Cincizecimea ca un exercițiu de Iubire
Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile) Ioan 7, 37-53; 8, 12
În ziua cea din urmă - ziua cea mare a sărbătorii -, Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura, râuri de apă vie vor curge din lăuntrul său. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească cei ce au crezut în El. Căci încă nu era dat Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit. Deci, mulţi din popor, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Prorocul. Iar alţii ziceau: Acesta este Hristos. Iar alţii ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos? N-a zis oare Scriptura că Hristos va să vină din seminţia lui David şi din cetatea Betleem, de unde era David? Şi s-a făcut dezbinare în mulţime pentru El. Şi unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El. Deci slugile au venit la arhierei şi la farisei, iar aceia le-au zis: De ce nu L-aţi adus? Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om. Deci le-au răspuns fariseii: Nu cumva aţi fost şi voi amăgiţi? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte Legea, este blestemată! A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut? Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat proroc. Şi s-a dus fiecare la casa lui. Deci, iarăşi a vorbit Iisus, zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.
Pogorârea Duhului Sfânt. Deseori redus în discursul public al lumii, poate și din vina noastră, doar ca moment de naștere al Bisericii. Deși se vădește că structura Bisericii vibrează cu mult timp înainte în structura socialului care va fi transfigurat prin Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. Pentru că Biserica nu este numai un dat de sus, ci și o restaurare a lumii, o așezare a ei în ordinea Iubirii Întrupate. La Vecernia mare a Duminicii Cincizecimii ne sunt readuse dinainte textele „așteptării” acestui moment de către poporul lui Israel. Paremiile - fragment de Legământ - ne sunt citite din Cartea Numerii (11, 16-17 și 24-29), Ioil (2, 23-32 și 3, 1-5) și Iezechiel (36, 24-28). Toate amănuntele din text aduc aminte de vărsări ale Duhului Sfânt peste comunități ale poporului celui care-și caută și trăiește Dumnezeul cel Viu. Chiar și peste robi și peste roabe. Atât de tainic și atât de vădit deopotrivă, încât te emoționează până astăzi. Cum n-ai tresări la imaginea din Iezechiel prin care Domnul Dumnezeu transmite poporului: „Vă voi scoate dintre neamuri și din toate țările vă voi aduna și vă voi aduce în pământul vostru. Și vă voi stropi cu apă curată și vă veți curăți de toate întinăciunile voastre și de toți idolii voștri și vă voi curăți. Vă voi da o inimă nouă și duh nou vă voi da; voi lua din trupul vostru inima cea de piatră și vă voi da inimă de carne. Pune-voi înăuntrul vostru Duhul Meu și voi face să umblați după legile Mele și să păziți și să urmați rânduielile Mele. Veți locui în țara pe care am dat-o părinților voștri și veți fi poporul Meu și Eu voi fi Dumnezeul vostru”. Iar Țara unde inimile nu mai pot fi de piatră, ci numai de carne aprinsă de Duh Sfânt este Biserica. Iar Țara unde idolii nu pot încăpea și Dumnezeu Însuși refuză să fie idolatrizat este Biserica. Dacă în textele acestea Cincizecimea apare ca o făgăduință - pe care de altfel Poporul lui Israel o și prăznuia ca atare - astăzi, în ziua Pogorârii Duhului Sfânt, făgăduința se împlinește. Îndrăznesc să spun și sub ochii noștri. An după an.
Pogorârea Duhului Sfânt, antidotul Babelului de odinioară și al Babelului idolatru în care ne strecurăm mărturia creștină
Cincizecimea e medicamentul ce vindecă dezbinarea din noi și între noi. La cântarea Slavei Vecerniei auzim: „Odinioară limbile au fost amestecate pentru îndrăzneala zidirii turnului; iar acum limbile au fost înțelepțite pentru slava cunoștinței de Dumnezeu. Atunci a pedepsit Dumnezeu pe cei nelegiuiți pentru greșeală; acum Hristos a luminat pe pescari cu Duhul. Atunci s-a lucrat felurimea limbilor spre pedepsire; acum se reînnoiește înțelegerea spre mântuirea sufletelor noastre”. Astfel se și arată praznicul acesta ca o reînnoire de înțelepțire. Dintâi a pescarilor de oameni, Apostolii. Așa cum dintâi pe Moise a lăsat să coboare Duhul Sfânt, apoi i-a cerut acestuia să adune alți șaptezeci de bărbați pentru a trece peste ei - luând din duhul ce era în Moise -, duh prin care să-i înțelepțească pentru a conduce neamul cel izbăvit din Egipt. Din nor, Dumnezeu le vorbește. Apostolilor Hristos Domnul le vorbește din mijlocul lor, din norul de minuni și iubire în care și-a înconjurat trăirea în mijlocul lor. Le vorbește, dacă vreți, din norul de Lumină dintâi pe Tabor arătată, apoi rămasă în miezul lumii prin Înviere. Nedepărtați de Ierusalim, Apostolii primesc împlinirea prorociei din Cartea profetului Ioil, cea de-a doua Paremie a serii ce aduce dimineața fără sfârșit a Cincizecimii care este Biserica. În care trăim zi după zi, clipă de clipă.
Pogorârea Duhului Sfânt. Frumusețea Sedelnei de la Utrenie spune sufletului nostru: „Cei ce iubeau pe Mântuitorul s-au umplut de bucurie, și cei ce mai înainte se temeau îndrăzneală au luat. Că Duhul Sfânt S-a pogorât astăzi de sus peste casa Ucenicilor și fiecare dintre ei alte lucruri grăia către popoare. Că limbi văzute, ca de foc, s-au răspândit peste ei și nu i-a ars, ci mai mult i-a rourat”. Simple metafore, vor zice unii. Realități din seva cărora ne trăim realismul creștin. Cât de important este să înțelegem textul Tradiției așezat în astfel de cuvinte! Dintâi înțelegem că Duhul Sfânt bucură numai pe aceia care Îl iubesc pe Mântuitorul. Aceasta este o dovadă în plus a gândului că pedeapsa pentru cei care nu-L iubesc este aceea de a nu-L vedea Înviat. Căci numai în puterea Duhului Sfânt stă descoperirea Mântuitorului ca Înviat. Apoi înțelegem cum casa Ucenicilor se lasă copleșită de Duh Sfânt. Deci Biserica dintâi și din urmă, deopotrivă, este spațiu al iubirii și uceniciei. Orice casă în care locuiesc Ucenici devine punct de plinire în Duh Sfânt al Cincizecimii. Poate de aceea la vremea aceasta, marcată de pandemie de Covid și ură, creștinii au făcut exercițiul carantinării în casele lor la vremea pârguirii liturgice a Pătimirilor, Morții și Învierii Domnului. Să trăiască pe viu acest adevăr: fiecare casă de creștin autentic e prilej de Pogorâre de Duh Sfânt. Fără a fi arși, ci înrourați. Adică pregătiți să înflorească în livada duhovnicească a făpturilor minunate date în dar de Hristos Domnul.
Rusaliile, exercițiu de așteptare răbdătoare și iubitoare a făgăduinței Mântuitorului
Făgăduință ce străbate întreaga istorie de până la Cincizecime. Cât de minunat ne rostește aceasta Irmosul Cântării a 5-a, îndată după Catavasii: „Duhul mântuirii, care S-a zămislit în pântecele prorocilor plini de frica Ta, Doamne, și S-a născut pe pământ, zidește inimi apostolești curate și în cei credincioși drept Se înnoiește; că poruncile Tale sunt lumină și pace”. Pântecele prorocilor care au zămislit cuvintele din care ne-am hrănit în vremea Vecerniei se împlinesc dinaintea noastră în cuvintele bucuriei ce se vestește în Utrenie și împlinește în Liturghie. Aceasta e cheia praznicului Cincizecimii. O Bucurie desăvârșită în împlinirea ei. Un Rug Nears aprins în mijlocul Lumii. Împreunat mereu cu focul Duhului Sfânt. Idolii cad, topindu-se în El. Patimile noastre se ard în roua Lui de viață dătătoare. Sufletele noastre își schimbă firea, înnoindu-se. E un praznic al Iubirii Înviate. Laudele ne binevestesc: „Duhul Sfânt era din veac și este și va fi, nici început având și nici sfârșit; ci pururea cu Tatăl și cu Fiul este unit și împreună socotit. Viață și de viață făcător; Lumină și de lumină Dătător; Binele Însuși și Izvor de bunătate; prin Care Tatăl se cunoaște și Fiul se preaslăvește, și de toți se știe: O putere, o unire și o închinare a Sfintei Treimi”. Acest text ne descoperă, alături de întreaga teologie a prăznuirii Cincizecimii, în ce mod Pogorârea Duhului Sfânt face posibilă vederea și prăznuirea Sfintei Treimi. Pentru că numai luminat de Duh Sfânt Ucenicul iubitor care-și trăiește viața în focul nestins al Bisericii poate vedea Lumina cea adevărată a Sfintei și celei Deoființă și Nedespărțitei Treimi.
Pogorârea Duhului Sfânt. Vânați de pescarii de oameni, iubitorii de Hristos Apostoli, ne așezăm mereu dinaintea Tainei Bisericii ca oameni care ne căutăm nemurirea. O înțelegem, cu moartea pe frică zdrobind. Poate că anul acesta, mai mult decât în oricare dintre anii vieții noastre, avem de făcut efortul înțelegerii în iubire a prezenței Duhului Sfânt în viețile noastre. Mereu vânate de moarte. Mereu salvate de Biruitorul morții. Întrupat în mijlocul nostru, Dumnezeu nu se retrage în cer. Locuiește cu noi, printre noi. Păcătoși, pătimași, bolnavi, muribunzi agonici. Să zicem dar: Apropie-Te de noi, Doamne, apropie-Te!