Chip smerit şi demn mărturisitor al vieţuirii monahale
Între slujitorii Catedralei patriarhale din Bucureşti din cea de-a doua jumătate a veacului al XX-lea s-a numărat şi părintele Gherontie Ghenoiu.
Mare Eclesiarh pentru o perioadă de timp şi apoi preot slujitor, chiar şi după pensionarea la limită de vârstă, Gherontie Ghenoiu s-a remarcat ca un bun şi apreciat duhovnic. Marile sale calităţi, răbdarea şi capacitatea de a-i povăţui pe credincioşi, l-au făcut să petreacă, aproape în întregime, în biserică, toate zilele slujirii sale. Se spune că era la el permanent rând format din oameni care aşteptau fie să se spovedească, fie să primească un sfat sau o binecuvântare.
Erau ani grei pentru Biserică. Arhimandritul Gherontie Ghenoiu purta şi stigmatul celor întemniţaţi şi se afla în atenţia Securităţii. Cu toate acestea, a fost în perioada respectivă un mare îndrumător pe calea mântuirii şi un mărturisitor al adevărului, într-o lume în care minciuna, ura şi nedreptăţile îşi făceau tot mai mult loc.
Arhimandritul Gherontie Ghenoiu s-a născut la 21 iulie 1910 în satul Popeşti-Goleşti, comuna Bleici, judeţul Argeş, din părinţi modeşti, Ion şi Maria Ghenoiu, agricultori, fără multă ştiinţă de carte, dar cu frică de Dumnezeu, el însuşi fiind înzestrat de Dumnezeu cu o chemare tainică spre slujirea celor sfinte.
La botez a primit numele şi ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, care i-a călăuzit paşii de timpuriu spre mănăstire. Clasele primare le-a urmat în satul natal. După terminarea cursurilor elementare, copilul Gheorghe a mai trăit o vreme în sânul familiei, întru totul ascultător şi supus părinţilor.
Împlinind 17 ani, vârstă a frământărilor, dar şi a înaltelor aspiraţii sufleteşti, a părăsit locul natal şi a răspuns îndemnului Mântuitorului Hristos, mergând la Mănăstirea Frăsinei, fiind închinoviat începând cu data de 24 aprilie 1928.
Cu toate că era singurul copil al familiei, părinţii au respectat rânduiala Providenţei şi hotărârea fiului lor de a urma Domnului, pe calea cea strâmtă a nevoinţelor monahale.
Alături de câţiva monahi şi fraţi din lavra Athosului românesc, l-a urmat pe părintele Visarion Toia, pentru a reorganiza vieţuirea monahală în Mănăstirea (schitul de atunci) Lainici. Părintele Visarion s-a îngrijit în mod deosebit atât de pregătirea duhovnicească a tinerilor novici, cât şi de formarea academică a acestora, sfătuindu-i să urmeze Seminarul Teologic sau Facultatea de Teologie. Cu toate că nu avea decât clasele primare, bunul egumen n-a pregetat să sprijine activităţile cărturăreşti ale monahilor pe care îi oblăduia, transformând astfel chinovia de la Lainici într-o înfloritoare şi autentică vatră de trăire şi cultură monahală.
În anul 1929, când a fost numit stareţ la Lainici cuviosul Visarion Toia, a venit de la Mănăstirea Frăsinei însoţit de câţiva ucenici râvnitori, care au ajuns mai târziu foarte cunoscuţi în lumea monahală: Calinic Cărăvan (stareţ la Lainici între anii 1952-1975), Nicodim Sachelarie, Gheorghe (Gherontie) Ghenoiu şi alţii.
La 24 iulie 1932, fiind în anul al II-lea de studii la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Cernica, tânărul Gheorghe Ghenoiu a primit chipul îngeresc primind numele Gherontie, făcând atunci parte din obştea Mănăstirii Lainici. Pe parcursul studiilor de la seminar s-a remarcat în mod deosebit pe plan duhovnicesc, iar smerenia, modestia şi demnitatea de care a dat dovadă l-au ajutat mai târziu şi l-au recomandat în ascultări importante ale Bisericii lui Hristos.
La 29 iunie 1934 a fost hirotonit în treapta de ierodiacon prin punerea mâinilor episcopului Vartolomeu Stănescu al Râmnicului Noul Severin, iar la 27 decembrie 1937, prin rugăciunile aceluiaşi episcop, a primit harul preoţiei, devenind ieromonah.
Datorită refuzului de a semna Constituţia Regelui Carol al II-lea din data de 17 mai 1938, a fost exclus din monahism, iar conducerea seminarului de la Cernica a hotărât să nu fie primit la examene până la clarificarea situaţiei. Episcopia Râmnicului a emis, la 23 august 1938, un ordin prin care făcea cunoscut faptul că tânărul ieromonah a fost reprimit în monahism.
În anul 1939, după absolvirea Seminarului Monahal de la Mănăstirea Cernica, a susţinut examenul de admitere şi a fost înscris la Facultatea de Teologie din Bucureşti, şi apoi la Cernăuţi, unde a şi obţinut titlul de licenţiat în Teologie la 10 iunie 1943, prezentând lucrarea de licenţă cu titlul Disciplina interioară.
În timpul studiilor la facultatea din Bucureşti, de la 1 octombrie 1940 până la 31 martie 1941, a avut şi ascultarea de econom al Mănăstirii Antim. A fost hirotesit duhovnic la 29 iunie 1940, iar la data de 28 iulie 1942 primea rangul de protosinghel de la mitropolitul Olteniei, Nifon Criveanu. Din toamna anului 1942 şi până în vara anului 1943, a fost trimis pentru o misiune ortodoxă în Transnistria.
A funcţionat ca preot slujitor şi la Schitul Crasna (Gorj) şi a absolvit cursurile Seminarului Pedagogic Universitar de la Universitatea din Cluj (la 12 martie 1946).
De la 1 noiembrie 1942 şi până la 1 noiembrie 1944 a fost numit preot slujitor la Schitul Locurile Rele din judeţul Gorj, iar la 1 noiembrie 1944 a fost numit în postul de exarh al Arhiepiscopiei Craiovei.
La noile încadrări din anul 1946 a fost pus în disponibilitate, iar de la 16 martie 1948 şi până la 11 februarie 1949 a fost încarcerat pe nedrept în lagărele de la Aiud şi Ocnele Mari, sub învinuirea că ar fi manifestat sentimente antidemocratice.
Din viaţa părintelui arhimandrit Cleopa Ilie aflăm că în vara anului 1947, stareţul Sihăstriei venea în Bucureşti pentru a cumpăra obiecte bisericeşti necesare noului paraclis cu hramul Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana. Ajungând în Capitală, părinţii de la Patriarhie l-au invitat la o întâlnire duhovnicească în casa prof. univ. Alexandru Mironescu, unde se adunaseră o parte din prietenii acestuia, între ei arhim. Benedict Ghiuş, Dosoftei Murariu, Gherontie Ghenoiu, părintele prof. Dumitru Stăniloae şi alţii. În timpul omiliei închinate Maicii Domnului, pe care o rostea părintele Cleopa, icoana Preacuratei s-a clătinat în chip minunat câteva minute, iar în acel timp s-a auzit un cântec ca de harfă. Aproape toţi cei prezenţi la întâlnirea patronată de profesorul Mironescu au trecut apoi prin încer-cările închisorilor comuniste, iar ceea ce s-a întâmplat atunci, în acea seară, avea menirea să-i întărească şi să-i pregătească într-un anumit fel.
Conform uneia dintre adresele găsite printre actele personale, de la 1 martie 1950 şi până la 31decembrie 1953, părintele Gherontie a fost numit în postul de Mare Eclesiarh al Catedralei Sfintei Patriarhii, în locul protosinghelului Damian Pânzaru, transferat ca preot slujitor la Schitul Dragoslavele. Se pare că de fapt a fost doar locţiitor de eclesiarh. (va urma)