Duminica rugăciunii isihaste

Duminica a doua din Postul Mare este dedicată Sfântului Grigorie Palama, marele teolog al rugăciunii isihaste. În această zi sunt unite prin persoana Sfântului Arhiepiscop al Tesalonicului două teme: ortodoxia şi rugăciunea. Această duminică este o continuare a celei precedente, iar prin a doua descoperim importanţa rugăciunii pentru cunoaşterea lui Dumnezeu. Prin rugăciunea unită cu asceza şi practicarea virtuţilor se ajunge la adevărata cunoaştere, cea a lui Dumnezeu.

În legătură cu continuarea temei ortodoxiei şi în Duminica a doua din Postul Mare, profesorul Gheorghios I. Mantzaridis arată că, „în această duminică, Biserica noastră sărbătorește victoria împotriva unei alte forme de erezie; împotriva unei erezii care a contestat mântuirea omului la al doilea nivel, cel al modului însușirii mântuirii de către om. Iar în fruntea luptei Bisericii împotriva acestei erezii a stat Sfântul Grigorie Palama, Arhiepiscop al Tesalonicului” (pemptousia.ro).

Dacă în prima duminică s-a vorbit de triumful dreptei credinţe asupra ereziei iconoclaste, acum avem în prim-plan disputa isihastă în centrul căreia sunt persoana şi opera Sfântului Grigorie Palama.

Asocierea Duminicii Ortodoxiei cu cea a Sfântului Grigorie Palama nu este întâmplătoare. Ieromonahul Makarios Simonopetritul arată în „Triodul explicat” că victoriile dreptei credinţe din secolele 9 şi 14 sunt „triumful învăţăturii ortodoxe a îndumnezeirii omului, moştenită de la Părinţi asupra raţionalismului elenistic latent dintotdeauna din mediile cultivate din Bizanţ şi care şi-a găsit noi susţinători în scolastica occidentală şi în precursorii Renaşterii”.

Triumful isihasmului este, de fapt, cel al rugăciunii, ca singura cale de a ajunge la cunoaşterea lui Dumnezeu. Părinţii isihaşti susţineau că rugăciunea unită cu viaţa curată curăţită de patimi prin pocăinţă şi asceză îl duce pe omul duhovnicesc să se bucure de vederea minunată a luminii Schimbării la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos de pe Tabor şi să trăiască fericirea pe care au simţit-o Apostolii Petru, Iacob şi Ioan pe muntele din Galileea.

În acest sens, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel ne spune că Lumina Schimbării la Faţă „nu este lumină naturală, creată, ci lumină necreată, lumină neapusă. Este lumina slavei Preasfintei Treimi. Şi aceasta se dăruiește oamenilor care se roagă mult, se curățesc de păcate prin pocăință și se îmbogățesc în fapte ale iubirii smerite și milostive”.

Aceşti oameni sunt trăitorii isihaşti despre care Patriarhul României spune că sunt „ceata sfinților cuvioși isihaști, ceata rugătorilor care caută pacea lui Dumnezeu și liniștea sufletului în rugăciune”.

În centrul efortului lor ascetic stă rostirea permanentă a rugăciunii inimii: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel arată că „sfinţii isihaşti, zicând des această rugăciune, s-au învrednicit prin mila lui Dumnezeu să preguste încă din viața aceasta pământească bucuria și frumusețea slavei Taborului pe care au văzut-o și Apostolii Petru, Iacob și Ioan. Această lumină sfântă este împlinirea unei făgăduinţe pe care Mântuitorul Iisus Hristos o face în Fericirile din Predica de pe Munte, şi anume, Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu”.

Această rugăciune neîncetată, numită şi Rugăciunea lui Iisus, „exprimă în esenţă întreaga învăţătură mântuitoare: prin ea mărturisim, în primul rând, că Iisus este Domn, Hristos (Mesia) şi Fiul lui Dumnezeu; apoi mărturisim abisul căderii noastre, care cheamă adâncul milostivirii lui Dumnezeu”, după cum afirmă părintele profesor Vasile Mihoc.

Rugăciunea inimii este fundamentul trăirii isihaste. De aceea putem afirma că a doua duminică din Postul Mare este a rugăciunii isihaste, pentru că în centrul ei este cinstirea Sfântului Grigorie Palama, cel care a apărat isihasmul. De fapt, Arhiepiscopul Tesalonicului este teologul rugăciunii isihaste. El învaţă că sfinţii, când Dumnezeu voieşte, pentru credinţa lor puternică şi pentru multa lor rugăciune, pot pregusta încă din viaţa aceasta slava sau lumina Împărăţiei cerurilor, care este lumină necreată şi netrecătoare în care S-a schimbat la Faţă Mântuitorul nostru Iisus Hristos pe Muntele Tabor.

Pentru un isihast, centrul ostenelilor sale duhovniceşti este vederea luminii necreate şi netrecătoare. În Istoria Ortodoxiei regăsim numeroşi isihaşti care s-au învrednicit să guste din bucuria Raiului încă din timpul vieţii lor pământeşti. Ei sunt cei care prin trăirea lor duhovnicească, numită în Istoria Bisericii isihasm, ne arată până astăzi cum să ajungem la sfinţenie şi la bucuria vederii Luminii de pe Tabor.

Despre această Lumină Sfântul Grigorie Palama arată că „Lumina de la Schimbarea la Față nu este materială și finită, nu este o slavă exterioară a trupului, ci slava și măreția dumnezeirii, unită ipostatic cu trupul. Nu este chiar Lumina sau esența (ousia) lui Dumnezeu - care este nevăzută și de necuprins -, ci energia și Harul lui Dumnezeu de care se pot învrednici cei credincioși”, după cum consemnează părintele Ángelos Angelakópoulos (pemptousia.ro).

„Pentru Sfântul Grigorie Palama, isihasmul nu este doar un tip de rugăciune între altele, ci singurul scop al viețuirii creștine. El credea că vârful sau țelul creștinismului îl reprezintă purificarea inimii și dobândirea unei atât de profunde stări de contemplație a lui Dumnezeu, încât Dumnezeu, din marea Sa milostivire, dăruiește o licărire a slavei Sale. Sfântul Palama a pus această experiență în conexiune cu Schimbarea la Față, atunci când Hristos i-a luat cu Sine pe cei trei Apostoli iubiți, Sfinții Petru, Iacob și Ioan, pe vârful Muntelui Tabor, iar acolo le-a arătat slava Sa dumnezeiască. Conform Sfântului Grigorie Palama, rostirea neîncetată a Rugăciunii lui Iisus poate culmina cu acel tip de vedenie pe care cei trei Apostoli au experiat-o pe acel munte” (Norris Chumley, Rugăciunea lui Iisus în Sfântul Munte, pemp­tousia.ro).

Şi noi, urmând trăirii şi învăţăturii Sfântului Grigorie Palama, căutăm acum în vremea Postului Mare ca prin rugăciune unită cu postirea şi lepădarea de patimi prin pocăinţă să ajungem pregătiţi duhovniceşte la ziua luminoasă a Învierii lui Hristos.