe care am avut-o față de pacient, acesta poate să devină credincios, pentru că oamenii văd că s-au comportat bine cu ei și vin apoi să se roage, să se spovedească, totul dintr-un act medical făcut cu sufletul. Noi, aici, nu facem concurență la stat, ci încercăm să aducem un plus de valoare prin faptul că aici îi îndemnăm pe oameni pe calea lui Hristos. Omul se tratează pentru inimă, sau pentru orice altceva, iar doctorul poate să îl îndrume și să se spovedească, să se roage, deci lucrăm pentru sănătatea trupului și pentru sănătatea sufletului”, precizează pr. Sebastian Vândalac.
Proiectele de viitor sunt ambițioase la Centrul „Sfântul Nectarie” din Deva. Chiar dacă povara financiară este mare și cade pe umerii Episcopiei Devei și Hunedoarei, nevoia de a oferi servicii medicale gratuite este tot mai mare. „Dorim să dezvoltăm cabinetul de cardiologie, să achiziționăm aparatură nouă, dar trebuie să ne gândim la cheltuieli. Oamenii vin cam o dată pe an la recuperare și, dacă procedurile au efecte benefice, recomandă și altora. Nu avem parteneriat cu Casa de Sănătate, pentru că este ceva nou pentru Deva, dar oferim totul gratuit. Preasfințitul Gurie a reușit să îi adune pe toți oamenii în jurul Bisericii, a reușit să adune toți factorii de decizie, să se comporte cu dragoste și să adune și oameni simpli, iar acum dacă mergem la autorități cu un proiect nou, avem foarte mare deschidere”, continuă pr. Sebastian Vândalac.
Centrul rezidențial pentru vârstnici, un nou proiect
Lucrarea de îngrijire a oamenilor cu diferite nevoi continuă în Episcopia Devei și Hunedoarei prin construirea unui centru rezidențial pentru vârstnici, un cămin-spital pentru cei care au mare nevoie de îngrijire la bătrânețe. Acest centru face parte dintr-un ansamblu al Episcopiei Devei și Hunedoarei care se ridică acum și cuprinde o mănăstire, un viitor centru de îngrijiri paliative și o școală ortodoxă.
Construirea centrului rezidențial pentru vârstnici în cadrul ansamblului a început deja. „Centrul rezidențial pentru vârstnici este o continuare firească a lucrării sociale a Bisericii, a centrelor sociale și medicale deja deschise. Am văzut în zona noastră, a Devei, când am mers cu sfințirea caselor de Bobotează, că sunt foarte, foarte mulți oameni vârstnici singuri, și ei ne întrebau dacă nu există un centru pentru ei, deoarece sunt singuri, bolnavi și nu are cine să-i îngrijească. Pe de altă parte, este o dorință a noastră de a fi alături de ei și avem în plan ca tinerii care ies din centrele de tip familial să fie angajați la centrele de vârstnici și mai apoi vrem ca, după ce vom clădi și inaugura acest centru de vârstnici, să aibă loc vizitele celor mici aici, pentru că omul are nevoie să aibă sufletele lângă el”, spune pr. Sebastian Vândalac.
Părintele Vândalac explică faptul că „am gândit ca acest centru să fie ridicat pe module și să fie câte 12 vârstnici pe modul, unu-doi în cameră, și să aducem copiii de la Centrul de tip familial aici, ca să se creeze relația de tip nepotul și bunicul. Am observat și în alte țări că funcționează foarte bine acest lucru și atunci fiecare vârstnic se atașează sufletește de un copil, îi dă un bănuț, îi cumpără ceva, așa cum avem familii din oraș care se atașează de copiii din centrele de tip familial și la ziua lor le cumpără o haină, le cumpără un tort, le scriu «La mulți ani!». Sunt familii ajunse la bătrânețe și este ca un balsam pentru ei”.
Nu există un manual cu care să lucrezi în sistemul social și multe le descoperi pe parcurs, subliniază pr. Sebastian Vândalac: „Acest centru pentru vârstnici este în cadrul Complexului «Părintele Arsenie Boca», unde se face o mănăstire, de doi ani este în lucru, apoi în proiect este un centru de îngrijiri paliative, iar în partea dinspre oraș a complexului avem de gând să începem o școală ortodoxă. Episcopia are o grădiniță foarte frumoasă, cu numele Preasfințitului Gurie, începem cu clasa 0 și clasa a 5-a la o școală din oraș, dar încercăm să punem fundația și acestei școli. Căminul va avea 80 de vârstnici și cu parte medicală, de recuperare, capelă, parte de vizită, o sală mare, pe lângă modulele de socializare, pentru că e important să fie o mică familie, sală mare de întâlnire, de socializare, unde să facem activități nu doar cu beneficiarii, ci și cu familia extinsă a lor. Marea familie este la umbra Crucii, la Hristos. Trebuie să aducem familiile la beneficiari, să venim cu o componentă sufletească, a dragostei. Trebuie să avem lumină să le oferim, nu să le oferim doar servicii sociale. Noi trebuie să gândim servicii sociale izvorâte dintr-o dragoste creștină, dragoste față de aproapele. Poate și acolo vor fi beneficiari care nu au o viață creștină, dar în ultima parte a vieții lor să aibă o viață duhvnicească”.