Colindatul, al patrulea element românesc pe lista UNESCO
Prin introducerea obiceiului colindului de ceată bărbătească pe Lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO se face un pas major în procesul de conservare, dar şi de transmitere a acestui ritual către generaţiile următoare.
Din Ajunul Crăciunului şi până la Bobotează şi Sfântul Ioan, întreaga comunitate a satului ia parte la obiceiul colindatului: cetele de copii, de flăcăi sau bărbaţi şi, mai nou, grupurile mixte, în calitate de vestitori, iar cealaltă parte a satului (femei, gospodari) în calitate de gazde, fiecare având un rol cu o semnificaţie bine conturată. Iar tocmai autenticitatea şi frumuseţea tradiţiilor noastre, prin unicitatea lor, ne recomandă şi în afara graniţelor. Dovada o reprezintă includerea în Lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO, în luna decembrie a acestui an, a „Colindatului de ceată bărbătească“.
Pentru a obţine această recunoaştere, două echipe de specialişti din România şi Republica Moldova au susţinut o muncă asiduă de un an de zile, parcurgând mai multe etape, de la redactarea scrisorilor de intenţie (şi tot ce implică un parteneriat între două state) şi până la documentarea în teren şi realizarea filmelor de prezentare. Odată finalizat dosarul şi transmis către UNESCO, forul internaţional a verificat (urmărind anumite criterii) elementul propus pentru a intra pe lista UNESCO. „În primul rând, elementul trebuie să facă parte din patrimoniul cultural imaterial al ţărilor propunătoare, adică să poată fi inclus în domeniile: tradiţii orale, arte performative, practici sociale, ritualuri şi evenimente festive, cunoştinţe şi practici care vizează natura şi universul sau tehnici şi cunoştinţe legate de meşteşugurile tradiţionale. În al doilea rând, elementul viu, aşa cum se întâlneşte în prezent pe teren, trebuie să facă parte din practicile culturale recunoscute de comunităţile unde se manifestă, care sunt transmise din generaţie în generaţie şi dau acestor comunităţi conştiinţa identităţii şi continuităţii lor. De asemenea, trebuie să se demonstreze contribuţia comunităţilor la realizarea dosarului de candidatură şi să se arate că şi statul propunător, şi comunităţile recunosc acest element şi sunt capabile să-l protejeze şi să-l promoveze în formele lui autentice“, ne-a explicat dr. Ioana-Ruxandra Fruntelată, conferenţiar la Catedra de teoria literaturii, literatură universală şi comparată, etnologie şi folclor de la Facultatea de Litere, Universitatea din Bucureşti, membru în cadrul „Comisiei Naţionale pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial“, care a contribuit la întocmirea dosarului transmis UNESCO.
Prin includerea colindatului pe lista UNESCO se face un pas major în procesul de conservare, dar şi de transmitere către generaţiile următoare. „Ministerele Culturii din România şi Republica Moldova sunt obligate să ţină seama, în repartizarea bugetelor lor, începând din 2014, de respectarea programului de salvgardare a colindatului, aşa cum a fost el formulat şi acceptat. La fiecare doi ani, statele propunătoare realizează un raport către UNESCO, prin care trebuie să demonstreze că s-au luat măsuri concrete pentru salvgardarea elementului. În caz contrar, un element poate fi retras de pe lista reprezentativă“, ne-a mai spus specialistul. Totodată, conf. dr. Ioana Fruntelată subliniază faptul că „recunoaşterea UNESCO asigură elementului vizibilitate interna-ţională“. De asemenea, autorităţile încurajează asociaţiile şi organizaţiile nonguvernamentale să deruleze proiecte care implică promovarea obiceiului, „cu respectarea caracteristicilor autentice ale acestuia“. „Salvarea aspectelor genuine ale ritualului nu poate fi realizată decât de către comunităţile purtătoare de patrimoniu, desigur, cu sprijinul specialiştilor. Una dintre căi ar fi încurajarea transmiterii informale a cunoştinţelor legate de ritual, prin includerea copiilor şi tinerilor în proiecte educaţionale ce valorifică moştenirea culturală locală“, ne-a declarat doamna conf. univ. Ioana-Ruxandra Fruntelată.
Ritualul căluşului, doina, ceramica de Horezu şi colindatul
Lista patrimoniului cultural imaterial al umanităţii UNESCO a fost alcătuită oficial în 2008, potrivit unei Convenţii pentru salvgardarea patrimoniului cultural imaterial, încheiată la Paris, la 17 octombrie 2003. Patrimoniul cultural imaterial se referă la tradiţii şi expresii orale, incluzând limba ca vector al patrimoniului cultural imaterial, artele spectacolului, practici sociale, ritualuri şi evenimente festive, cunoştinţe şi practici referitoare la natură şi la univers, tehnici legate de meşteşuguri tradiţionale. În anul 2011, lista UNESCO număra 166 de opere din 76 de ţări.
Pentru România, includerea colindului de ceată bărbătească pe Lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO reprezintă a patra recunoaştere din partea forului internaţional, după ritualul căluşului (2005), doina (2009) şi ceramica de Horezu (2012), Republica Moldova fiind la prima reuşită de acest fel. De asemenea, specialiştii au început lucrul la dosarul pentru propunerea jocului tradiţional românesc - oina, care ar putea fi trimis pentru evaluare în 2014.
Colindatul, atestat documentar în secolul al XVII-lea
Cu rădăcini adânci în istoria poporului român, colindatul reprezintă, fără îndoială, un element important al identităţii naţionale şi al continuităţii. „Colindatul de ceată bărbătească este atestat în Transilvania de la jumătatea secolului al XVII-lea, dar este, cu siguranţă, mult mai vechi, aşa cum sunt toate faptele de cultură orală moştenită. Fiind iniţial un ritual calendaristic hibernal, asociat solstiţiului de iarnă, cu origine multiplă, dar cu unul dintre izvoare în Saturnaliile romane, acest ritual a asimilat, ulterior semnificaţii creştine, devenind, în prezent, un ritual de mare spectaculozitate, în care elementele creştine şi cele precreştine se îmbină într-o «lectură populară» a tradiţiei orale“, explică conf. univ. Ioana-Ruxandra Fruntelată.