Clădiri emblematice: Opera din Paris
Palatul Garnier, somptuosul sediu al Operei din Paris, care a găzduit de-a lungul timpului evoluţiile celor mai mari cântăreţi lirici şi balerini din lume, a sărbătorit la 5 ianuarie 150 de ani de existenţă, informează AFP. Aniversarea prilejuiește organizarea mai multor evenimente, inclusiv o gală excepţională, în 24 ianuarie 2025.
Comandată de Napoleon al III-lea, clădirea a fost inaugurată la 5 ianuarie 1875, după 14 ani de lucrări coordonate de arhitectul Charles Garnier şi care au costat 36 de milioane de franci (329 de milioane de euro în zilele noastre). „La inaugurarea sa, era cel mai mare teatru de operă din lume: 173 de metri lungime, 125 de metri lăţime”, a declarat ghidul şi conferenţiarul Jean-Jacques Serres, cu ocazia unui tur al clădirii. Cu o lăţime de 27 m, o lungime de 48 m (inclusiv culise) şi o înălţime de 60 m, „scena sa era cea mai mare din acea vreme”, a adăugat el. Interiorul este la fel de maiestuos, în special datorită scării monumentale din marmură şi foaierului grandios asemănător cu Sala Oglinzilor de la Versailles.
Ce se mai poate spune în plus despre scena Palatului Garnier? Acolo au evoluat cei mai mari balerini ai lumii, de la Tamara Toumanova la Patrick Dupond sau Rudolf Nureev, precum şi marii interpreţi de operă Maria Callas şi Feodor Şaliapin.
Declarată monument istoric în 1923, clădirea este foarte vizitată - un milion de vizitatori în 2023 - nu în ultimul rând datorită pânzelor viu colorate şi a personajelor cusute în tavanul sălii de spectacole, semnate de Marc Chagall.