Chemare la rigoare academică și viață duhovnicească

Domnule Președinte al Senatului

Preacuvioși și Preacucernici Părinți profesori, stimați colegi,

Dragi colaboratori din secretariat, bibliotecă și administrație,

Iubiți studenți, masteranzi și doctoranzi - și, cu o bucurie aparte, dragi studenți ai anului I,

Stimați părinți și invitați,

 

Bine ați revenit și bun venit celor care pășiți pentru prima dată în facultatea noastră. La 12 noiembrie împlinim 145 de ani de existență. Prin aceste săli au trecut generații de preoți, profesori, cercetători și oameni de cultură, care au slujit Biserica și societatea românească în vremuri foarte diferite. Reprezintă o moștenire frumoasă, dar și o întrebare pentru noi: Ce fel de teologi formăm astăzi, pentru lumea de astăzi? Răspunsul meu este acesta: teologi în care rigoarea academică și viața duhovnicească nu sunt despărțite. Despre aceste două dimensiuni și despre legătura dintre ele aș vrea să vă vorbesc.

Trăim vremuri în care informația este nelimitată, iar atenția a devenit rară. Orice răspuns pare la un click distanță, iar inteligența artificială poate produce în câteva secunde un text care arată impecabil. Tocmai de aceea, rigoarea academică nu a fost niciodată mai necesară. A fi riguros înseamnă a verifica sursele, a citi textele în limba lor, a cunoaște contextul, a distinge între ce știm, ce presupunem și ce ne-am dori să fie adevărat. Înseamnă a lăsa textul să spună ce spune, nu ce am vrea noi să se audă, iar aceasta este, în fond, o școală a smereniei. Înseamnă, nu în ultimul rând, a-ți semna numai propria muncă. Nu vă cer să ignorați instrumentele noi; ar fi naiv. Folosiți-le cu discernământ. Dar gândirea nu se poate delega. Un text se poate genera; o convingere, nu. Onestitatea intelectuală nu este un exercițiu birocratic, ci, pentru un teolog, o chestiune de conștiință. Cine face compromisuri cu adevărul într-o notă de subsol le va face ușor și la amvon, la catedră sau în fața unui om aflat în suferință. Facultatea noastră face parte dintr-o universitate europeană și dialoghează cu mediul academic internațional, prin cercetare, prin mobilități și prin proiecte comune. Teologia ortodoxă nu are de ce să se teamă de acest dialog. Are nevoie doar să fie bine făcută.

Și totuși, teologia nu este o disciplină ca oricare alta. Orice obiect poate fi studiat de la distanță, dar pe Dumnezeu nu-L putem cunoaște decât intrând în comuniune cu El. Evagrie Ponticul spunea: „Dacă ești teolog, te vei ruga cu adevărat; și dacă te rogi cu adevărat, ești teolog”. Rugăciunea nu înlocuiește bibliografia, dar îi dă sens. Liturghia, spovedania, lectura Scripturii nu sunt activități extracurriculare pentru un student la teologie. Sunt locul în care ceea ce învățăm la curs devine viață. Scriptura citită în biserică, în ritmul anului liturgic, se deschide altfel decât pe masa de lucru. Într-o lume care ne fragmentează atenția, rugăciunea ne învață să fim prezenți. Iar atenția formată în rugăciune este aceeași de care avem nevoie în fața unui text dificil. Între bibliotecă și paraclis nu este o graniță, ci un drum pe care îl parcurgem în ambele sensuri. Nu vă speriați dacă studiul vă va pune uneori credința la încercare. Întrebările serioase nu sunt dușmanii credinței. O credință care a trecut prin întrebări și a rămas este mai matură decât una care nu și-a pus niciodată vreuna.

Cele două dimensiuni nu se concurează; se îmbogățesc una pe alta. O teologie fără rugăciune devine erudiție rece, uneori orgolioasă: știi multe despre Dumnezeu, dar nu-L cunoști. O evlavie fără studiu devine fragilă și ușor de manipulat de ideologii, de fundamentalism sau de teoriile conspirației. Avem în propria noastră istorie un exemplu limpede. În această facultate a predat Părintele Dumitru Stăniloae, care a tradus Filocalia cu rigoarea unui filolog și a comentat-o cu inima unui om al rugăciunii. Nu a trebuit să aleagă între știință și sfințenie; le-a trăit împreună. Absolvenții noștri, dumneavoastră, veți fi preoți, profesori de religie, asistenți sociali, iconari, restauratori, cercetători. Fiecare dintre aceste vocații cere aceeași îmbinare. Preotul are nevoie de o teologie solidă ca să-și poată păstori credincioșii într-o lume complicată. Profesorul de religie are nevoie de competență ca să răspundă unor elevi care citesc orice pe internet. Asistentul social are nevoie de o inimă formată în rugăciune ca să nu se epuizeze în fața suferinței. Biserica și societatea de astăzi au nevoie de teologi care pot sta cu aceeași seriozitate în bibliotecă și în biserică. De oameni care pot vorbi competent într-o lume pluralistă și secularizată, fără să-și piardă rădăcinile. De oameni pentru care rigoarea este o formă de smerenie, iar credința o formă de luciditate.

Dragi studenți ai anului I, nu lipsiți nici de la studiu, nici de la paraclis. Sălile de curs fără paraclis fac teologi seci; paraclisul fără sălile de curs face teologi fragili. Dedicați-vă studiului. Învățătura nu este o pedeapsă, ci o fereastră. Puneți întrebări și căutați-vă duhovnici și profesori la a căror ușă să puteți bate oricând.

Dragi colegi, studenții învață de la noi nu doar ce predăm, ci și cum trăim ceea ce predăm. Rigoarea și comportamentul nostru sunt primul lor manual. Vă mulțumesc tuturor, cadre didactice și personal administrativ, pentru munca de până acum.

Vă doresc un an universitar cu minte trează și inimă curată, cu putere de muncă și cu bucuria descoperirii.

 

(Cuvânt rostit la deschiderea anului ­universitar 2026-2027, Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul”, Universitatea Bucureşti, 1 octombrie 2026)