Cine ţi-a spus ţie că eşti gol?

Un articol de: Horia Nicolae Prioteasa - 15 Martie 2013

Adam cel vechi, că­zut în păcatul neascultării de Dum­nezeu, s-a trezit în starea omului golit de frumu­seţea chipului celui dintâi zidit, prin care firea umană era curată asemenea pruncilor nepri­hă­niţi în plinătatea comuniunii dum­nezeieşti şi veşnice. Pentru restaurarea firii umane a omului, plămădit ca cea mai minu­nată creaţie, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său Cel iubit, Răs­cum­pă­rătorul, Care S-a golit de slavă, fără a simţi o ştirbire şi a primit cea mai adâncă smerenie, ascultarea faţă de Tatăl, acceptând pătimiri, batjocură şi ocară din partea omului, iar în cele din urmă răstignirea pe Cruce. Acest act unic şi sfânt, cu dimensiuni cosmice, avea să fie începutul mântuirii noastre prin îndemn la ascultare prin smerenie, la pocăinţă şi îndreptare, la sfinţire prin virtute. De la Adam cel vechi la Adam cel Nou, Hristos Domnul şi Dumnezeul nostru nu este altceva decât o trecere de la moarte la Viaţă şi de pe pământ la cer.

Întrebarea Cine ţi-a spus ţie că eşti gol? reprezintă cea mai profundă cugetare şi chemare la pocăinţă spre asemănarea cu plăcuţii sfinţi ai Mântuitorului Hristos. Dumnezeiasca întrebare are capacitatea de a se ra­mifica şi diversifica în mulţime de întrebări ce ar putea cu­prinde întreaga teologie a Sfinţilor Părinţi şi a răspunde la unele întrebări existenţiale. Iată doar câteva din aceste întrebări folositoare de suflet: Cine ţi-a spus ţie, omule contemporan, cu­prins de nenumăratele griji coti­diene, că lumea aceasta e unică şi că în ea este toată slava omului, că trupul omenesc este ase­me­nea animalelor cu patru pi­cioare sau celorlalte vie­ţui­toare? Cine ţi-a spus ţie că cerul, pă­mântul, marea şi toată creaţia sunt rezultatul unor în­tâmplă­ri neprevăzute, că în­treaga frumuseţe a lumii acesteia a apărut din neant? Cine ţi-a spus ţie că nu este iubire, voinţă, sentiment şi raţiune, că te asemeni cu dobitoacele cele ne­cuvântătoare şi că ai incapaci­ta­tea de a te ridica şi de a striga şi de-a ieşi din temniţa păcatelor ce­lor multe şi grele? Cine ţi-a spus ţie că eşti legat în lanţuri şi-n obezi de mulţimea de păcate şi fărădelegi şi că nu mai poţi primi iertare şi că pentru tine nu este mântuire? Ori cine ţi-a zis ţie că păcatul nu este chiar o nenorocire şi că Dum­nezeu va ierta pe om la sfâr­şitul lui sau al întregii lumi, indiferent câte păcate a săvârşit în întreaga viaţă, amăgind min­tea multor oameni, depăr­tân­du-i tot mai mult de Adevăr şi de fo­loasele lui? Sau cine ţi-a spus ţie că nu este Înviere şi Viaţă, nemurire şi osândă, că lumea se sfârşeşte odată cu lumea şi că dincolo de ea nu mai e nimic, că trupul omenesc se dă descompunerii şi că omul rămâne supus stricăciunii şi nu se va mai ridica niciodată din pământul din care a fost alcătuit?

Cine ţi-a spus ţie că trebuie să fii dezgolit de dinafară prin duhul proeminent al modei actu­ale, care insistă tendenţios şi agresiv, atentând la integritatea firii umane chemată spre sfin­ţire şi îndumnezeire sau pe di­năuntru prin amânarea sau ne­pă­sarea cunoaşterii de Dum­nezeu? Sau cine ţi-a zis că firescul stă tocmai în anormalitate şi că întreaga goliciune reprezintă o stare de fapt concepută în aşa fel încât să pară că aşa a fost creată? Cine ţi-a spus că nu poţi participa la creaţie prin naşterea şi creşterea copiilor în duhul iubirii milostive, în trăirea cea firească a vieţuirii pe pământ, în armonie şi bună înţelegere ziditoare? Cine ţi-a spus că e folositor să te laşi îndoctrinat de cele mai prăpăstioase concepte pă­gâne, de ideile bolnăvicioase ale vrăjmaşilor văzuţi şi nevă­zuţi prin care te goleşti cu totul de suflarea cea dumnezeiască? Cine ţi-a semănat neghina în suflet şi ţi-a îngreunat creşterea duhovnicească, făcându-te ala­mă sunătoare şi ghival răsu­nător? Cine ţi-a spus să te lepezi de adevărata tradiţie spirituală în care te-ai născut şi prin care ai primit botezul iertării pentru un blid de mâncare atât de trecător? Cine ţi-a zis să lepezi portul românesc, graiul stră­moşilor, hora care ne-a unit de secole, să-ţi vinzi ţarinile stră­i­ni­lor, pentru care vitejii de altădată au vărsat mult sânge?

Cine ţi-a spus că Hristos nu este Domnul, că trebuie să aşteptăm pe altcineva, care să ne înveţe pe noi toate, sau chiar a şi venit şi se află în cămări ascunse şi neştiute de nimeni? Cine ţi-a zis că nu-i Treime, Doime, Unime şi că nu ştii să te închini în Duh şi-n adevăr, că Sfânta Cruce este doar un semn, nu şi-o lucrare de sfinţire şi de binecuvântare? Cine se oferă să te înveţe tainele dumnezeirii, când tu te-ai botezat în numele Sfintei Treimi şi de prunc fiind ai fost închinat de naşi şi de părinţi şi încredinţat Bisericii sub ocrotirea tuturor sfinţilor?

Cine ţi-a spus ţie că eşti gol? (Fac. 3, 11)