Viața ascunsă a Fecioarei în Sfânta Sfintelor - icoana isihastă a creștinismului

Praznicul Intrării Maicii Domnului în biserică este a doua sărbătoare închinată Preasfintei Născătoare de Dumnezeu și înfățișează creșterea duhovnicească, în virtuți, a pruncei născute din Ioachim și Ana, pentru a-L primi pe Fiul lui Dumnezeu în pântecele ei. Ea s-a făcut lucrătoarea voii Dumnezeiești și astfel a fost învrednicită „să fie un vas al alegerii, nu ca acel chivot plin de umbre și prefigurări, ci ca unul plin de însuși adevărul și realitatea acestora... ca să poarte în pântec pe Însuși Acela al Cărui Nume este minunat”
(Sf. Grigorie Palama, Omilia a 53-a).

Totodată, literatura patristică ne prezintă această sărbătoare ca pe o icoană a îndumnezeirii omului „fiindcă nu numai că s-a făcut Ea după asemănarea lui Dumnezeu, dar L-a făcut și pe Dumnezeu după asemănarea omului” (Sf. Grigorie Palama, Omilia a 53-a). Prin Întrupare, Dumnezeu S-a făcut om, iar omul a fost ridicat la demnitatea cea dintâi, după cum spune Sfântul Atanasie cel Mare: „Dumnezeu S-a înomenit pentru ca omul să fie îndumnezeit” (Despre Întrupare), motiv exprimat de imnografi în însuși troparul sărbătorii: „Astăzi înainte-însemnarea bunei voințe a lui Dumnezeu și propovăduirea mântuirii oamenilor, în Templul lui Dumnezeu, luminat fecioara se arată și pe Hristos tuturor mai înainte Îl vestește. Acesteia și noi cu mare glas să-i strigăm: Bucură-te, plinirea rânduielii Ziditorului!”.

Petrecând în templu „și-a făcut acest loc sălaș și casă, învrednicindu-se dumnezeieștii arătări”, după cum ne mărtu­risește Sinaxarul praznicului. Intrarea Mariei în Sfânta Sfintelor la vârsta de trei ani și petrecerea ei în rugăciune, lucrarea virtuților și curățirea minții au făcut ca aceasta să se învrednicească de dumnezeiasca vedere, făcându-se prototip al împăr­tășirii Luminii dumne­zeiești, pe care omul o poate vedea decât în stare de curăție și rugăciune. „Îndumnezeirea - care este împărtă­șirea de Lumina necreată și este însoțită de vederea lui Dumnezeu - este Sfânta Sfintelor a teologiei ortodoxe” (IPS Ierotheos Vlachos).

Sfânta Sfintelor - chip al Fecioarei Maria

Potrivit tâlcuirilor patristice la această sărbătoare a Maicii Domnului, Sfânta Sfintelor este văzută ca o închipuire a Fecioarei. Acum este împlinită o rânduială a Vechiului Testament, așa cum Botezul lui Ioan a fost desăvârșit, prin Botezul Domnului în apa Iordanului, Paștile evreiesc, care era doar o închipuire a ceea ce trebuia să vină, a fost cinstit de jertfa lui Hristos, iar Sfânta Sfintelor este o profeție împlinită prin Fecioara care vine și intră în ea, căci aceasta s-a învrednicit a ține în pântecele ei Focul Dumnezeirii, pe Hristos, Arhiereul cel Veșnic Care a intrat odată pentru totdeauna în pântecele Sfintei Fecioare și a eliberat omenirea de sub jugul ­păcatului, după cum ne tâlcuiește Sfântul Nicolae Cabasila într-un cuvânt encomiastic.

Ea este, după cum ne învață Sfântul Grigorie Palama, „ogorul Planetei pururea înflorite sau mai bine zis veșnice, altarul comun al ispășirii întregului neam al oamenilor, unde a intrat odată în veacuri Arhiereul nostru cu obârșie dumnezeiască și singurul cuvenit nouă, în care L-a împăcat și L-a unit în chip neîmpărțit pe Dumnezeu cu oamenii” (Sf. Grigorie Palama, Omilia 53). În pântecele Fecioarei S-a coborât dintru înălțime Dumnezeu.

Sfântul Gherman al Constantinopolului o numește într-o omilie „nor luminos care ne-a picurat roua cea dumnezeiască” pentru că în Ea s-a coborât Roua cea curăți­toare a Duhului Sfânt. De același Sfânt Părinte este „văzută ca pruncă, dar înțeleasă ca atelier dumnezeiesc”, pentru că pântecele ei s-a făcut sălaș al Pâinii celei Cerești, nu doar al manei care era îngăduit tuturor să o ia în mâini, să o ducă acasă și să o mănânce” (Sf. Nicolae Cabasila, Omilia la Nașterea MD). Sfântul Gherman vrea să spună că prin Maica Domnului s-a lucrat cea mai înaltă taină a lui Dumnezeu, prin smerenia ei și primirea voii Celui Preaînalt, făcându-se astfel primitoare de Dumnezeu: „Una dintre persoanele Sfintei Treimi Și-a ascuns în felul acesta Dumnezeirea înlăuntru firii omenești” (Pr. Zaharia Zaharou).

Petrecerea în Sfânta Sfintelor - icoana isihastă a creștinilor

Petrecerea Fecioarei Maria în Sfânta Sfintelor a fost metoda cunoașterii lui Dumnezeu predată creștinilor dintotdeauna, pentru că așa cum ea, om fiind, s-a învrednicit de vederi Dumne­zeiești, așa suntem îndemnați cu toții să-L experiem pe Dumnezeu, prin energiile Sale ce ni se împărtășesc prin lucrarea rugăciunii isihaste. Ea, pruncă fiind, a căutat cunoaș­terea lui Dumnezeu, iar ca să ajungă să-L cunoască a fost nevoie de o renaștere spirituală bazată pe respectarea Legii și a cuvintelor Lui, căci doar respectând ceea ce ne cere ajungem la cunoaș­terea Celui ce a dat Legea. Sfântul Grigorie Palama, ca unul ce s-a făcut „sălaș al Luminii Dumnezeiești” și „văzător al tainelor lui Dumnezeu”, a realizat o paralelă între petrecerea Fecioarei în Sfânta Sfintelor și metoda isihastă prin care creștinii îl pot vedea pe Dumnezeu.

Observăm așadar că Maica Domnului prin petrecerea ei în Sfânta Sfintelor, în liniște, curăți­rea minții și a simțurilor de tot ce o despărțea de Dumnezeu și luminarea ei permanentă prin rugăciune, ne-a învățat pe toți care este adevărata metodă prin care omul ajunge la vederea lui Dumnezeu, adică la îndumnezeire. Ea este începătura curățirii omului de urmele păcatului, cea care a revărsat roua curățitoare peste întregul neam omenesc, după cum ne tâlcuiește Sfântul Gherman al Constantinopolului: „Bucură-te, nor strălucitor care reverși roua cunoș­tinței dumne­zeiești asupra noastră, tu, cea care astăzi, prin sfânta ta intrare în Sfânta Sfintelor, ai făcut să strălucească Soarele prealuminos peste cei ce stau în umbra morții” (Omil. a 14-a).

 Hrana cerească cu care a fost hrănită Fecioara în Sfânta Sfintelor a fost neobișnuită și tainică, era o hrană cerească ce a pregătit-o în toată această perioadă pentru unirea cu Dumnezeu. Ea a fost cercetată de harul lui Dumnezeu, fiind ridicată mai presus decât orice statură omenească, făcându-se părtașă unei trăiri paradisiace, după cum ne învață cel între sfinți Părintele nostru Fotie, Patriarhul Constantinopolului: „În acest fel Fecioara a depășit orice măsuri omenești, s-a arătat vrednică de iatacurile cerești, a dat strălucire cu propria ei fru­musețe firii noastre amorfe pe care a pătat-o murdăria stră­moșilor” (Omilia a 3-a).

Sfânta Liturghie - împărtășire din hrana cea cerească

În cadrul Sfintei și Dumne­zeieștii Liturghii, creștinii experiază aceeași trăire pe care a avut-o Fecioara în Sfânta Sfintelor. Ei îl primesc pe Hristos în chip euharistic, făcându-se la rândul lor Sfântă a Sfintelor pentru Cel ce a luat trup din Sfânta Fecioară. Este „Pâinea noastră cea spre ființă” (Mt. 6, 11), pe care o cerem de fiecare dată în Rugăciunea domnească, cu precădere îna­inte de a ne împărtăși, în cadrul Sfintei Liturghii.

Așadar, petrecerea isihastă a Fecioarei în Sfânta Sfintelor este o chemare a fiecărui creștin la isihie și rugăciune pentru a se împărtăși cu Trupul și Sângele lui Hristos spre întărire duhovnicească și spre o continuă expe­riență mistică a celor cerești. Precum atunci, Fecioara a fost hrănită, primind energia harului necreat al lui Dumnezeu, așa creș­tinii în cadrul Sfintei Liturghii primesc harul Sfântului Duh care se coboară „peste noi, peste aceste Daruri ce sunt puse îna­inte și peste tot poporul Tău” (Sf. Liturghie a Sf. Ioan Gură de Aur).

Și astfel, Sfânta Liturghie, prin energiile harului revărsate peste noi, devine „roua dumnezeiască pentru focul cel dinlăuntrul meu, picătura dumnezeiască ce-mi adăpi uscăciunea inimii, făclia cea cu totul strălucitoare a întunecatului meu suflet, călăuza pașilor mei, tăria nepu­tinței mele, îmbrăcămintea goliciunii mele, bogăția sărăciei mele, tămăduirea nevindecatelor mele răni, contenirea lacrimilor, neîncetarea suspinelor, preschimbarea necazurilor, alinarea durerilor, dezlegarea legăturilor, nădejdea mântuirii mele” (Sf. Gherman al Const., Omilia a 14-a).