Sfântul Cuvios Arsenie de la Prislop și activitatea sa duhovnicească în ținuturile vâlcene

Sfântul Cuvios Arsenie de la Prislop, una dintre emblematicele figuri ale monahismului ortodox românesc din secolul al XX-lea, s-a remarcat printr-o activitate pastorală și misionară de excepție, influențând profund nu doar obștile monahale în care a viețuit, ci și comunitățile monastice din întreaga țară. Ținuturile vâlcene, cu o puternică tradiție monahală, au reprezentat unul dintre spațiile în care lucrarea sa duhovnicească s-a manifestat cu intensitate.

Documentele istorice și mărturiile contemporanilor atestă implicarea sa activă în viața spirituală a mai multor mănăstiri din județul Vâlcea, în special la mănăstirile Govora, Bistrița, Sărăcinești, Hurezi și Cozia, unde a fost invitat să susțină con­ferințe și să îndrume obștile monahale. Prin predicile și învățăturile sale, el a contribuit la revigorarea trăirii ortodoxe autentice, devenind o prezență căutată de monahi și credincioși.

Misiunea duhovnicească în Oltenia de sub munte

Într-un context marcat de frământările celui de-Al Doilea Război Mondial, viața monahală din România continua să își urmeze cursul, păstrând nealterată nevoia de îndrumare duhovnicească, cu atât mai mult cu cât miasma roșie a ideologiei atee începea să se simtă deja în societatea românească de atunci.

Un document din 15 noiembrie 1943, păstrat în Arhivele Arhiepiscopiei Râmnicului (AAR), consemnează o solicitare oficială a starețului Mănăstirii Govora, protosinghelul Varahiil Jitaru, adresată Mitropoliei Olteniei. Prin această cerere, se solicita aprobarea ca ieromonahul Arsenie Boca de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus să fie invitat să susțină conferințe duhovnicești menite să întărească viața spirituală a monahilor și monahiilor din zonă: „Cu dorința sinceră de a întări și mai mult spiritul de rugăciune și de nevoință în rândul personalului sfintei noastre mănăstiri, vă adresăm, cu profund respect și adâncă smerenie, rugămintea de a ne acorda aprobarea pentru chemarea Cuviosului Ieromonah Arsenie Boca de la Sfânta Mănăstire Sâmbăta de Sus, județul Făgăraș. Scopul acestei invitații este susținerea unui ciclu de conferințe menite să îndrume și să lărgească orizonturile spirituale și sufletești ale viețuitorilor noștri. Cuvioșia Sa este un exemplu rar întâlnit în viața monahală, un călugăr luminat, înzestrat cu daruri duhovnicești deosebite. Pentru mine, în aceste vremuri, prezența sa reprezintă o adevărată revelație (s.n.)” (Adresa nr. 630/15 noiembrie 1943; AAR, Fondul Mănăstirii Govora, Dosar 4, an 1943, f. 353). Răspunsul Mitropoliei Olteniei nu a întârziat. La 26 decembrie 1943, prin adresa nr. 23.613, semnată de Episcopul Antim Craioveanul, se aproba vizita Părintelui Arsenie la Mănăstirea Govora, unde urma să rostească „cuvinte folositoare viețuito­rilor” (Adresa nr. 25.613/26 decembrie 1943 a Mitropoliei Olteniei, Râmnicului și Severinului; AAR, Fondul Mănăstirii Govora, Dosar 4, an 1943, f. 386). Mai mult decât atât, prin adresa nr. 1.244 din 31 decembrie 1943, Exarhatul Episcopiei Râmnicului a extins această aprobare, permițându-i să viziteze toate mănăstirile de monahi și monahii din județul Vâlcea, unde urma să țină conferințe și să dea sfaturi duhov­nicești (Adresa 1.244/decembrie 1943, a Exarhatului Sfintelor Mănăstiri Oltene; AAR, Fondul Mănăstirii Govora, Dosar 4, an 1943, f. 388).

Influența asupra vieții monahale 

Această extindere a misiunii sale demonstrează nu doar aprecierea autorităților bisericești față de cali­tățile sale duhovnicești, ci și existența unei strategii pastorale coerente la nivel eparhial. Într-o perioadă în care România se confrunta cu incertitudini și suferințe din cauza războiului, Biserica își continua misiunea de întărire a credinței.

La Mănăstirea Govora, începând cu anul 1942, se desfășurau o serie de conferințe duhovnicești și un program de rugăciune intensă, sub îndrumarea unui alt mare stareț al Olte­niei de sub munte, protosinghelul Varahiil Jitaru (1940-1941, 1941-1945), care întemeiase aici un centru duhovnicesc monahal, fiind și Exarhul Mănăstirilor Mitropoliei Olteniei, mitropolie înființată de curând, la 7 noiembrie 1939.

Părintele Arsenie Boca devenise deja o personalitate duhovnicească căutată în lumea monahală. În același an, 1943, stareța Mănăstirii Sărăci­nești, arhimandrita Ecaterina Miclă­uș, îl vizitase la Sâmbăta de Sus pentru a-i cere îndrumare. La rândul lor, maicile de la Mănăstirea Bistrița au înaintat Mitropoliei Olteniei o cerere prin care solicitau ca Părintele Arsenie să le viziteze periodic pentru zidire sufletească. În solicitarea lor, acestea scriau: „În numele Maicii lui Dumnezeu, vă rugăm să binevoiți a îngădui Pr. Arsenie Boca să viziteze din când în când instituția noastră, pentru zidirea și întocmirea duhovnicească a celor de aici. Întotdeauna am dorit pentru sufletele de aici un cuvânt înaripat spre susținerea lor pe calea de monahală jertfire în numele Domnului Iisus” (Arhiva CNSAS, fond Penal, dosar 13928, f. 23).

Legătura cu tradiția isihastă

Un alt aspect esențial al activității sale în Vâlcea a fost promovarea tradiției isihaste. Prin predicile și sfaturile sale, a inspirat monahi și credincioși să urmeze calea rugăciunii inimii, promovând liniștea interioară și comuniunea cu Dumnezeu.

În această perioadă, la Govora au fost organizate întâlniri și conferințe pe teme isihaste, iar prezența Părintelui Arsenie Boca a fost un catalizator al aprofundării acestei tradiții. Prin predicile și sfaturile sale, el a reușit să îndrume numeroși monahi și credincioși către o viață de rugăciune intensă, subliniind importanța liniștii interioare și a comuniunii cu Dumnezeu. Mănăstirea Govora, un centru monahal de tradiție, a avut legături și cu mișcarea isihastă „Rugul Aprins”, un curent spiritual de profunzime care punea accent pe rugăciunea inimii și contemplația mistică, aici organizându-se o retragere spirituală a mișcării diriguite de ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor (uide Ștefan Zară, „Legăturile dintre Mănăstirea Govora și mișcarea duhovnicească Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim”, în Ortodoxia, 2/2018, pp. 61-76).

Despre necesitatea acestor întâlniri, protosinghelul Varahiil Jitaru sesiza Înaltpreasfințitului Nifon Criveanu: „Noii veniți în mănăstiri simt nevoia unei ideale pregătiri cărtură­rești și duhovnicești. Și dacă viața duhovnicească se moștenește oarecum, cea culturală se câștigă prin efort și prin conducători luminați și însuflețiți […]. Nu putem uita rolul binecuvântat ce l-au avut și adus aceste cercuri printre binecredin­cioșii creștini care au participat la slujbele oficiate de un sobor de stareți. Au fost pentru unii ca aceștia popasuri line de emancipare în sfințenie, de reconfortare sufletească, de seninătate, de îmbărbătare și de nădejde; de întărire în evlavie și de consolidare a credinței, prin cântarea dulce și frumoasă, prin predicile ținute cu căldură și care au țintit la inimă și prin cărțile și iconițele răspândite de către secția de colportaj a Sfintei Mănăstiri Govora, care a fost nelipsită de la aceste preafrumoase adunări duhovnicești. Cât de mult au fost apreciate aceste reuniuni se poate vedea și de pe marginea notițelor informative și reportajelor apărute în ziarele: Glasul Monahilor, Universul, Curentul, Viața, Timpul, Renașterea etc.” (AAR, Fondul Mănăstirii Govora, Dosar 5, an 1943, f. 142).

Documentele epocii confirmă nu doar faptul că Părintele Arsenie a fost primit cu mare bucurie de obștile monahale, ci și că influența sa s-a resimțit profund, determinând o intensificare a vieții spirituale. Prezența sa la Mănăstirea Govora și în alte lăcașuri din Vâlcea nu a fost întâmplătoare, ci parte dintr-un plan pastoral mai amplu de revitalizare a monahismului românesc.

Prima arestare a Sfântului Arsenie de la Prislop

În vara lui 1945, Părintele Arsenie Boca a fost arestat și interogat de autoritățile comuniste, ca urmare a unor prelegeri susținute la Mănăstirea Bistrița din județul Vâlcea, în urma solicitării ilustrei monahii Olga Gologan, stareța mănăstirii: „Părintele Arsenie Boca este rugat să cerceteze din când în când obștea noastră de călugărițe, pentru zidire sufletească și un cuvânt înaripat spre susținerea lor pe calea monahală” (Arhiva CNSAS, fond Penal, dosar 13928, f. 23)​. La data de 17 iulie 1945, în timpul unei predici susținute în paraclisul Mănăstirii Bistrița, Părintele Arsenie Boca a fost arestat de ministrul cultelor de la acea vreme, preotul Constantin Burducea, însă peste câteva zile Ministerul Afacerilor Interne a ordonat eliberarea sa, constatând că nu existau probe care să susțină acuzațiile de activitate politică: „Ieromonahul Boca nu și-a manifestat niciodată și sub nici o formă în predicile sale vreun crez politic, aspect constatat și în urma ținerii predicilor la Horezu” ​(Florian Bichir, Romeo Petraș­ciuc, Raluca Toderel, Părintele Arsenie Boca în Arhivele Securității - Opis de documente, vol. I, Editura Agnos, Sibiu, 2013, p. 85).

Astăzi, moștenirea duhovnicească de la Sfântul Cuvios Arsenie de la Prislop continuă să fie un reper de autenticitate și profunzime spirituală în Biserica Ortodoxă Română, iar lucrarea sa rămâne un model de trăire monahală și de slujire a credin­cioșilor.

În lumina mărturiilor și documentelor istorice, Părintele Arsenie Boca, canonizat de Biserica noastră prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din 11-12 iulie 2024, se conturează drept un adevărat luminător al Ortodoxiei, a cărui în­vă­țătură a rămas vie și relevantă peste decenii.