Cine l-a ucis pe Goliat? Redeschiderea unui dosar

Oricine este familiarizat cu Scriptura şi cu relatările ei ar răspunde la întrebarea de mai sus în mod clar: David. De altfel, în I Regi 17 întâlnim descrierea confruntării dintre tânărul pe atunci David, păstor la oi, care ajunsese printr-o întâmplare în tabăra de război a israeliţilor împotriva filistenilor.

Adversari aparent inegali Ducând merinde fraţilor săi recrutaţi, David aude batjocurile cu care cel mai mare campion militar al filistenilor, uriaşul Goliat, îi provoca în fiecare zi pe oricine dintre israeliţi s-ar fi încumetat la luptă dreaptă cu el. Din păcate, nimeni nu prea îndrăznea să-l înfrunte, văzându-i armura de bronz, armele redutabile (doar coada suliţei era cât un sul de la războiul de ţesut), dar mai ales statura impunătoare: şase coţi şi fix o palmă înseamnă aproape trei metri, un record de înălţime, deşi Septuaginta îl face mai „prichindel“, de doar… 2 metri. David însă se oferă voluntar, deşi nici nu făcea parte dintre cei recrutaţi. Îmbracă armura regelui Saul, dar aceasta îi venea prea larg, iar sabia era prea grea. De bună seamă - vrea textul să spună - David era pe atunci flăcău, „copilandru“ (v. 33), fără statură de adult. Dacă nu îi venea armura unui adult, cum se putea însă compara cu uriaşul filistean? Până la urmă, David renunţă la armură şi sabie, iese îmbrăcat obişnuit, ca un păstor, doar cu desaga în care pusese pietre de râu. Nu mai lungesc descrierea. După un schimb de replici în care David arată că iese la luptă cu putere de la Dumnezeul israeliţilor, îl va lovi puternic pe filistean cu praştia: piatra îi va străpunge fruntea, uriaşul va cădea la pământ, iar David îl va decapita cu propia sabie. David sau Elhanan? Toate bune şi frumoase. Citind însă cu mare atenţie cărţile Regilor, vom găsi la II Regi 21, 19 o notiţă fugitivă, despre eroii lui David şi faptele lor de vitejie: „Şi a mai fost o altă bătălie la Gob cu filistenii. Atunci Elhanan, fiul lui Iaare Oreghim din Betleem, a ucis pe Goliat din Gat, a cărui coadă de suliţă era ca un sul de la războiul de ţesut“. Observăm că cel ucis aici se numeşte tot Goliat, domicilia tot în Gat, ca şi uriaşul de dinainte. Despre acesta nu se spune că era uriaş, dar continuarea ne dă de gândit: „coada suliţei lui era ca un sul de la războiul de ţesut“. Era deci tot o gorilă, iar referirea la coada suliţei este la fel cu cea făcută în cazul uriaşului. Să ne gândim puţin: în vremea lui David, preţ de câţiva ani distanţă, să fi fost în Gat doi oameni, amândoi numiţi Goliat, amândoi înalţi la stat şi cu ditamai coada de suliţă? Puţin probabil. Aş spune că de fapt e vorba de unul şi acelaşi. Dar, cum e imposibil să fi murit de două ori (pe atunci nu exista Hollywood) şi în locuri diferite (la Valea Stejarului în I Reg 17 contra Gob, o localitate necunoscută, în II Reg 21), ne întrebăm pe bună dreptate cine a fost făptaşul? Ştiam că David, acum însă apare un „challenger“, Elhanan. Să ne uităm mai atent la acesta din urmă. Îl cheamă Elhanan, fiul lui Iaare Oreghim din Betleem (de fapt probabil Iair, pentru că oreghim înseamnă „ţesători“ şi constituie o intruziune, o ditografie, de la rândul următor). Dar în Betleem se născuse şi David, deci era un „consătean“ de-al lui. Unii comentatori, printre care se numără şi tradiţia iudaică a targumelor, au considerat că Elhanan, care înseamnă în ebraică „Dumnezeu e milostiv“, nu e altceva decât un supranume, o poreclă (?) a lui David. Sau, după cum s-a sugerat, Elhanan ar fi numele din naştere, iar David numele de întronizare (A. M. Honeyman, „The Evidence of Regnal Names among the Hebrews“, în: Journal of Biblical Literature, 67 (1948), nr. 1, pp. 23-24). Schimbarea numelui, supranumele sau prezenţa unui alt nume nu sunt rare în Vechiul Testament. Totuşi eu unul nu sunt convins de acest argument, pentru că ar trebui să presupunem că şi tatăl lui David, pe care îl ştim cu numele de Iesei, se numea altfel, iar pe de altă parte este ilogic ca în lista respectivă a oamenilor lui David să apară şi David sub un alt nume. Redeschiderea cazului „Goliat“ Cred de aceea că David şi Elhanan sunt două persoane diferite. Avem de-a face cu un caz când alegoria nu ne poate ajuta. Cum putem să înţelegem aceste texte? Singura constatare este aceea că ne confruntăm cu o contradicţie (flagrantă). Cazul „Goliat“ trebuie redeschis. Am avea nevoie de logica lui Sherlock Holmes pentru a-l prinde pe „killer“! Ambele versiuni se află într-un corpus istoric, numit de cercetători Istoria Deuteronomistă, cuprinzând Deuteronomul, Iosua, Judecători şi I-IV Regi, şapte cărţi în total. Acest corpus ar data de pe la mijlocul sec. VI î.Hr., în plin exil babilonian. Cam pe la 400 î.Hr. apare un alt corpus istoric, Istoria Cronistă, formată din 1-2 Paralipomena (sau Cronici, de unde denumirea), Ezdra şi Neemia. Multe evenimente din Istoria Deuteronomistă sunt reluate în cea Cronistă. Avem norocul ca textul nostru să fie reluat, însă, şi aici lucrurile sunt foarte interesante, cu o mică modificare. În 1 Paralipomena 20:5 se spune: „Apoi iar a fost război cu filistenii (nu mai este indicat locul). Dar Elhanan, fiul lui Iair (acesta pare să fie numele corect al tatălui), a lovit pe Lahmi, fratele lui Goliat Gateul; coada suliţei lui era ca a sulului de la războiul de ţesut“. Istoria Deuteronomistă păstrase contradicţia: două versiuni diferite (şi concurente) despre cine l-a ucis pe Goliat şi despre locul luptei. Istoria Cronistă vrea să facă pace: şi David şi Elhanan au ucis câte un uriaş. Dar regele David l-a ucis pe Goliat, aşa cum Istoria Cronistă cunoştea din tradiţia confruntării, pe când consăteanul, Elhanan, l-a ucis nu pe Goliat, ci… pe frate-său, care era la fel de formidabil. Numele Lahmi pare a fi coruperea de la termenul „betleemitul“ (bet-hallahmi) din 2 Reg 21:19. Cine l-a ucis pe Goliat? Până acum doar ni se confirmă drumul parcurs. Chiar era o dilemă, pe care Istoria Cronistă încercase să o rezolve. Cred însă că rezolvarea depinde de o punere mai corectă a întrebării. Reformulez: Cine e mai probabil să-l fi ucis pe Goliat? Să vedem cum răspundem. David regele contra un necunoscut, erou într-o bătălie. E puţin probabil ca tradiţia să-i fie atribuită iniţial lui David, iar apoi acesta să o piardă în favoarea unui simplu militar. Mai probabil lucrurile stau invers: o personalitate funcţionează în antichitate ca un „aspirator“ de tradiţii. I se atribuie fapte de vitejie şi acolo unde poate că nu erau. E mult mai probabil deci ca Goliat să fi fost ucis de Elhanan, iar apoi fapta de arme să-i fie atribuită lui David. De altfel capitolul 21 din II Regi se încheie cu concluzia „toţi aceşti oameni (Goliat inclusiv) au căzut de mâna lui David şi a slugilor lui“ (v. 22). Era deci foarte simplu ca tradiţia uciderii lui Goliat să cunoască formulări succesive de tipul: „oamenii lui David l-au ucis pe Goliat“, „David şi ai lui l-au ucis pe Goliat“ sau „David l-a ucis pe Goliat“. Ce ne facem însă cu frumoasa poveste din I Regi capitolul 17? Este nevoie de câteva observaţii mai tehnice pentru a o înţelege corect. În primul rând, textul propriu-zis a cunoscut o istorie de transmitere mai complexă. S-au păstrat două versiuni în greacă, una scurtă şi alta mai lungă, prezentă şi în textul ebraic. Apoi, evenimentul respectiv nu se prea potriveşte în context. Din I Regi 17:55-58 reiese că după uciderea lui Goliat, Saul face pentru prima dată cunoştinţă cu David. Saul se interesează mai întâi la generalul Abner şi acesta îl aduce pe David să se prezinte singur. Saul îl întreabă „Tinere, al cui fiu eşti tu?“, iar David se prezintă. Totuşi, trebuia ca ei să se fi cunoscut foarte bine. Capitolul precedent descrie tocmai că lui Saul i se recomandase un tânăr care cânta la harpă pentru a-i potoli stările de depresie şi care nu era altul decât David. După ce îl plăcuse foarte mult, îl făcuse purtătorul său de arme şi îl angajase definitiv (cf. I Regi 16:15-23). Să fi fost Saul chiar atât de confuz în I Regi 17? Era într-adevăr tulburat, dacă avusese nevoie de terapie muzicală, dar şi Abner să fi fost amnezic?! Imposibil. Istorie falsificată? Dar care să fie miza teologică a unei asemenea istorisiri aparent „falsificate“, dar care constituie de fapt o interpretare a istoriei, având la bază un mecanism subiectiv? Explicaţia este foarte simplă. Ea serveşte ca o istorie de tipul celei hagiografice, care tipizează şi atribuie eroului pozitiv un rol moralizator şi apologetic. Viaţa sfântului are unele „înflorituri“, a căror miză nu este adevărul istoric, ci adevărul teologic: martirul ţine lungi discursuri torţionarilor săi despre adevărul de credinţă şi îi insuflă pe credincioşi să reziste şi ei păgânismului. David, ca şi martirul, luptă în numele unui ideal religios, pe care Goliat îl neagă. Schimbul de replici dintre David şi Goliat, menţionat la început, este cheia de înţelegere. Filisteanul era păgân, deci idolatru. David iese la luptă „să spele ruşinea lui Israel“, pentru că Goliat - „filisteanul netăiat împrejur (…) huleşte oştirea Dumnezeului celui viu“ (v. 36). David îşi mărturiseşte profunda credinţă în ajutorul Domnului, devenind deci un model de credinţă chiar în faţa unui pericol uriaş, ca filisteanul: „Domnul, Cel ce m-a scăpat de la lei şi urşi, mă va scăpa şi din mâna acestui filistean“ (v. 37). La confruntarea cu Goliat, David îi ţine acestuia un discurs: „Tu vii asupra mea cu sabie şi cu lance şi cu scut; eu însă vin asupra ta în numele Domnului Savaot, Dumnezeul oştirilor lui Israel pe Care tu L-ai hulit“ (v. 45). Explicaţie duhovnicească Confruntarea dintre David şi Goliat este idealizarea unui război duhovnicesc între hulă/ necredinţă/ idolatrie şi credinţa în Iahve. Istoria Deuteronomistă cunoaşte deci şi transformarea tradiţiei despre uciderea filisteanului şi modelarea lui David ca un erou al credinţei în Dumnezeu. Avem deci de-a face cu o istorie duhovnicească, nu cu una de tip obiectiv. De altfel, în interpretarea patristică, (de exemplu la Sf. Ioan Gură de Aur, Împotriva anomeilor 11,1, trad. D. Fecioru, EIBMBOR, Bucureşti, p. 170) lupta dintre cei doi este una duhovnicească, iar piatra care îi zdrobeşte capul lui Goliat este chiar Hristos. Dacă rememorăm întrebarea de la început: cine l-a ucis pe Goliat?, putem să nuanţăm. Istoric, cel mai probabil l-a ucis unul dintre oamenii lui David, un oarecare Elhanan, dar la nivelul duhovnicesc, l-a ucis David, regele care devine simbol al fidelităţii faţă de Iahve. Teologia e paradoxală: ambele versiuni sunt adevărate. Ajungem oarecum aproape de soluţia aparent facilă a Istoriei Croniste, care încerca să-i împace pe amândoi eroii, dar care în realitate este una foarte profundă. Vom vedea că nu este singurul caz.