Ciupercuţa şi povestea ei (III)

Peste câteva zile, lângă biata ciupercuţă crescu o plantă cu ţepi care se apropia tot mai mult de ea.

- Tu de ce te apropii de mine, nu ştii că sunt otrăvitoare?, întrebă tristă ciupercuţa. - Dragă ciupercuţă, şi eu sunt la fel ca tine. - Cum aşa? - Păi, stai să îţi explic: tu ai o înfăţişare foarte frumoasă, deşi eşti otrăvitoare, dar uită-te la mine, eu am aceşti spini uriaşi. - Dar măcar animalele ştiu şi îşi dau seama că nu trebuie să se apropie prea mult de tine. Pe când eu sunt învinuită că nu le-am spus că sunt otrăvită. - Da, dar uită-te la mine, eu sunt aşa de urâtă, pe când tu ai o înfăţişare deosebită! - De multe ori înfăţişarea nu este totul: animalele au crezut şi ele că sunt frumoasă, dar apoi m-au respins din cauza otrăvii. Aşa fac toţi cei care stau lângă mine: mă admiră, iar apoi mă părăsesc. - Asta pentru că prietenii tăi sunt animale şi nu ştiu să citească, pentru că pe această tăbliţă din faţa ta scrie: "ATENŢIE, CIUPERCĂ OTRĂVITOARE!" - Ştii să citeşti? - Nu, dar cunosc semnul de acolo şi mi-am dat seama. Deci, ciupercuţo, te sfătuiesc să nu mai fii supărată din cauza otrăvii tale. - Dar mi-am pierdut prietenii... - Fii liniştită, îşi vor da seama că au greşit. Şi planta cu spini avu dreptate: peste ceva timp animalele s-au întors la ciupercuţă şi i-au zis: - Toţi şi-au revenit! Acum am hotărât că putem sta cu tine, dar la o mică distanţă, şi nu te vom mai putea atinge! - Vai, ce bine, am din nou prieteni!, spuse ciupercuţa şi, fericită, îşi ridică ochii spre prietenii ei. Morala: Nu tot ce este frumos este şi sănătos. (Ştefania Ricinschi, clasa a V-a A, Col. Naţ. "Roman Vodă", Roman, jud. Neamţ)