Complicaţiile grave ale diabetului zaharat

Diabetul zaharat este o boală cauzată de excesul de zahăr din sânge, care devine „toxic“, atât timp cât insulina, „antidotul“, este produsă puţin sau deloc de către pancreas sau este ineficientă. Dacă semnele de boală sunt neglijate o mai lungă perioadă de timp, diabeticul se poate trezi şi cu unele complicaţii de ordin neurologic şi reumatologic.

Diabetul zaharat de tip I (insulino-dependent) se instalează, de obicei, înainte de 30 de ani. Pentru că pancreasul nu produce insulină, este necesară administrarea injectabilă, permanentă şi riguros dozată, pentru a preveni moartea. Mecanismul acestui diabet este, în bună parte, moştenit genetic şi reprezintă o „alergie“ cu autodistrugerea celulelor secretoare de insulină din pancreas. Tot o „alergie“ încrucişată, la aceste celule, o face laptele de vacă dat sugarilor în locul laptelui matern. De asemenea, unele boli virale, cum ar fi parotidita epidemică (oreionul) sau pneumoniile, distrug celulele producătoare de insulină. Diabetul de tip II (insulino-rezistent) este întâlnit mai frecvent după vârsta de 30 de ani. Cantitatea mare de zahăr din sânge apare ca urmare a diminuării secreţiei de insulină, cât şi a scăderii eficienţei insulinei asupra muşchiului scheletic şi ficatului, care foloseşte glucoza. Cauzele producerii acestui tip de diabet sunt diverse: creşterea în greutate, înaintarea în vârstă, traumele cronice, fizice şi psihice, intervenţiile chirurgicale laborioase, boli endocrinometabolice, toxice hepatice şi pancreatice (alcool, medicamente, insecticide, aditivi alimentari). Principalele semne ale bolii constau în eliminarea unei cantităţi mari de urină, însoţită de o sete şi un consum important şi nejustificat de lichide, urmată de deshidratare, pierdere în greutate, înceţoşarea vederii, oboseală cronică până la comă. Diagnosticul cert este stabilit când după două analize de sânge, pe nemâncate, glicemia are valori egale sau peste 126 mg/dl. Tratamentul cauzelor sau măcar al mecanismelor ce întreţin diabetul zaharat trebuie să constituie o prioritate, atât pentru medic, cât şi pentru pacient. În plus, prevenirea şi tratarea complicaţiilor din timp, cât mai complex şi neagresiv, reprezintă un obiectiv important pentru calitatea vieţii pacientului. Una dintre complicaţiile severe ale diabeticului este nevrita diabetică. Suferinţa nervului optic este precoce sesizată de pacient, care se plânge de pete negre ce acoperă vederea sau de o pierdere totală şi bruscă a vederii. Distrugerea învelişului de protecţie a filetelor nervoase ce transmit senzaţiile de la piele către creier face ca acestea să fie modificate. Bolnavul simte arsuri, furnicături, mâncărime sau chiar anestezie la membre, ca şi cum ar fi „cu mănuşi sau în ciorapi de gheaţă“. Şi comanda mişcărilor transmise de la creier către muşchi poate fi întreruptă brusc. Bolnavul constată că „din senin“ se instalează o paralizie la un muşchi al feţei, la o mână sau la un picior, care nu mai ascultă de comenzi. În scurt timp, muşchii paralizaţi se atrofiază. Diabeticii se plâng frecvent de dureri cronice de cap, ameţeli rebele la tratament, insomnii, accese de plâns sau depresie, îmbătrânire precoce, incontinenţă urinară. Această boală necesită tratament de specialitate, susţinut de neurolog, reumatolog şi, evident, de diabetolog.