Chemarea sfinților

Cu voia Bunului Dumnezeu și cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop Nectarie, am fost pentru câteva zile oaspetele Episcopiei Ortodoxe Române a Irlandei și Islandei. Am fost invitat la Congresul anual al Asociației Nepsis a tinerilor din această eparhie. Faptul extraordinar pe care nu l-am conștientizat la prima mea vizită în Irlanda, acum doi ani, și care m-a capacitat acum până la copleșire a fost contactul cu sfinții irlandezi ai primelor veacuri creștine sau ai perioadei de aur a Bisericii primului mileniu în Irlanda, secolele V-VI.

Voia lui Dumnezeu a făcut ca de data aceasta să încep vizita cu un frumos pelerinaj, inițiat și realizat cu osteneala părintelui protopop Călin Florea, generoasa mea gazdă. În prima zi am fost la Mănăstirea Sfântului Kieran, la ruinele mănăstirii de fapt, în Clonmacnois, unde este organizat un frumos și interesant muzeu dedicat istoriei monahismului din regiunea respectivă. Aici aflăm că secolele al V-lea și al VI-lea au constituit perioada de înflorire a creștinismului irlandez, centrat nu întâmplător pe o spectaculoasă dezvoltare a monahismului. Sfântul Kieran, trecut la Domnul în 9 septembrie 549, a jucat un rol hotărâtor. Se păstrează ruine ale bisericii din piatră din vremea respectivă și cimitirul din jur. Pelerinajul s-a încheiat cu vizita la țărmul Oceanului Atlantic, unde am fost întâmpinați de o vreme liniștită și de un soare prietenos care ne-au permis să ne bucurăm de peisajele unice ale întâlnirii oceanului cu țărmul pietros și impresionant de înalt al Irlandei.

A doua zi am făcut un pelerinaj la Mănăstirea Glendalough a Sfântului Kevin, așezată într-o zonă muntoasă, împădurită, de o rară frumusețe. Sfântul Kevin a pustnicit mulți ani într-o chilie săpată în piatră și, ulterior, a întemeiat mănăstirea ce a devenit pentru mult timp o lavră monahală care a dat mulți sfinți și cărturari. Se păstrează ruinele mai multor lăcaşuri și clădiri, dar și o biserică întreagă, precum și un turn circular foarte înalt. Totul din piatră. Am parcurs și o bună bucată din drumul ce ducea spre chilia sfântului, unde am întâlnit șiruri întregi de elevi, care fuseseră în pelerinaj.

Încă un element semnificativ l-a constituit vizita la un izvor sfânt sau făcător de minuni al Sfintei Brigitta. Sfânta Brigitta este socotită și ea patroană a Irlandei, alături de Sfântul Patrick și Sfântul Columba. S-au păstrat o viață a ei și, desigur, istoria legată de mănăstirea pe care a întemeiat-o în secolul al VI-lea, ce a supraviețuit o mie de ani, până în secolul al XVI-lea, când a fost desființată de Henric al VIII-lea.

Irlandezii au un foarte special interes pentru aceste izvoare, care sunt numeroase și pe care le asociază întotdeauna unor sfinți. În acest interes se păstrează parte din evlavia pe care au avut-o irlandezii față de sfinți, precum și ecoul percepției sfințeniei înseși, ca prezență și lucrare a harului dumnezeiesc. Circulă încă relatări privitoare la minunile ce se fac la aceste izvoare. Se spune că irlandezii din comunitatea irlandeză foarte dezvoltată din America cer frecvent să li se trimită apă de la aceste izvoare.

Am vizitat, de asemenea, Catedrala Sfântului Patrick, apostolul Irlandei. În apropierea catedralei este marcat locul unde Sfântul Patrick ar fi botezat numeroși irlandezi. Paradoxul este că i se recunoaște poziția în memoria și în conștiința istoriei irlandezilor, dar nu este cinstit ca sfânt, în ciuda faptului că la 1220 se ridica măreața biserică întru cinstirea și pomenirea lui, catedrală ce stă până astăzi mărturie rolului pe care acesta l-a jucat în istoria creștinismului irlandez. Și lucrul acesta se întâmplă deoarece parte din tradiția creștină a irlandezilor a renunțat la cinstirea sfinților, odată cu Reforma din veacul al XVI-lea, iar cealaltă parte, majoritară, a redus cinstirea sfinților foarte mult, renunțând la slujbele liturgice dedicate acestora și chiar la cinstirea sfintelor moaște.

Pentru mine, efectul acestor pelerinaje a fost unul adânc răscolitor. Nu faptul că mi-am lărgit oarecum orizontul informațional, ci contactul nemijlocit cu spațiul, cu locurile în care pentru câteva veacuri bune s-a desfășurat o viață monahală foarte asemănătoare cu cea din Răsăritul Ortodox. Obști monahale numeroase, cu viață ascetică și liturgică bogată, aflate sub autoritatea și îndrumarea unor mari părinți duhovnicești, recunoscuți ulterior ca sfinți. O cultură creștină consistentă, cu o istorie de multe secole, ce trimit la monahismul anahoret din pus­tia egipteană, cu iradiere și impact important în multe din țările europene.

Coincidența fericită a făcut ca în această perioadă să fie deschisă la Muzeul Național al Irlandei o expoziție cu manuscrise din această perioadă: Evangheliare cu miniaturi, Psaltire cu miniaturi, alături de alte obiecte bisericești: cruci, relicvare etc., care au fost realizate în Irlanda, dar s-au păstrat în vetre monahale din Europa.

Descopeream pentru prima dată că Irlanda a fost leagănul unui monahism puternic, înrudit cu monahismul ce se dezvolta în același timp în nordul Africii și în pustia Iudeei. Acest monahism a avut un impact extraordinar în afara Irlandei, în țările nordice, și în mare parte din țările Europei Occidentale, începând cu Anglia și Scoția, continuând cu Franța, Italia, Elveția, Portugalia... Irlanda se va numi „insula sfinților” datorită acestor monahi care s-au format la vetrele monahale din Irlanda și au dus, apoi, Evanghelia la multe din popoarele europene.

Sfântul Columba (521-597), spre exemplu, va deveni apostol al Scoției, unde va propovădui Evanghelia timp de patruzeci de ani, până la moartea sa. Sfântul Columba, tot monah irlandez (543-615), va înființa trei cunoscute mănăstiri în Franța, Italia și Elveția (vestita Mănăstire Saint Gall).

Am avut sentimentul, și nu am fost singurul, că monahismul irlandez se alimenta din viața și credința Bisericii celei una, care nouă ne este foarte familiară până astăzi. Ruinele bisericilor ne-au lăsat să înțelegem că arhitectura bisericească avea și rolul funcțional, liturgic, pe care-l au bisericile noastre până astăzi: Sfântul Altar, naosul și pronaosul. Am identificat cu ușurință locul proscomidiei.

Simțământul care m-a stăpânit cele câteva zile petrecute în Irlanda a fost prezența sfinților. Iar minunea era aceea că cei chemați să recepteze această prezență a sfinților irlandezi și să-i cinstească după cuviință prin slujbe și să vorbească despre ei ca sfinți erau, de data aceasta, românii ortodocși, mânați de nevoile lor sau, mai curând, de pronia dumnezeiască să lucreze și să se așeze în Irlanda.

Caut de ani buni rațiunile dumnezeiești pentru care s-a produs această masivă, nemaiîntâlnită emigrație a românilor ortodocși, și acum, în Irlanda, mi s-a revelat un motiv în plus: chemarea sfinților irlandezi, chemarea sfinților Bisericii celei una din primul mileniu, ce se regăsesc în toată Europa și care, din pricina schimbărilor aduse de Reformă, au fost în mare parte uitați. Glasul sfinților este glasul lui Dumnezeu, glasul sfințeniei dumnezeiești.

Îmbucurător pentru mine și relevant pentru erminia ce se impunea oarecum de la sine a fost să constat că toate comunitățile ortodoxe românești, preoții, credincioșii, tinerii creștini ortodocși români i-au îmbrățișat cu multă empatie și cinstire pe sfinții irlandezi. Cea mai mare parte din cele cincisprezece comunități ortodoxe românești din Irlanda au drept patron și un sfânt irlandez: biserica părintelui Raul Gheorghe Simion din Dublin are drept hram „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” și „Sfântul Columba”; parohia părintelui Bogdan din Dublin este ocrotită de Sfântul Brendan și Sfântul Iosif de la Partoș; parohia părintelui Viorel Hurjui din Cork îi sărbătorește în mod special pe Sfântul Calinic de la Cernica și Sfântul Patrick; parohia părintelui Tudor Ghiță din Galway, pe Sfântul Nicolae și Sfânta Brigitta; parohia părintelui Bogdan Mascan din Newbridge, Pogorârea Sfântului Duh și Sfântul Colman; parohia părintelui Cristian Nistor din Abbeycartron are ca hram „Nașterea Maicii Domnului” și „Sfântul Ierarh Mel de Ardag”; parohia părintelui Dragoș Blănaru îi cinstește pe Cuviosul Evin și Cuvioasa Parascheva; parohia părintelui Feodor Tcaci din Townparks are ca hram „Acoperământul Maicii Domnului” și „Sfântul Eric”; parohia părintelui Ionuț Gorgan din Lisdugan cinstește Duminica Tomii și Sfântul Kevin; Mănăstirea Maicii Iosifia, Izvorul Tămăduirii și Sfântul Kieran.

Sfinții irlandezi sunt cinstiți în zilele lor de pomenire, li se alcătuiesc slujbe și li se zugrăvesc icoane. În Altarul paraclisului Reședinței episcopale din Dublin, am reținut icoana Sfântului Patrick zugrăvită în rândul sfinților ierarhi ai Răsăritului Ortodox. Părintele protopop Călin Florea (și nu numai) îi pomenește pe cei mai importanți dintre ei la otpustul fiecărei Liturghii.

Bisericile ortodoxe românești de pe teritoriul Irlandei renasc cultul bisericesc al sfinților irlandezi. Îndrăznesc să cred, așadar, și să mărturisesc că prezența numeroasă - sau atât cât este, dar semnificativă - a comunităților ortodoxe românești s-ar putea datora unei tainice chemări a sfinților irlandezi, care sunt, de fapt, sfinți ai Bisericii lui Hristos celei una. Sfinții irlandezi renasc credința și viața Bisericii primare, readuc în actualitate cinstirea sfinților în comunitățile creștine care au renunțat la aceasta. Ortodocșii, de data aceasta ortodocșii români, aduc cu ei, în parohiile lor, în viața lor liturgică, cinstirea sfinților, contribuind, iată, la împrospătarea cultului sfinților în Irlanda, ținutul care a dat Europei un nor de sfinți.

Experiența preoților români din Irlanda ne spune că au simțit ajutorul sfinților irlandezi. Cum altfel ar fi reușit maica Iosifia să cumpere mănăstirea - în fapt un loc de retragere al câtorva maici catolice în care s-a așezat. Suma importantă care a completat necesarul a fost o donație anonimă.

Părintele Călin Florea, prin strădaniile căruia s-au întemeiat și primele parohii în Irlanda, nu are nici o îndoială că tot cu ajutorul sfinților irlandezi, pe care-i pomenește cu multă evlavie, s-a reușit cumpărarea, acum aproximativ doisprezece ani, a mănăstirii ce avea să devină centrul misionar-cultural, iar, începând de anul acesta, și Centrul eparhial al Episcopiei Ortodoxe Române a Irlandei și Islandei. O clădire impozantă, cu trei niveluri, funcțională din toate punctele de vedere, cu paraclis, birouri, spații pentru activități de cateheză, camere de găzduit, bibliotecă, trapeză, bucătărie, cu o imensă grădină în față. Centrul găzduiește un frumos puls de viață de „obște”, ce-l are în postura de „stareț” pe primul Episcop ortodox român al Irlandei și Islandei, Preasfințitul Părinte Nectarie. Din obște fac parte părintele Călin, zilnic prezent în biroul său, părintele Ioan, slujitor la paraclisul episcopal, părintele diacon Cristian, responsabil cu Asociația Nepsis, doamna Rodica, ce deser­vește Serviciul contabilitate-financiar, domnișoa­ra Dana, care lucrează într-una din băncile centrale ale Irlandei și-și oferă voluntar serviciile de consultanță, dl Dragoș, profesor de filosofie la o universitate din Irlanda, care se ocupă, împreună cu părintele Călin, cu redactarea și publicarea ediției în limba engleză a revistei Apostolia, cei doi pictori, soț și soție, care se ocupă acum cu pictarea paraclisului Centrului episcopal, dl Cristian, macaragiu, student la Teologie în Extensia de la Roma a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, om bun la toate în gospodărie. „Obștea” se mărește semnificativ când este vorba despre organizarea unui eveniment cum a fost cel al Congresului anual Nepsis, numeroși voluntari adăugându-se pentru a ajuta.

Catedrala episcopală fusese folosită timp de douăzeci de ani de către parohia părintelui Călin. A trebuit să o părăsească în februarie, fiind scoasă la vânzare, dar aveau să se întoarcă, de data aceasta ca proprietari, slujind prima dată de hramul „Înălțarea Sfintei Cruci”. Alegerea și prezența Preasfințitului Părinte Episcop Nectarie au jucat un rol determinant, precum și contribuția Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. Dar pentru a concura acești factori a fost nevoie de pronia dumnezeiască.

Prezența mea în Irlanda a inclus, pe lângă participarea la Congresul Nepsis, o întâlnire cu preoții români din Episcopia Irlandei și o conferință ţinută în catedrala Episcopiei Ortodoxe Române din Dublin, în prezența Preasfințitului Episcop Nectarie, a preoților și a numeroși credincioși, pe subiectul noilor sfinţi români canonizați recent de Biserica Ortodoxă Română. Am vorbit și despre sfințenie în general, care este înțeleasă de creștinii ortodocși ca împărtășire a omului de sfințenia lui Dumnezeu. În contextul „întâlnirii” neașteptate cu sfinții irlandezi nu am putut să nu semnalez faptul că tocmai înțelegerea sfințeniei este una din temele teologice ce despart Apusul de Răsărit. În consecință, readucerea în actualitate a cinstirii sfinților prin mărturia și viața liturgică a comunităților ortodoxe din Apus poate contribui la o împrospătare a cultului sfinților și în tradițiile creștine apusene.

Mulțumesc Bunului Dumnezeu și tuturor celor care au contribuit la această nouă experiență a mea, care a avut ca proiect diaspora românească, un fenomen pe care-l consider rodul unui proiect dumnezeiesc de mari dimensiuni, ce scapă înțelegerii omenești, dar în legătură cu care ne putem îngădui să avansăm unele gânduri! Principalele componente: un exod de 5-6 milioane de români în 20-30 de ani; coagularea lor, prin concursul Patriarhiei Române, într-o foarte solidă infrastructură bisericească: 13 episcopi, peste 800 de preoți; sacrificii incalculabile suportate de cei plecați, de familiile lor, de copiii lor, de nea­mul nostru și de cultura românească; riscul inevitabil al asimilării culturale și etnice a generațiilor ce vin; jertfe nemăsurate ale preoților care au fost chemați să întemeieze primele parohii; înflorirea unei vieți bisericești comunitare și liturgice proaspete; nașterea unui ethos ortodox românesc adaptat noilor condiții și, mai ales, a vocației misionare inedite a diasporei românești; investițiile tardive din partea statului român, care se pare că a înțeles dacă nu susținerea unor nevoi ce țin de cultura esențială a românilor din diaspora, cel puțin oportunitățile nemaiîntâlnite pentru dezvoltarea unei politici externe prin intermediul românilor instalați în toate țările Europei și cu suportul unei infrastructuri administrative extrem de unitare și coerente!