Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Patristica Unirea minții cu Dumnezeu

Unirea minții cu Dumnezeu

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Patristica
Data: 12 Feb 2024

Sfântul Grigorie Palama, Capitole despre rugăciune și curăția inimii, 1, în Părinți și Scriitori Biseri­cești (2022), vol. 21, pp. 413-414

„Pentru că Dumnezeirea este Binele absolut și milă, cu adevărat, și abis de bunătate, ba mai degrabă este cuprinzător și al abisului acestuia, întrucât e mai presus decât tot numele ce se numește (Efeseni 1, 21) și decât orice lucru gândit, numai prin unirea cu El ar putea avea cineva parte de milă. Însă cu El se unește cineva întâi prin comuniunea, pe cât e cu putință, a virtuților asemănătoare și [apoi] prin comuniunea realizată în vremea rugăciunii de cerere și de laudă către Dumnezeu. Pe de o parte, comuniunea prin virtuți [doar] îl pregătește prin asemănare, în mod firesc, pe cel silitor să corespundă treptat scopului, [care este] primirea Dumnezeirii, însă nu-l și unește. Pe de altă parte, puterea rugăciunii ierurghisește și duce la desăvârșire însăși lucrarea de înălțare plină de tensiune și de unire [treptată] a omului cu Dumnezeirea, fiind o legătură a ființelor raționale cu Creatorul creaturilor, atunci când, prin­tr-o străpungere înfocată, omul depășește patimile, gândurile și [chiar] cele ale rugăciunii; pentru că este cu neputință pentru o minte împătimită să se unească cu Dumnezeu. Prin urmare, până ce mintea este în acest fel când se roagă, înseamnă că nici de milă nu s-a împărtășit, dar pe cât poate să se retragă din gânduri și să se înalțe deasupra lor, tot pe atât se împărtășește și de tânguire, iar după măsura tânguirii se împărtășește în mod corespunzător și de mila mângâierii [lui Dumnezeu]. Iar dacă stăruie timp îndelungat în acestea cu smerenie, atunci [această lucrare a harului] preschimbă forma întregii părți pătimitoare a sufletului. Când caracterul unitar al minții devine întreit, rămânând unitar, atunci se unește cu Monada tearhică treimică, după ce a închis toată intrarea rătăcirii și a ajuns mai presus de trup, de lume și de stăpânitorul lumii. Și așa, evitând cu totul și scăpând de apucările acestora, se află în sine însăși și în Dumnezeu, desfătându-se de veselia duhovnicească izvorâtă dinăuntru, atâta vreme cât este într-o astfel de stare.” 

(Cuvânt patristic, pr. Narcis Stupcanu)

Citeşte mai multe despre:   isihasm