Cinci ani de la despărţirea de mitropolitul Antonie

La 29 august 2005, zi în care Biserica îl prăznuia pe Sfântul Ioan Botezătorul, la ceas de seară, când clopotele Mitropoliei sibiene chemau pe credincioşi la slujba Vecerniei, a trecut la Domnul cel ce a fost fericitul întru pomenire mitropolitul dr. Antonie Plămădeală al Ardealului.

A trecut la cele veşnice după o lungă şi grea suferinţă pe care vreme de opt ani a purtat-o cu resemnare creştinească la fel ca mucenicii cei de demult, cel ce a fost cărturarul, omul de cultură, ecumenistul şi ierarhul iubit al ardelenilor mitropolitul Antonie. A trecut la cele neîmbătrânitoare şi la viaţa cea fericită a drepţilor cel care vreme de peste o jumătate de veac a slujit Biserica străbună ca ieromonah, episcop şi mitropolit, făcându-se "tuturor toate" după cuvântul Apostolului, lucrând "cu timp şi fără timp" pentru turma cea cuvântătoare încredinţată lui spre păstorire. Numele mitropolitului Antonie rămâne dăltuit pentru totdeauna în panteonul Bisericii noastre, în general şi al Bisericii transilvănene, în special, dar în acelaşi timp rămâne dăltuit şi în panteonul culturii româneşti, pe care a slujit-o prin slovă şi grai ca nimeni altul. Când în 1982, într-o duminică geroasă de început de februarie, venea de la Buzău pentru a fi instalat în scaunul lui Şaguna de la Sibiu, toţi ochii erau aţintiţi asupra lui, cunoscându-i-se calităţile intelectuale deosebite pe care le avea. 23 de ani la cârma Bisericii ardelene Vreme de 23 de ani a cârmuit destinele Bisericii ardelene în anii grei ai trecutului regim totalitar, ca şi în anii tulburi de după Revoluţia din 1989. Mitropolitul Antonie impunea prin statura lui majestuoasă de voievod basarabean, impunea apoi prin cultura lui vastă, prin cuvântul vorbit cu har la amvon ca şi prin felul său de a fi. A scris mult şi cu folos pentru Biserică, cât şi pentru cultura românească. Prin scrierile lui, în număr de 45, de spiritualitate creştină, de istorie, de istorie literară şi cu caracter monografic a adus lumină şi bucuria lecturii în sufletele credincioşilor şi a intelectualităţii române. Prin lucrările lui l-a reabilitat în plină epocă comunistă pe Elie Miron Cristea, primul patriarh al României reîntregite, om de cultură şi mare patriot căruia i-a închinat trei cărţi; pe Lazăr Leon Asachi, cleric şi om de cultură, tatăl lui Gheorghe Asachi; pe Miron Romanul, un mare mitropolit şi un mare patriot transilvănean sub dualismul austro-ungar. Prin lucrările sale şi în special prin celebra sa lucrare "Dascăli de cuget şi simţire românească", premiată de Academia Română în 1984, a evidenţiat rolul clerului în cultura românească, precum şi rolul Bisericii în dezvoltarea limbii literare româneşti. A tradus din limba maghiară teza de doctorat a lui Miron Cristea "Viaţa şi opera lui Mihai Eminescu", prima teză de doctorat în lume asupra marelui nostru poet şi pe care a publicat-o la Editura Minerva în anul 1985. Mitropolitul Antonie a fost cel care a mijlocit publicarea volumelor V-X din Filocalia tradusă de pr. Dumitru Stăniloae, tot el a dat ideea părintelui Ioanichie Bălan să scrie "Patericul românesc", iar în anul 1983 a lansat propunerea editării Bibliei de la Bucureşti (1688) apărută în anul 1988. Ca episcop-vicar patriarhal, a iniţiat colecţia "Părinţi şi scriitori bisericeşti". Aceasta a fost cea care a scos la lumină opere ale sfinţilor părinţi şi scriitori bisericeşti din primele veacuri şi care a adus un plus de cunoaştere a operei şi activităţii acestora în rândurile preoţimii şi ale credincioşilor. Mitropolitul Antonie a acordat o atenţie deosebită şi publicaţiei şaguniene de la Sibiu, "Telegraful Român". La venirea sa ca ierarh, publicaţia avea 4.000 de abonaţi, iar după un an de păstorire tirajul a ajuns la 14.000 de exemplare, insuficient însă pentru numărul mare de abonaţi care doreau să aibă ziarul. Lucrul acesta era imposibil din cauza restricţiei impuse de Departamentul Cultelor. În paginile "Telegrafului Român", dar şi ale revistei "Mitropoliei Ardealului", mulţi intelectuali de marcă ce aveau interdicţie de a publica în presa laică au scris articole de istorie şi cultură. O atenţie deosebită a acordat-o formării viitorilor slujitori ai Bisericii, îngrijindu-se de Institutul Teologic Universitar din Sibiu, unde a primit candidaţi peste numărul impus de departament, mai ales că la Sibiu se puteau înscrie şi absolvenţi de liceu, nu numai absolvenţi de seminar teologic. A tipărit pe spezele Arhiepiscopiei Sibiului în anul 1989 o carte pentru surdomuţi "Limbajul mimico-gestual", care a fost împărţită gratuit tuturor filialelor din ţară ale Asociaţiei surdo-muţilor. Avea curaj într-o vreme a fricii generale În anul 1987 l-a înmormântat pe proprie răspundere lângă Schitul Păltiniş pe filosoful Constantin Noica, rostind şi o cuvântare ce i-a fost cenzurată în "Telegraful Român", dar care circula integrală printre intelectuali având titlul "A plecat şi Constantin Noica". În anul 1985 a invitat în România pe renumitul predicator american Billy Graham, care a făcut un turneu de predici în toată ţara, de mare succes, ceea ce i-a adus serioase admonestări mitropolitului din partea autorităţilor vremii. Prin anii '70 l-a înmormântat la Bucureşti pe marele erou al Unirii Basarabiei cu România, Ion Pelivan, adus la Mănăstirea Cernica de la Satu Mare şi, cu toate interdicţiile primite, i-a făcut slujba înmormântării şi a ţinut un cuvânt de învăţătură. S-a îngrijit de mărirea Tipografiei Eparhiale din Sibiu aducând noi maşini tipografice prin firma Henn din Austria, cu sprijinul Episcopiei Evanghelice CA din Sibiu, căreia i-a acordat în schimb ajutoare băneşti pentru restaurarea Bisericii Negre din Braşov. Să adăugăm la aceasta şi alte multe restaurări de biserici, zidiri de altele noi şi case parohiale, hirotonii de preoţi, vizite în străinătate, slujiri la hramuri şi la sfinţiri de biserici, restaurarea din temelie a Mănăstirii Sâmbăta de Sus şi vom avea un tablou complet al activităţii prodigioase a mitropolitului Antonie în perioada 1982-1989 ca ierarh la Sibiu. Elogiat de personalităţi Despre mitropolitul Antonie, Nicolae Steinhardt spunea într-un interviu acordat lui Zaharia Sângeorzan în anul 1989: "Tare mă bucur că l-aţi "zărit" pe Antonie Plămădeală. Da, e o figură formidabilă. Strălucit de inteligent, harnic la culme, cărturar. Talentat, nobil. Păcat că nu l-aţi auzit la înmormântarea lui Noica. M-a năucit, m-au trecut fiorii." În cuvântul rostit în Catedrala mitropolitană din Sibiu, la Sfânta Liturghie ce a precedat slujba înmormântării mitropolitului Antonie, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, spunea, între altele: "Înalt Preasfinţitul Antonie rămâne în memoria noastră ca fiind un om de cultură creştină şi un misionar dinamic al Ortodoxiei româneşti. A fost un teolog ortodox sistematic cu deschidere socială şi ecumenică, a accentuat dimensiunea spirituală a Bisericii şi universalitatea Ortodoxiei. A fost un interpret al spiritualităţii ortodoxe în contextul epocii de astăzi. A fost un bun cunoscător al literaturii române şi universale. A fost, de asemenea, un român patriot, cu un vast orizont european şi rămâne în memoria noastră ca un fascinant promotor al legăturii dinamice dintre tradiţie şi libertate, dintre peren şi noutate, dintre Biserică şi societate". Urmând aşadar îndemnului paulin "aduceţi-vă aminte de mai marii voştri" (Evrei 13, 7), să ne aducem aminte de mitropolitul-cărturar Antonie Plămădeală acum, la împlinirea celor cinci ani de la plecarea dintre noi, să-i mulţumim pentru tot ceea ce a făcut bun pentru Biserică şi neam şi să-i cinstim mereu pomenirea în inimile noastre. Veşnică să-i fie pomenirea din neam în neam!