Cererile cele bune

Data: 06 Mai 2014

Se întâmplă ca uneori, chiar după o rugăciune stăruitoare, să nu primim ajutor. Fără nici o îndoială, astfel de situaţii ne mâhnesc, ne deconcertează şi ne pun greu credinţa la încercare. Dar oare de ce? Să ne aducem aminte că Mântuitorul a spus odată Apostolilor, când L-au întrebat de ce Dumnezeu nu răspunde întotdeauna cererilor noastre: „Pentru că nu ştiţi ce cereţi“ (Mc 10, 38). Cu alte cuvinte, pentru că nu totdeauna ceea ce cereţi vă este şi de folos. Aşa se întâmplă şi cu noi… Credem că ceea ce cerem ne este de folos, dar dacă vedem că Dumnezeu nu ne dă nici un semn, e bine să înţelegem că lucrul pentru care ne rugăm nu ne e spre zidire.

Un tată plecă cu copilul său să se plimbe prin pădure. Trecând pe sub un măr, copilul a cerut: „Tată, dă-mi şi mie un măr!“ Şi tatăl a cules un măr şi i l-a dat. Au mers mai departe, iar cel mic a văzut câteva flori deosebite. Şi a spus părintelui său: „Tată, vreau şi eu una din florile acelea“. Iar tatăl a rupt o floare frumoasă şi i-a oferit-o. Puţin mai încolo, pe acelaşi drum, cei doi au zărit un tufiş cu fructe roşii, foarte atrăgătoare, iar copilul s-a rugat celui care-l însoţea: „Tată, dă-mi şi mie din fructele roşii din faţa noastră!“ Dar tatăl i-a răspuns: „Nu, acestea nu pot să ţi le dau!“ Însă copilul a început să plângă, fiindcă bobiţele roşii erau atrăgătoare şi, bănuia el, gustoase. Nu înţelegea de ce până atunci i se îndepliniseră toate rugăminţile, i se dăduse de toate, dar cele din urmă îi fuseseră refuzate. Tatăl nu i-a explicat de ce nu i-a satisfăcut dorinţa copilului. Era prea mic ca să înţeleagă. Fiul a plâns în continuare, dar mai târziu, trecând prin aceleaşi locuri, părintele său i-a povestit ce a păţit cu el şi i-a arătat că ceea ce dorise el atunci, fructele acelea, erau otrăvitoare. (Adaptare de Augustin Păunoiu după o pildă din volumul „Tâlcuri noi la texte vechi“, Mitropolit Antonie Plămădeală, Tiparul Tipografiei Eparhiale, Sibiu, 1989)