Oameni aleși de Dumnezeu

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI‑a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 288‑289

„Sfântul Vasile de la Poiana Mărului a fost nu numai ctitorul unei mari sihăstrii românești, renumită chiar peste hotarele țării, ci și părintele duhovnicesc al altor unsprezece schituri și mănăstiri din județele Vrancea și Buzău, pe care le organizează personal după rânduiala isihastă fixată de el și unde adună numeroși ucenici formați de el. Preluând mișcarea isihastă de la Schitul Pocrov, inițiată de Sfântul Episcop Pahomie al Romanului († 1726), fericitul stareț Vasile era foarte iscusit în viața de rugăciune, în cunoașterea Sfintei Scripturi și a Sfinților Părinți filocalici. Punând accent mai ales pe ascultare, pe lectură și rugăciune în mănăstirile și sihăstriile din centrul țării noastre, reușește să creeze un adevărat curent de înnoire duhovnicească în monahismul românesc la mijlocul secolului al XVIII‑lea. Acest mare curent, al doilea ca mărime după cel din secolul al XV‑lea, inițiat de Sfinții Nicodim de la Tismana († 1406), Leontie de la Rădăuți și Daniil Sihastrul, va fi desăvârșit și răspândit în toate țările ortodoxe la sfârșitul secolului al XVIII‑lea și începutul celui următor, prin marii stareți Sfântul Paisie de la Neamț († 1794), Sfântul Gheorghe de la Cernica († 1806) și Sfântul Calinic de la Cernica († 1868).

Datorită așezării țării noastre la răscrucea dintre Peninsula Balcanică ortodoxă, în care strălucea Muntele Athos, și Rusia ortodoxă, cu avântul ei isihast, Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului a găsit aici locul cel mai potrivit pentru o viață monahală înnoită, atât prin rugăciune, cât și printr‑o trăire duhovnicească împărătească. Acest iscusit dascăl al rugăciunii a reușit să îmbine armonios în sihăstriile din ținutul Buzăului și Vrancei asprimea ascetică a vieții călugărești din Sinai și Athos, cu experiența mistică a monahismului slav și cu tradiția isihastă de sihăstrie din sutele de schituri și mănăstiri, în care monahismul românesc, atât de măsurat și așezat, își ducea viața duhovnicească fără întrerupere încă din secolul al IV‑lea. Astfel, Sfântul Vasile reînnoiește viața monahală din schituri și sihăstrii prin îmbinarea acestor trei experiențe: greacă, rusă și română; iar marii stareți Paisie de la Neamț și Gheorghe de la Cernica, urmați de Sfântul Calinic, vor reînnoi viața duhovnicească din marile lavre și chinovii românești.”

(Cuvinte ale sfinților români, pr. Narcis Stupcanu)