Războiul nevăzut al lui Paul Sterian

Între cele câteva personalități ale Rugului Aprins cu o deschidere realmente enciclopedică trebuie enumerat scriitorul și poetul, pictorul, economistul, sociologul, filosoful Paul Sterian - un personaj emblematic al interbelicului românesc care știa să îmbine arta cu profesia cea mai pragmatică și toate acestea cu credința.

Precum alți câțiva membri ai acestei mișcări cultural-duhovnicești pornită în anii ’40 la Mănăstirea Antim, Paul Sterian era viu interesat de valorizarea culturii române vechi. Una dintre dovezi o vom găsi într-o „Lămurire” publicată în finalul volumului său, intitulat Răsboiul nevăzut al lui Paisie cel Mare (Ed. Casa Școalelor, 1944, reeditat la Ed. Eikon, 2017): „Lucrarea de față s-a întocmit în credința că nu e izvor de inspirație mai bogat decât tezaurul Bisericii Creștine. În viețile sfinților se găsesc atâtea posibilități de poezie cât de pietate. Răsboiul nevăzut al lui Paisie cel Mare face parte dintr-o serie de lucrări de versuri, teatru, romane, trase din acest nesfârșit tezaur (Cei șapte coconi din Efes, Varlaam și Ioasaf, Alexie, omul lui Dumnezeu, Frumoasa Serafima, Doctorii fără de arginți etc.). Prin lucrări de acestea, limba și cultura românească se vor consolida și îmbogăți. În întocmirea lucrării am folosit nu numai Viețile Sfinților, ci, uneori, texte din Sfinții Părinți. Augustin, Ioan Gură de Aur, Clement Alexandrinul și alții destăinuiesc încheieturile gândirii creștine în multe din aceste versuri. De asemeni, Mântuirea păcătoșilor a fost îndeaproape urmărită pentru pasagiile privitoare la muncile iadului”.

Ambiția lui Paul Sterian, poet recunoscut de breasla literară pentru talentul său, era ca prin volumul dedicat Sfântului Paisie cel Mare să scrie o replică la Divina comedie, susțin apropiații săi. Dar vom putea constata, împreună cu alți mari creatori ai Rugului Aprins, precum compozitorul Paul Constantinescu, arhitectul Constantin Joja, poeții Vasile Voiculescu și Daniil Sandu Tudor ș.a., că Paul Sterian a valorizat cultura română veche, cea de inspirație creștină în literatura pe care a scris-o. Iar Paul Sterian și-a dedicat viața acestui proiect cultural în mod programatic și constant - ceea ce este uimitor, dat fiind parcursul său profesional.

Paul Sterian s-a născut la Bu­cu­rești în anul 1904. Mama se numea Alexandrina, iar tatăl său, Eraclie Sterian, a fost medic și autor de scrieri științifice și literare. Prieten bun cu Mircea Vulcănescu, Paul Sterian obține o licență în Drept, chiar dacă, în paralel, urmase și cursurile Facultății de Litere și Filosofie, tot la Universitatea București. Și-a susținut apoi doctoratul la Paris (1926-1928) în Drept și Științe Economice. Un al doilea doctorat l-a obținut ulterior la Universitatea București, în Sociologie. A fost consul al României la Washington, asistent universitar și secretar general în trei ministere (Ministerul Economiei Naționale, apoi Finanțe și Externe).

Paul Sterian a fost un poet de talent și un grafician recunoscut în epocă. A făcut parte dintre colaboratorii revistei avangardiste UNU, fapt pentru care a și fost numit „ortodox și futurist” (Victor Durnea). A scris în „Buletinul Aso­ciației Studenților Creștini” alături de Mircea Vulcănescu, de Sandu Tudor etc. A publicat, între altele, în ziarul „Cuvântul” și în revistele „Gândirea”, „Floarea de Foc” (al cărei redactor-șef era Sandu Tudor), „Convorbiri literare” ș.a. Publicistica sa ne dezvăluie preocupări și talente multiple: cronică și analiză economică, sociologie, filosofie, teologie creștină, proză, critică literară, poezie.

După instalarea regimului comunist, scriitorul și poetul Paul Sterian avea să devină un simplu contabil de aprozar ori să aibă alte joburi minore, mult inferioare calificărilor sale. A făcut câțiva ani de închisoare politică (1959-1963), dar nu în lotul Rugului Aprins. Cu toate acestea, fiindcă participase efectiv la întâlnirile Rugului Aprins de la Mănăstirea Antim și acasă la Alexandru Mironescu, lui Paul Sterian i s-a imputat și aceasta în dosarul de urmărire penală.

Paul Sterian este autorul, între altele, a două volume de versuri creștin-ortodoxe: Acatist al Sf. Cuvioase Parascheva cea Nouă și Răsboiul nevăzut al lui Paisie cel Mare. În afară de poezie, a mai publicat în volum și câteva scrieri cu caracter socioeconomic, de pildă Idea­lul panromânesc și desvoltarea economică a țării (Ed. Monitorul Oficial și Imprimeriile Statului, București, 1938). Prieten al compozitorului Aurel Stroe, cu care colaborează scriind câteva librete, Paul Sterian era pasionat de muzică și cânta la vioară precum un profesionist...

O altă mărturie despre Rugul Aprins a fost făcută de același Paul Sterian prin grafica sa. Într-un proiectat album care, din păcate, nu a mai apărut, intitulat Xilografii, vom regăsi mărturii vizuale ale personajelor Rugului Aprins, precum cel al pr. Ioan cel Străin, ale icoanei Rugului Aprins etc. Gravurile sale anticipează noile tendințe din arta contemporană de inspirație creștin-ortodoxă, păstrându-se totodată firesc, cu natu­ra­lețe, în limitele tradiționale. Există mărturii că prima sa soție, pic­torița Margareta Sterian, de la Paul Sterian ar fi învățat să picteze...

Iată doar câteva dintre motivele pentru care Paul Sterian a fost cald apreciat de prieteni binecunoscuți în epocă, precum: Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Alexandru Mironescu, Sandu Tudor (viitorul părinte Daniil) etc. Alexandru Mironescu vedea în Paul Sterian, după mărturisirile fiicei celui dintâi, Ileana Mironescu Sandu, un om deplin care „realizase o legătură organică între credința creștină și expresia artistică, care legătură este o trăsătură specifică, tradiționa­lă, a culturii noastre ortodoxe... un urmaș al vechilor noștri cărturari, cum au fost Dosoftei, Athanasie Crimca, Antim Ivireanul”.

Poezia lui circulă deja confundată uneori cu producțiile populare, căci Paul Sterian este autorul unor îndrăgite versuri, precum acestea: „Vai, de ce nu mi-aţi spus, de ce nu mi-aţi spus/ Că pe spatele meu adineaori călărea chiar Iisus?/ Aş fi mers mai ţanţoş, ridicând copita-n sus/ Şi ce lin, fără să sar, L-aş fi dus!/ De unde era eu să ştiu/ Că port în spate asemenea vizitiu?/ Tare m-am mirat văzând haine- ntinse să le trec,/ Bănuiam că-s pentru mine, pentru falnice urechi!/ Vai mie, nemernic ce-am fost şi sec!/ Fala mă făcu să nu simt coapsele Cui mă petrec./ Ah, de ce nu mi-aţi spus, de ce nu mi-aţi spus/ Că purtai sfântă povară adineaori pe Iisus?/ Cât de lin şi uşurel, fără salturi, L-aş fi dus!” („Părerea de rău a asinului ce purta la Florii pe Domnul nostru Iisus Hristos”)

Cei care l-au cunoscut pe Paul Sterian îndeaproape mărturisesc despre un om profund credincios, care mergea în mod constant la biserică și care în ultimii ani - a plecat la Ceruri în 1984 - s-a dedicat exclusiv căutărilor de ordin duhovnicesc.

Am reluat cu premeditare rândurile de mai sus, ușor prelucrate, pentru a ilustra nu numai exce­lența unei personalități a interbelicului românesc, dar și căutările sale de ordin duhovnicesc. Fiindcă se poate vorbi, fără exagerare, și despre războiul nevăzut al lui Paul Sterian și al tuturor confraților săi întru Hristos, membri ai Rugului Aprins...

Printre cele mai tulburătoare versuri scrise de Paul Sterian sunt următoarele, care ar putea ține loc de epitaf (poemul intitulat „Mă ’mbăt mereu”):

„mă’mbăt mereu

cu vin ameţitor şi greu

mă’mbăt cu Dumnezeu!

Dumnezeu cârciumar

Dumnezeu vin

Dumnezeu tovarăş la băut.

pentru ce mă îmbeţi

pentru ce mă ameţeşti

crâşmare nemilos

tovarăşule nelipsit

vinule otravă dulce?

vrei să-mi iei averile?

na-ţi-le;

vrei să-mi iei gândurile?

ia-ţi-le;

vrei să-mi iei bucuriile?

na-ţi-le;

vrei să-mi dai

crucea?

o iau!”