Centrul social multifuncțional din Șimleu Silvaniei
„Caritatea nu a umilit niciodată pe cel care a beneficiat de ea, nici nu l-a legat vreodată în lanţurile recunoștinței, căci nu către el, ci către Dumnezeu a fost făcut darul”, spunea Antoine de Saint-Exupery. În această rânduială morală se încadrează și edifianta activitate filantropică a Centrului de servicii sociale multifuncțional „Filantropia”, al Parohiei Ortodoxe „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”, din Protopopiatul Șimleu Silvaniei, Episcopia Sălajului, pe care am fost bucuroși să o cunoaștem în această vară.
Omul poate schimba lumea prin bunătatea lui. A fi bun înseamnă a păstra în inima ta strălucirea, lumina tainică, nedefinită, cu care Dumnezeu te-a înzestrat pentru ca la rândul tău să poți lumina, să poți împărtăși din dragostea ta, din viața ta, din bunul și visurile tale celui de lângă tine. „Caritatea vede nevoia, nu cauza”, spune un proverb german. Și părintele paroh Vasile Boșca, prin truda sfinției sale, văzând nevoia, nu cauza, a transformat un vis din perioada seminarului într-un act caritativ major, care pune la dispoziția celor mai vulnerabili membri ai comunității copiii și bătrânii, un complex de servicii sociale majore, care îi păstrează pe aceștia integrați în viața și realitatea parohiei.
Un vis devenit realitate
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, printr-un efort financiar deosebit, părintele paroh Vasile Boșca, coordonatorul întregii activități, a ridicat o modernă clădire socială în imediata apropiere a bisericii parohiale, transformând întregul perimetru într-un centru integrat de slujire a aproapelui.
„În seminar, am învățat despre opera caritativă a Sfântului Vasile cel Mare. De atunci a rămas înscris în memoria mea acest deziderat. Cu ajutorul Fundației „Spangenberg Social-Werk”, din Helmstedt-Germania, condusă de domnul Ulrich Müller, și Diakonia „Neuendettelsau”, sub îndrumarea domnului Rektor Hermann Schöenauer, am reușit să materializez acest vis. În 1993, am făcut un proiect cu ceea ce doream să fac aici, care a fost dezbătut și, într-un final, aprobat de germani, pentru că eram o comunitate majoritară în orașul nostru și pentru că aveam probleme economice și sociale mai multe decât comunitatea catolică de aici. Relațiile excelente ale Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord cu Biserica Romano-Catolică au contribuit foarte mult la materializarea colaborării noastre. Așa a apărut acest centru de servicii sociale multifuncțional, care cuprinde cantina socială, blocul alimentar, birourile, sala de conferințe, biblioteca, muzeul, cabinetele medicale, cabinetul de fizioterapie, librăria de carte bisericească, internatul cu 21 de locuri și capela”, ne mărturisește părintele paroh.
Principiul solidarității sociale
Solidaritea socială. Iată principiul pe baza căruia întreaga comunitate, în mod organizat, participă la sprijinirea persoanelor care nu își pot asigura singure nevoile sociale.
În cadrul centrului rezidențial se oferă servicii în special tinerilor proveniți din sistemul de protecție a copilului și altor tineri aflați în situații de vulnerabilitate.
`Centrul este frecventat de un număr de 31 de copii cu probleme sociale. Apoi mai sunt încă 12 care urmează cursurile de meditații la matematică și alți șapte pe cele de chimie. Încă 11 copii iau lecții de pictură. În cursul anului școlar ne axăm pe pregătirea temelor școlare și pe activitățile de petrecere a timpului liber, gen abilități practice, activități artistice, ludice. Iar în vacanțe desfășurăm activități educative și de petrecere a timpului liber: jocuri, îndeletniciri creative, artistice etc. De asemenea, pentru acești copii se asigură consiliere socială și psihologică, orientare vocațională, cursuri de reconversie profesională și informare privind drepturile sociale. Copiii provin dintr-un mediu social defavorizat. Familiile lor au probleme financiare, de sănătate sau alte probleme”, ne spune Olimpia Laza, instructor educator pentru activități de resocializare din cadrul Parohiei Ortodoxe „Intrarea Maicii Domnului în Biserică”.
„Primii beneficiari ai internatului au fost copii defavorizați din Republica Moldova, care au urmat cursurile liceului din orașul nostru. A fost o mare bucurie să fim utili acestor copii din Moldova”, ne spune părintele paroh Vasile Boșca.
Începând din 2014, datorită unor finanțări nerambursabile, s-a dezvoltat și mai mult sfera serviciilor oferite. Centrul social de zi pentru copii oferă sprijin în efectuarea temelor, activități de dezvoltare a abilităților sociale și de formare a deprinderilor de viață independentă, pentru a se preveni abandonul școlar și pentru a crește promovabilitatea copiilor proveniți din medii de risc social. Prin aceste servicii se urmăresc și menținerea copiilor în familia naturală, prevenirea instituționalizării și formarea de abilități parentale.
Ajutor intracomunitar
„Pentru buna funcționare a centrului, am angajat un asistent social, două bucătărese, doi instructori educatori, un învățător coordonator, Camelia Pop, și personalul administrativ necesar.
În ceea ce privește Cantina de ajutor social, care are o capacitate de 100 de locuri, beneficiarii proiectului sunt persoane care aparțin tuturor confesiunilor religioase din oraș, indiferent că sunt români, rromi sau maghiari. De altfel, primii cinci bătrâni îngrijiți de noi erau de naționalitate maghiară. În Șimleu Silvaniei, relațiile interreligioase și interetnice sunt foarte bune. Fraților greco-catolici, de pildă, le-am donat fostul sediu al protopopiatului nostru, pentru că noi aveam un alt spațiu în care ne-am așezat cu întreaga activitate. La cantina noastră servesc masa 24 de vârstnici”, ne mai mărturisește părintele paroh Vasile Boșca.
O pildă a lui Solomon spune că „Acela ce are milă de sărman împrumută Domnului, și El îi va răsplăti fapta lui cea bună”.
Parteneriatele pe care le derulează centrul social multifuncțional probează acest adevăr scripturistic. Astfel, în acest efort comun, o contribuție importantă își aduce și Consiliul Județean Sălaj, care finanțează cinci posturi de personal angajat și care oferă 90 la sută din salariul lor. „Avem și parteneriatul cu Primăria orașului, care ne alocă aproape 5.000 de lei pe lună pentru utilități, alimente și alte necesități. Mai primim și sprijinul unei persoane anonime din Arad, care a aflat de la televizor despre proiectul nostru. Domnia sa ne încurajează tot timpul și ne trimite, lunar, între 400 şi 700 de lei, de trei ani. Cu sprijinul părintelui protopop Dan Haiduc primim ajutor constând mai ales în alimente de la toate parohiile din protopopiatul nostru. De asemenea, suntem ajutați și de Sectorul social-filantropic al episcopiei noastre”, ne mărturisește părintele paroh.
După ce am ascultat și ne-am notat toate aceste date, am vizitat componentele ansamblului social. În centrul rezidențial, le-am cunoscut pe Nicoleta-Dumitra, asistent medical, rezident în internat de un an, și pe Ana-Maria, care locuiește aici de numai câteva luni.
„Eu am fost în plasament la o familie din Nușfalău. Provin dintr-o familie cu trei frați. Aici este foarte bine, avem toate condițiile. Am 23 de ani, lucrez la școala specială din oraș și mă pregătesc pentru viitor”, ne-a mărturisit Nicoleta. Aceleași aprecieri le-a făcut și Ana-Maria, o tânără de 20 de ani, care provine dintr-o familie cu cinci frați, venită aici dintr-un așezământ de copii.
În centrul social al Parohiei ortodoxe „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Șimleu Silvaniei, „caritatea nu a umilit niciodată pe cel care a beneficiat de ea, nici nu l-a legat vreodată în lanţurile recunoștinței, căci nu către el, ci către Dumnezeu a fost făcut darul”. Iată cum, deopotrivă filantropi și beneficiari, mărturisesc un adevăr comun și comportamental, conform învățăturii Apostolului Pavel, care spune: „Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos”.