„Omul curățit de patimi, părtaș dumnezeieștii veșnicii”

Sfântul Grigorie Palama este unul dintre cei mai mari teologi ai Bisericii, unul foarte profund, dens și uneori greu de asimilat. Temele abordate de el, cum sunt distincția dintre ființă și lucrările nezidite în Dumnezeu, distincția dintre teologie și vederea lui Dumnezeu în lumină, sunt adânci, greu de expus în cuvinte. Nici exprimarea lui nu este simplă, pe alocuri chiar aticizată și, mai mult, deși se folosește destul de des de metoda argumentației de tip aristotelian, documentaţia lui este laborioasă, nu ușor de urmărit, parcă vrând cu tot dinadinsul să-i invite pe detractorii lui să-i recitească paragrafele! Deci, da, Grigorie Palama este un teolog greu de descifrat și trebuie să recunoaștem și greu de digerat, nu numai de frații noștri de alte confesiuni, dar uneori și de noi. Bunăoară, citindu-l pe Varlaam, Achindin și mai ales pe Grigoras sau Dexios, s-ar putea să ni se pară la început mai clari, mai logici, mai digerabili! Totuși, dincolo de aceste dificultăți, Grigorie Palama este teologul luminii nezidite al lui Dumnezeu, teologul care ne arată cum să urcăm muntele Taborului pentru a-L întâlni acolo pe Hristos, izvorul luminii. Învățătura lui este despre viață, viața în Hristos.

Astfel, în acest articol, am dori să prezentăm câteva date despre învățătura lui despre viața în Hristos, care pentru sfântul nostru teolog este petrecerea omului în lumina dumnezeiască nezidită. Toată învă­țătura lui Palama vorbește în definitiv despre această unire a creatului cu necreatul. Credința noastră nu stă în cuvinte, ci în lucruri, scrie sfântul (Către Filothei 7), pentru că învățătura noastră, predată de cel care a fost și Theos și Theologos (Apodictic 2, 16), adică de Hristos, nu se bazează pe noțiuni abstracte, ci pe viață, pe pragmata, pe unirea mai sus menționată. Orice cuvânt, scrie el în alt loc, poate fi contrazis de alt cuvânt, dar cine poate contrazice viața? (Pentru cei ce se liniștesc..., 1, 3, 13) Cine poate nega viața omului atunci când harul Duhului Sfânt este prezent în ea?

Sfântul Grigorie Palama, fidel Sfintei Scripturi şi tradiţiei patristice, afirmă că adevărata viață a omului este cea plină de harul nezidit al lui Dumnezeu, pentru că această necesitate o are de la facerea lui. A fost făcut să trăiască cu Ziditorul lui. Mai teologic spus, omul a fost creat după chipul lui Dumnezeu pentru a ajunge la asemănarea cu El (Omilia 60, 2). Prin chipul lui Dumnezeu, el a primit nu numai sufletul raţional, care este înrudit cu Dumnezeu, dar şi harul Duhului Sfânt. Ochii îngerilor vedeau atunci sufletul omului unit în simţire şi trup (carne) şi vedeau un alt dumnezeu, nu numai unul făcut pe pământ din bunătatea dumnezeiască, minte şi trup el însuşi, ci preschimbat după harul lui Dumnezeu din prisosul acestei bunătăţi, aşa încât el însuşi să fie trup şi minte şi duh, iar sufletul să aibă şi calitatea de a fi după chipul şi asemănarea dumnezeiască în totalitate ca unul ce este unitar în minte şi raţiune şi duh (Apodictic 2, 85). Expresia preschimbat după harul lui Dumnezeu (κατὰ θεοῦ χάριν μεμορφωμένον) exprimă un mare adevăr: omul a fost zidit să trăiască prin har şi de aceea el nu-şi poate găsi împlinirea decât prin dobândirea harului.

Vederea luminii taborice

Viața în Hristos, în învățătura sfântului, are ca scop vederea luminii taborice, iar pentru a atinge această țintă, omul trebuie să urce treptele spre Dumnezeu, mai cărturăresc zicând, să împlinească anumite premise. Ne vom referi succint la câteva dintre ele. Premisele le-am putea numi generic antropologice sau le-am putea împărți mai scolastic în antropologice, hristologice și sotiriologice sau, mai simplu, și tot trei, creația după chipul lui Dumnezeu la care deja ne-am referit, înnoirea firii omenești prin lucrarea mântuitoare a lui Hristos și viața duhovnicească a credincioșilor în Biserică.

Nu vom mai zăbovi asupra temei creației ca premisă a îndumnezeirii, nici asupra înnoirii firii omenești prin lucrarea lui Hristos, ci doar pentru a puncta pe aceasta din urmă vom reda un paragraf din Omilia 16, alineat 19 a sfântului despre această temă: S-a făcut dară Fiul lui Dumnezeu om, ca să arate la ce înălțime ne va urca... ca să fie un mijlocitor ca unul ce este îndoit în fire, armonizând fiecare parte cu partea potrivită, ca să dezlege legătura păcatului... ca să arate iubirea lui Dumnezeu pentru noi... ca să arate că firea noastră este bună de la facerea ei de către Dumnezeu, ca să se facă începător și încredințare a Învierii și a vieții celei veșnice, desfiinţând deznădejdea, ca făcându-se fiu al omului și împăr­tășindu-se de moarte (mortalitate în text), fii ai lui Dumnezeu să ne facă, părtași ai dumnezeieștii veșnicii, ca să arate că firea omului a fost creată după chipul lui Dumnezeu deasupra celorlalte făpturi... această înrudire era atât de mare, încât omul și Dumnezeu să se adune într-un ipostas... ipostasul lui Dumnezeu Cuvântul... Mai mult, dincolo de lucrarea Lui mântuitoare, Hristos rămâne cu noi și împreună-lucrează cu noi (Decalogul legii celei după Hristos, 259) și ne dă mâna de ajutor (Omilia 2, 48) în lupta noastră pentru a avea o viață în Hristos. Să nu uităm că isihaștii pomeneau neîncetat chiar numele lui Iisus Hristos și astfel unii dintre ei ajungeau să vadă lumina necreată care l-a împresurat pe Hristos pe Tabor.

Credința este fundamentul vieții duhovnicești și cheia înțe­legerii textelor sfinte. Credem în Dumnezeu și credem lui Dumnezeu, una este una, altceva cealaltă (Omilie despre credință, 1), scrie sfântul, surprinzând într-un mod laconic, apoftegmatic, dis­tincția dintre a avea credință în Dumnezeu, adică a cugeta despre El drept credincios, și a-i urma Lui.

Viaţa în Hristos se săvârşeşte în Biserică

Viața în Hristos se săvârșește după marele nostru teolog în Biserică, comunitatea îndumnezeirii (Apodictic 2, 78), prin Sfântul Botez, prin împlinirea poruncilor, prin pocăință și prin îm­părtășirea cu Trupul și Sângele Lui (Omilia 60, 11). Palama insistă în special pe Taina Botezului și Taina Euharistiei, pentru că în acestea două este recapitulată toată iconomia teandrică (Omilia 60, 11). Prin Sfintele Taine îl imităm pe Hristos, iar Botezul este începutul acestei imi­tări, deoarece este tip al îngropării și Învierii Domnului (vezi mai sus). Atunci când începe să rodească harul Botezului în om, are loc prima înviere (Către Xeni, 199). Prin Euharistie, Hristos devine un trup cu noi și ne luminează așa cum a luminat și trupurile ucenicilor pe Tabor: Se unește cu ipostasurile omenești, cu fiecare dintre cei ce cred, amestecându-se pe Sine Însuși prin împărtășirea lor cu sfântul Trupul Său, şi de-un-trup se face cu noi și ne face Biserică a toată dumnezeirea, strălucind prin dumnezeiasca rază a Trupului Său sufletele celor ce se împăr­tășesc cum a luminat trupurile ucenicilor pe Tabor (Pentru cei ce se liniștesc, 1, 3, 38).

Pocăința este vitală în viața credinciosului, inima lui trebuie să se curățească de patimi prin pocăință, mărturisire, lacrimi fierbinți, smerenie adâncă, fapte bune, rugăciune prelungită și isihie sfântă (Omilia 53, 53). Această metanoia sinceră și caldă, plină de întristarea cea după Dumnezeu, îl îndepărtează pe credincios de păcat (Xeni, 228). Metanoia, scrie el, înseamnă a urî păcatul, este începutul și sfârșitul vieții noastre în Hristos (Omilia 59, 492). Curățirea de patimi are ca scop apatheia, adică nepătimirea, care nu este mortificare a părții pătimitoare, ci o transformare a ei într-o pathos apathes, patimă nepătimitorea (Pentru cei ce se liniștesc, 2, 2, 19). Nepătimitorul se ridică deasupra patimilor și pătimește iubirea către Dumnezeu (vezi mai sus).

Apărător al monahilor isihaşti

Rugăciunea este esențială pentru viața în Hristos în viziunea Sfântului Grigorie, el fiind un apărător al monahilor isihaști care se rugau neîncetat cu rugăciunea Doamne Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă, iar prin această multă râvnă ajungeau la vederea luminii Taborului. Nimic nu ajută mai mult decât rugăciunea în procesul nostru de unire cu Hristos, pentru că aceasta are puterea unirii omului cu Dumnezeu (Despre rugăciune..., 157). Aproape toate darurile Duhului sunt date celor vrednici în timpul rugăciunii... iar ridicarea minții către Dumnezeu se face prin rugăciune... prin rugăciune cunoaștem prin simțirea înțelegătoare că bun este Domnul, scrie sfântul (Pentru cei ce... 2, 2, 13, Despre rugăciune, 158). Aici sfântul punctează o învă­țătură pe care a insistat el, anume, aceea a simțirii lui Dumnezeu prin ridicarea minții către El prin rugăciune.

După această scurtă abordare a temei vieții în Hristos în învățătura Sfântului Grigorie Palama, putem spune că după acest mare teolog, aceasta se naște, devine și se înveșnicește în Biserica lui Hristos prin și cu Hristos prin credință în El, prin Sfintele Taine lăsate de El, prin nevoința noastră, prin lupta noastră cu patimile și prin rugăciunea care duce la simțirea cu mintea a lui Dumnezeu.