1925, Anul Patriarhiei Române, în presa vremii

Anul 1925 este foarte important pentru Istoria Bisericii Ortodoxe Române, pentru că Biserica noastră a fost ridicată la rang de Patriarhie. În acest an s-a desfăşurat un amplu proces de înfiinţare a Patriarhiei Române, ce s-a bucurat de spaţii ample în presa vremii.

Momentele centrale ale anului 1925 legate de Patriarhia Română sunt:

• 4 februarie - Sfântul Sinod a hotărât ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie;
• 12 şi 17 februarie - cele două camere ale Parlamentului României adoptă proiectul de lege, propus de Guvern, pentru ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie;
• 23 februarie - legea este promulgată de regele Ferdinand I;
• 25 februarie - legea este publicată în Monitorul Oficial;
• 30 iulie - Patriarhia Ecumenică de Constantinopol trimite tomosul pentru recunoaşterea Patriarhiei Române;
• 1 noiembrie au loc învestirea şi întronizarea primului Patriarh, Miron Cristea.

Astfel se încheie procesul, derulat pe parcursul anului 1925, de înfiinţare a Patriarhiei Române.

Acest proces de ridicare a Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie a fost reflectat pe larg în presa vremii, fiind considerat o realizare majoră pentru România. Ea subliniază importanţa acestui eveniment: „Un act de o covârşitoare importanţă naţională, un eveniment epocal”, titra „Universul” din 9 februarie 1925, iar pentru România această „întemeiere a Patriarhiei din Bucureşti este afirmarea şi a puterii spirituale, lângă puterea politică”.

Ziarele vremii arată că prin acest act era afirmată demnitatea noastră naţională şi mai ales suveranitatea României. Statutul de Patriarhie al Bisericii Ortodoxe Române era văzut ca o validare a autocefaliei ei şi o creştere în importanţă a Bisericii noastre la nivel panortodox, dar şi în relaţiile internaţionale cu alte confesiuni creştine.

Presa alocă spaţii largi pentru a prezenta şi analiza momentele legate de înfiinţarea Patriarhiei Române. Ea a prezentat acest moment ca unul crucial în istoria bisericească și națională a României. Acest eveniment a fost interpretat şi ca o consolidare a prestigiului României pe plan internațional.

Ziarul „Universul” sublinia, într-un amplu editorial din 7 februarie 1925, că ridicarea la rang de Patriarhie a Bisericii Ortodoxe Române îi oferea o mai mare autoritate și influență în lumea ortodoxă: „Actul istoric al Sfântului Sinod are o însemnătate deosebită nu numai pentru noi, românii, dar şi pentru întreaga ortodoxie creştină”.

În continuare subliniază şi rolul pe care-l va juca Biserica Ortodoxă Română prin noul statut de Patriarhie la nivelul Ortodoxiei universale: „Patriarhia românească este o nouă putere chemată să colaboreze cu celelalte la înaintarea spirituală a popoarelor de sub oblăduirea Bisericii din Răsărit”. Ridicarea Bisericii noastre la rang de Patriarhie „nu este nici o simplă mantie decorativă, înălţare protocolară a supremei demnităţi sacerdotale din Bucureşti, ci este un eveniment istoric, cu înţeles adânc, în vârtejul preocupărilor grave ale ceasului de acum. Aceasta e nobila interpretare ce trebuie să se dea faptului istoric al Sfântului Sinod” din 4 februarie 1925.

Acelaşi text insistă şi pe dreptul istoric al Ortodoxiei româneşti de a avea o Patriarhie: „Biserica noastră avea dreptul la înălţare, prin jertfele şi contribuţiile ce le-a adus, în decursul istoriei, întru neştirbirea prestigiului Bisericii din Răsărit”. Se arată că „istoria neamului românesc se confundă aproape în negura veacurilor cu istoria însăşi a Bisericii noastre, căreia Voievozii i-au dat întotdeauna însemnătatea ce trebuie să o aibă într-un stat creştinesc. Astfel stând lucrurile, e logic ca evenimentul să ia proporţiile unei sărbători naţionale, unei îndreptăţiri fireşti a străduinţelor, pe calea spirituală, ale neamului românesc”.

Editorialul se încheie în mod semnificativ cu rolul pe care-l va juca Patriarhia noastră la nivelul creştinătăţii şi mai ales importanţa hotărârii din 4 februarie 1925 luată de ierarhii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române: „Patriarhia românească va contribui cu luminile ei la desluşirea atâtor probleme mari ce preocupă astăzi creştinătatea de pretutindeni şi o va preocupa de azi înainte şi mai mult, iată dar importanţa netăgăduită a faptului istoric săvârşit, cu solemnitatea cuvenită, de către înaltele feţe ale Bisericii Orto­doxe creştine din cuprinsul României Mari”.

 După cum am văzut în citatele de mai sus, „Universul”, publicaţie etalon a presei româneşti interbelice, şi, alături de acest ziar, alte publicaţii cu tiraj naţional (de exemplu „Adevărul” şi „Diminiaţa”) din epocă au marcat acest moment cu articole ample în care subliniau importanţa acestui eveniment.

În presa din 1925 regăsim texte pline de mândrie națională, care subliniază că acordarea statutului de Patriarhie Bisericii Ortodoxe Române este un simbol al maturității și independenței României. Prin acest act se reafirma apartenența României la spaţiul Ortodoxiei universale și la tradițiile religioase ale spaţiului central şi sud-estic european.

Ridicarea Bisericii Ortodoxe la rang de Patriarhie era descrisă ca o reîntărire a legăturii între Stat și Biserică, instituții-cheie pentru Regatul României. Se sublinia că această realizare era o împlinire a eforturilor bisericeşti depuse în decursul timpului pentru autocefalia Bisericii Ortodoxe Române, care acum era întărită şi consolidată prin apariţia pe harta Ortodoxiei a Patriarhiei Române.

Publicațiile epocii arătau că înfiinţarea Patriarhiei Române este o realizare foarte importantă în cadrul procesului de modernizare a statului român și de consolidare a instituțiilor sale. Acest eveniment era perceput ca un pas important pentru România în consolidarea imaginii sale ca stat suveran și respectat în Europa.

În presa religioasă și în publicațiile populare, acest moment a fost perceput ca o binecuvântare divină pentru națiunea română și ca o întărire a rolului Bisericii Ortodoxe Române în educația morală și religioasă a poporului.

În 1925, presa românească a reflectat ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rangul de Patriarhie ca un eveniment național de cea mai mare importanţă. Acest moment a fost văzut ca un simbol al afirmării națiunii române pe plan religios, social și internațional, fiind apreciat ca o recunoaș­tere a prestigiului și autorității Bisericii Ortodoxe Române.