O nouă apariție editorială despre Tradiția patristică în actualitate

Părintele Dragoș Bahrin și Dragoș Mîrșanu ne oferă, în calitate de coordonatori și editori, un nou volum de studii patristice pe cât de actual, pe atât de înrădăcinat în Tradiția răsăriteană, nu doar prin tema principală a acestuia, isihasmul bizantin, ci, mai ales, prin răspunsul intratextual pe care acesta îl oferă cititorului: vederea lui Dumnezeu, ca premisă a teologhisirii, nu este un fapt al trecutului mirabil, ci o rea­­litate pe care și omul zilelor noas­tre o poate dobândi hic et nunc.

Volumul Despre isihasmul bizantin și alte studii patristice (Editura Doxologia, Iași, 2023) oferă roadele unui eveniment cultural de excep­ție, ce s-a desfășurat sub cele mai bune auspicii în luna septembrie a anului trecut la Centrul de Studii Patristice „Sfântul Maxim Mărturisitorul” al Arhiepiscopiei Iașilor, ediția întâi a Simpozionului inter­na­țional Tradiția patristică în actualitate. Începând cu ediția a doua, organizată în toam­na acestui an, evenimentul a dobândit o deschidere internațio­nală mult mai pro­nun­țată.

Această lucrare deschide la Editura Doxologia o nouă colecție, Tra­diția patristică în actualitate, coordonată de cei doi neobosiți cercetători remarcabili ai patristicii, pr. Dragoș Bahrin și Dragoș Mîr­șanu, și girată de un consiliu știin­țific prestigios: pr. Roger Coresciuc (Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași), Florin Crîșmăreanu (Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași), Petre Guran (Institutul de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române, Bucu­rești), Ovidiu Sferlea (Universitatea din Oradea), Alin Suciu (Akademie der Wissenschaften zu Göttingen), pr. Bogdan Tătaru-Cazaban (Institutul de Istorie a Reli­gii­lor al Academiei Române, Bucu­rești), Prea­sfințitul Ignatie Trif (Universitatea „Al.I. Cuza” din Iași) și Ionuț Alexandru Tudorie (St. Vladimir’ Orthodox Theological Seminary, New York).

Volumul este alcătuit din două părți consistente: prima parte cuprinde șapte studii despre isihasmul bizantin, iar partea a doua, nouă studii despre diferite scrieri ale Sfinților Părinți de limbă greacă, latină și siriacă.

Prima parte este deschisă de un studiu al reputatului bizantinolog român Petre Guran, în care isihas­mul este prezentat, „pe de o parte, ca o noutate, cu un aer exotic, nece­si­tând inițiere și experiență îndelungată, descris de primii săi cercetători occidentali ca o ciudățenie a creștinismului oriental, pe de altă parte, ca făcând parte din nucleul central al învățăturii evanghelice, Tradiția însăși și viața Bisericii, în viziunea apologeților săi” (p. 15), dihotomie datorată „caracterului eshatologic al acestei învă­ță­turi” (p. 16), înțelegând adjectivul eshatologic ca fiind „sinonim cu final, desăvârșit, o învățătură care în­chide, cel puțin, un ciclu istoric” (p. 16). În acest sens, cel mai repre­zentativ reprezentat al isihasmului bizantin, Sfântul Grigorie Palama, propune în scrierile sale „o teologie a accederii imediate în Împărăția cerurilor - adică fără mediere temporală și fără intermediere terestră [...]. Cel ce cunoaște Viața de aici se mută de la viață la viață, iar cel ce cunoaște moartea sufletească aici, se mută de la moarte la moarte”. În concluzii, cercetătorul oferă cititorilor cheia de lectură a scrierilor isihaste: „Propunerea mea este de a citi spiritualitatea isihastă ca pe un fenomen eshatologic, care iese din schema competițiilor ideologice și a proiecțiilor sociale ale religiei [...]. În acest fel isihasmul eshatologic devine și un isihasm apo­caliptic, care dezvăluie adevărata natură non-socială a creș­ti­nis­mului” (pp. 29-31).

Părintele Roger Coresciuc, expu­nând învățătura despre Cunoaș­tere și vedere în teologhisirea Sfântului Grigorie Palama, pornește de la tratatul al treilea al celei de-a doua Triade, arătând că în toată teologia patristică se afirmă „la unison faptul că adevărata teologie constă în redeschiderea acestor ochi duhovnicești prin care omul poate să-L vadă din nou pe Dumnezeu. Iar exemplul cel mai desăvârșit al acestei teologii îl găsim în episodul biblic al Schimbării la Față a Mântuitorului, unde vedem cum pentru câteva momente ochii fizici ai celor trei ucenici au fost transformați, astfel încât ei au putut să contemple slava dumnezeiască a lui Hristos” (p. 85). În acest sens, „Dincolo de cu­noaștere, fără a anula rolul cu­noașterii, tradiția isihastă vor­beș­te despre vedere, adică despre o altă stare relațională, net superioară actului cognitiv” („Cuvânt-înainte”, p. 7), lucru demonstrat și de Daniel Lemeni în studiul său care analizează scrierile Sfântului Simeon Noul Teolog și ajunge la concluzia că adevărata teologie începe de la vederea lui Dumnezeu.

Următoarele cinci studii din acest volum analizează câteva dintre particularitățile învățăturii Sfântului Grigorie Palama și ale scrierilor palamite, astfel: „Florin Crîș­mă­reanu evidențiază cum, prin intermediul lui Varlaam din Ca­labria, a pătruns în Bizanț un nou mod de a înțelege lumea - unul ferm ancorat în paradigma care acor­da un rol central exclusiv ra­țiu­nii umane. În continuare, în lumina recent publicatei ediții critice a Tomosului aghi­o­ritic, Marius Por­taru are ocazia de a pune din nou în discuție problema datării, analizând contextul alcătuirii și aprobării acestui document important pentru învățătura și spiritualitatea ortodoxă. Capitolul semnat de Mihail Mitrea se concentrează în special pe notele marginale și pe cenzura aplicată de prolificul teolog bizantin și om al Bisericii din secolul al XIV-lea, Filotei Kokkinos, lucrării De mortuis a Sfântului Grigorie al Nyssei, pentru a respinge drept fraudă origenistă și interpolare o lungă secțiune din textul patristic care prezintă tripla expresie a focului purificator. În sfârșit, în studiul intitulat «Sfântul Grigore Palama, isihasmul și înscrierea în tradiție», pr. Dragoș Giulea propune un nou model descriptiv al controversei isihaste” („Cuvânt-înainte”, p. 8).

Cea de a doua parte a volumului, editat de Centrul de Studii Patristice „Sfântul Maxim Mărturisitorul” al Arhiepiscopiei Iașilor, se des­chide cu două studii de exegeză patristică. În primul dintre acestea, arhidiaconul conf. univ. dr. Alexan­dru Mihăilă, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, face dis­tinc­ția dintre chipul și asemănarea lui Dumnezeu din perspectivă biblică și patristică. Protosinghelul Arsenie Pohrib explorează în studiul său „expresia suflare de viață (Fc. 2, 7) în exegeza patristică” , sesizând existența a două direcții distincte și contrastante ale exegezei patristice cu privire la expresia „suflare de viață”. Octavian Gordon, cadru didactic la aceeași facultate, filolog și cercetător erudit, dovedește, într-un studiu temeinic, că termenul latinesc de mens este folosit în literatura patristică apuseană din primele secole creștine cu un sens care se înscrie în vocabularul filocalic răsăritean și astfel „asocierea frecventă a lui mens cu funcții pe care inclusiv limbile moderne le asociază cu inima indică limpede că mens, în gândirea Sfântului Grigorie cel Mare, nu este legată de activitatea intelectuală sau, mai larg, cerebrală, ci se circumscrie se­manticii filocalice cunoscute în­deobște în spiritualitatea greacă” (p. 235). Unul dintre cei doi editori ai acestui volum, Dragoș Mîrșanu, cercetător în cadrul Centrului de Studii Patristice „Sfântul Maxim Mărturisitorul” al Arhiepiscopiei Iașilor, expune mizele traducerii și interpretării Sfintelor Scripturi așa cum sunt reflectate în cores­pon­dența dintre Fericiții Ieronim și Augustin, avertizând că prioritatea acordată erudiției și respectului față de textul scripturistic poate intra în conflict cu prioritatea acordată necesității folosirii acestuia în misiunea Bisericii (p. 9), concluzionând admirabil: „Astfel, tensiunea între demersul motivat de căutarea adevărului filologico-ling­vistic - ilustrat aici de eruditul Ieronim - și cel motivat de nevoia pastorală de receptare universală a unui corpus considerat ca fiind de autoritate - ilustrat aici de episcopul și teologul Augustin - reprezintă un bun exemplu de pozițio­nare hermeneutică diferită, în funcție de starea și vocația interpretului: din turnul său de fildeș, respectiv din câmpul misiunii creș­tine” (p. 253).

Următoarele trei studii scrutează diferite coordonate ale literaturii patristice siriace și sunt semnate de către Iustinian Ioan Mîndrilă, An­drei Macar și Valentin-Radu Trandafir. Ultimul studiu din acest volum, alcătuit de diac. Ilarion Argatu, tratează despre stihirile alfa­betice de pocăință ale monahului Nicolae din Mănăstirea Kataskepe (sec. XII), oferind o descriere a manuscriselor, urmată de o ediție a tex­tului grecesc bazată pe aceste manuscrise și însoțită de o traducere în limba română.

Volumul de față, elegant, așa cum ne-a obișnuit Editura Doxologia cu fiecare tipăritură a sa, cu un parfum de carte occidentală bine făcută, academic și plin de acribie cărturărească, care armonizează teologia academică și viața duhovnicească, se dovedește a fi mai mult decât o colecție de studii patristice tematice, căci acesta se deschide ca o adevărată ușă duhovnicească, lăsând lectorul să pătrundă cu mintea și inima către mirabila lume a istoriei literaturii creștine și către adevăratul ethos al Bisericii creștine: viețuirea neîncetată întru Hristos, Mirele sufletului.