Rugăciunea - luptă duhovnicească
Războiul duhovnicesc nu are început sau sfârșit. Și, de aceea, nici folosirea rugăciunii, cea mai importantă armă în această luptă sufletească, nu trebuie să înceteze până când nu suntem izbăviți de
Războiul duhovnicesc nu are început sau sfârșit. Și, de aceea, nici folosirea rugăciunii, cea mai importantă armă în această luptă sufletească, nu trebuie să înceteze până când nu suntem izbăviți de
Isihasmul reprezintă o practică veche în tradiția răsăriteană, ale cărui origini trebuie căutate în actul însuși al nașterii monahismului, ca retragere de lume și căutare a
Isihasmul este un cuvânt de origine greacă, însemnând tăcere, liniște și concentrare interioară. Acesta reprezintă o tradiție ascetică din secolele IV-V, dar s-a organizat ca o mișcare de
Harul Întrupării arată că Dumnezeu nu mai caută interdicţiile Decalogului, ci mutarea prin har a Legii în inimi pentru vindecare, plinire şi sfinţire. Chipul lui Dumnezeu prin Legea Vechiului
Ne rugăm, spuneam, cerându-I „ceva” lui Dumnezeu și - mult mai rar sau poate chiar niciodată - mulțumindu-I pentru tot ce ne dă și primim de la El. Dar rugăciunea cinstită și adevărată ne
Isihasmul, ca disciplină ascetică, a apărut în mediile monahale şi s-a născut ca învăţătură teologică în secolele IV-V. Tradiţia Răsăritului, de-a lungul căreia se va dezvolta isihasmul,
Sfântul Cuvios Antipa (1816-1882), canonizat mai întâi de Patriarhia Ecumenică în 1906, apoi trecut în calendarele Bisericilor Ortodoxe Română și Rusă în 1992, respectiv
Anul acesta se împlinesc 300 de ani de la naşterea Sfântului Paisie Velicicovschi, în 1722, la Poltava, Ucraina. A primit numele de botez Petru, apoi şi-a făcut studiile academice la Kiev,
Mutarea din această lume în cea veșnică este un potrivit prilej de a se spune sau scrie ceva despre orice persoană. Acest lucru este o tradiție în Biserică și devine o datorie cu atât mai mare &i
Rugăciunea isihastă, adică chemarea perpetuă a numelui lui Hristos, este o lucrare duhovnicească deosebit de înaltă. Numele Domnului Iisus este izvor de putere și înnoire sufletească pentru cel care
Sfânta Cuvioasă Dositeia de la Kiev, în calendarul Bisericii Ortodoxe Ruse, are zi de pomenire în 25 septembrie/ 8 octombrie. Daria Tiapkina, după numele purtat în lume, s-a născut în
Un rol aparte în dezvoltarea spiritualităţii în Principatele Române l-a avut mişcarea paisiană iniţiată de Sfântul Paisie Velicicovschi (1722-1794), monah de origine ucraineană (din
Un lucru mai puțin cunoscut este legătura indirectă a Sfântului Serafim cu marele stareț Paisie prin mișcarea isihastă din secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Această realitate istorică și
Celor mai mulți dintre noi le este frică de liniște. Frica aceasta este incompatibilă cu căutarea păcii. Liniștea totală ne provoacă disconfort și o evităm pe cât se poate. La îndemână avem mijloace, mai
Din secolul al XIV-lea, a doua duminică din Postul Mare este dedicată cinstirii Sfântului Grigorie Palama (1296-1359). Acest lucru s-a întâmplat în anul canonizării Sfântului Arhiepiscop al Tesalonicului,
Cele mai multe dintre Omiliile Sfântului Grigorie Palama sunt predici rostite la duminicile de peste an. Pe lângă acestea, există şi o categorie de predici dedicate praznicelor împărăteşti, sărbătorilor
La sfârşitul secolului 18, la Mănăstirea Neamţ s-a cristalizat cel mai important curent neoisihast din Biserica Ortodoxă, cunoscut în istorie sub numele de paisianism. Acest curent duhovnicesc şi-a luat
Spre deosebire de curentele filosofice ce ajung la modă pentru o vreme și apoi devin istorie moartă sau de descoperirile științelor care își pierd temeinicia odată ce apar altele noi care le infirmă pe cele
Lucrările Simpozionului naţional „Isihasmul românesc: tradiţie şi actualitate” a ajuns marţi, 23 octombrie, la final. Ultima zi de conferinţe a fost deschisă de conf. univ. dr. Ioan Lascu, președinte
Schitul Poiana Mărului, din fostul județ Slam Râmnic, astăzi în comuna Jitia, din județul Vrancea, reprezintă o apariție meteorică în istoria monahismului românesc, în perioada în care închinarea mănăstir
Începând cu Galilei, paradigma dominantă în explicaţia ştiinţifică fusese cea a ierarhiei conceptelor. Din perspectiva aceasta există concepte fundamentale şi nefundamentale, ultimele trebuind