Conferințele creativităţii de la Iași, deschise de Ioan Stanomir

Un public numeros a participat, la sfârșitul săptămânii trecute, la conferința susținută în cadrul Romanian Creative Week (RCW) de la Iași de Ioan Stanomir, critic literar, publicist și politolog, profesor la Facultatea de Științe Politice a Universității București. Intitulată „Rusia și noi” și axată pe un subiect fierbinte al momentului, aceasta a deschis seria de conferințe organizată la RCW sub genericul „Conferințele creativității”, care a mai inclus un dialog-dezbatere între Andrei Pleșu și Vasile Bănescu și o conferință susținută de Horia-Roman Patapievici.

Coordonatele discursului susținut de profesorul Stanomir au vizat limpezirea a două aspecte: de ce relația rușilor cu noi este una delicată și „de ce, de multe ori, relația rușilor cu ei înșiși este o relație atât de delicată; relația lor cu ei înșiși din perspectiva identității și relația lor cu ei înșiși din perspectiva statului”. Politologul a subliniat, de asemenea, că, în contextul geopolitic actual, România ar trebui să aibă o atitudine corectă față de frontiere.

Prelegerea a urmărit aproape didactic parcursul istoric al acestui imperiu, care s-a dezvoltat, s-a hrănit și s-a condus printr-o cultură a violenței, întreținută sistematic încă din vremea țarilor. Violența face parte din ADN-ul poporului rus și asta explică felul în care acționează astăzi în Ucraina. „Rușii acceptă moartea ca pe o precondiție a măreției lor”, a subliniat vorbitorul. Pentru a înțelege statul rus și acțiunile sale de astăzi trebuie să nu ignorăm „dimensiunea sa imperială”, „vocația sa istorică de extindere a granițelor”, faptul că este „un stat prădător”. „Rusia este, cu siguranță, ultimul imperiu eurasiatic și cel mai vast imperiu colonial care mai supraviețuiește astăzi. Şi-a construit o mentalitate de cetate asediată, a crezut că în jurul său există inamici și a crezut că singura politică pe care o poate promova în fața inamicilor este distrugerea lor”, a apreciat Ioan Stanomir.

Cum poate, totuși, un popor să suporte un asemenea tip de stat, violent nu numai cu inamicii, ci și cu propriii cetățeni? Explicația vine din felul în care rușii au îmbrățișat „mesianismul”, ca viziune despre ei înșiși, despre rolul și destinul Rusiei în lume și ca formă de salvare în istoria lor.

Ioan Stanomir a pus în discuție și caracteristicile regimului politic din Rusia, evidențiind permanența autocrației, ca formă de guvernare, în istoria acestei țări. „Autocrația este ceva atât de important pentru ruși pentru că oferă un răspuns la întrebarea legată de propria lor insecuritate.” Violența autocratică asupra poporului și asupra mediului intelectual explică, consideră profesorul Stanomir, și forma în care a evoluat marxismul pe teritoriul rus. Există și astăzi, a mai spus el, o parte semnificativă a societății ruse împăcată cu această realitate a autocrației și care asociază experimentul democratic cu epoca Gorbaciov-Elțîn, cu prăbușirea măreției imperiale. „Rușii sunt pregătiți să sacrifice totul, inclusiv libertatea lor, pentru această măreție imperială.” Dar autocrația nu are doar susținători, ci a avut și critici în istoria statului rus, iar exemplul cel mai sonor rămâne cel al decembriștilor, ofițeri care, întorși din campaniile din era colonială, au „descoperit că măreția imperiului lor se suprapune pe o enormă suferință umană”. Ei sunt considerați acei liberali moderați care au susținut o formă de rezistență „alimentată de viziunea sincronizării cu Occidentul”.

Alternanța război-pace este o altă constantă care a caracterizat dintotdeauna imperiul rus. Războiul și pacea reprezintă dimensiuni esențiale pentru acest stat și trebuie urmărită cu atenție această dinamică și în prezent, când Vladimir Putin este obsedat de victoria militară. „Dacă Rusia va câștiga în Ucraina, nu va fi doar câștigul lui Putin, va fi câștigul statului rus, iar temnița în care stau rușii închipuindu-și că stau în libertate va crește în dimensiuni și va crește în trăinicie. Vor câștiga un război, dar temnița va deveni aproape inexpugnabilă. Încât, dacă ai fi un rus doritor de libertate, ți-ai dori o situație similară înfrângerii din Ucraina, pentru a permite un regres al autocrației.”

În finalul conferinței, profesorul Stanomir a vorbit despre aportul pe care anumite dezbateri din cultura rusă l-au avut asupra propriei noastre înțelegeri a modernității. De asemenea, a enumerat câteva dintre marile nume ale culturii ruse care fac notă discordantă în raport cu suporterii autocrației și ai mesianismului rus (cum a fost, spre exemplu, Dostoievschi) și care susțin speranța „că, dincolo de această lespede a tiraniei, există un spirit rus care merită admirat”. Printre aceștia, Anton Cehov, Vladimir Nabokov, Mihail Bulgakov, intelectuali cu „un tip de onorabilitate umană și intelectuală”. „Ar trebui să fim foarte atenți și să înțelegem că regimul putinist procedează precum regimul stalinist, într-o manieră de un cinism absolut, înhămând la carul triumfal al unei crime împotriva umanității o mare cultură. Și cred că la fel cum am fost obligați să apărăm cultura germană împotriva lui Hitler, la fel suntem obligați să apărăm cultura rusă împotriva acestui monstru, produs de sistemul politic rus, tolerat cu complicitatea societății ruse. Noi avem datoria de a citi în continuare această literatură, care nu este proprietatea unui regim”, a mai spus Ioan Stanomir.

El a mai atras atenția asupra unei atitudini duale pe care ar trebui să o avem față de Rusia, în sensul că nu ar trebui să susținem nici un fel de compromis cu acest „imperiu al răului”, dar, în egală măsură, „nici un fel de compromis cu viziunile care încearcă să ne facă să uităm că trebuie să salvăm din această cultură ceea ce această cultură a produs”.