Colocviu internaţional religios la Sibiu

Data: 28 August 2007

Ieri, 27 august 2007, IPS Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului, a participat la deschiderea lucrărilor colocviului internaţional „Concepte filosofice şi metafore religioase: Noi perspective asupra fenomenologiei şi teologiei“ care se desfăşoară în aceste zile la Facultatea de Teologie „Andrei Şaguna“ din Sibiu. Organizat de Societatea Română pentru Fenomenologie, colocviul face parte dintr-un program mult mai amplu, desfăşurat la Sibiu şi Mănăstirea Sâmbăta de Sus (foto) (27 august – 5 septembrie 2007) şi care cuprinde un curs de vară, ce are drept scop realizarea unor întâlniri şi discuţii între studenţii familiarizaţi cu fenomenologia şi teologia, sub îndrumarea unor profesori specializaţi în acest domeniu, încercându-se, în acelaşi timp, trasarea unor linii de confluenţă între cele două ştiinţe, informează Mitropolia Ardealului. Lucrările propriu-zise ale colocviului s-au deschis cu o conferinţă susţinută de profesorul Jad Hatem (Beyrouth, Liban), şi au continuat cu trei sesiuni, care au cuprins intervenţii ale mai multor conferenţiari români şi străini.