Consiliul Ecumenic al Bisericilor şi Revoluţia română
Ecourile Revoluţiei române sunt încă fierbinţi în mintea şi inimile celor care au trăit acele clipe. Oameni simpli şi-au dat viaţa pentru ca cei asemenea lor să trăiască într-o lume în care să nu mai sufere de frig, de foame, să nu se mai teamă de represiune şi să aibă un viitor mai bun. Situaţia regimului Ceauşescu în ultimele sale zile a fost urmărită cu deosebit interes de românii din diasporă, de presa internaţională şi de organizaţiile ecleziastice.
Într-un interviu publicat pe 20 decembrie în cotidianul francez „Le Figaro“, Eugen Ionesco arăta că „mişcarea pornită este ireversibilă. Dacă românii nu sunt omorâţi, vor merge până la capăt. Până la capătul vieţii şi al morţii“, conchizând că poporul este în pericol de moarte.
Pe 18 decembrie 1989, Consiliul Ecumenic al Bisericilor îi trimitea prim-ministrului Constantin Dăscălescu un mesaj prin care îndemna la găsirea unei soluţii legale pentru situaţia creată şi la garantarea siguranţei oamenilor. Pe 20 decembrie 1989, acelaşi for bisericesc emitea un comunicat referitor la situaţia din România: „Am aflaţi şocaţi şi cu o profundă părere de rău despre tragedia de la Timişoara, unde represiunea violentă a provocat moartea multor civili. Organizaţiile noastre sunt foarte îngrijorate pentru demnitatea românilor şi nerespectarea convingerilor lor religioase şi a originii etnice. Condamnăm ferm folosirea violenţei ca răspuns la dorinţa oamenilor de a-şi exprima aspiraţiile şi de a avea parte de justiţie. Autorităţile şi-au arătat adevărata faţă şi legile lor crude. Chemăm toate Bisericile să se roage pentru situaţia din România, în mod special pentru familiile victimelor masacrului. Susţinem Bisericile din România în efortul lor de a-şi ajuta poporul. Le îndemnăm să continue să trăiască mărturia lor profetică şi să urmeze un proces menit să asigure respectarea drepturilor omului şi o ordine corectă în societate“.
Consiliul Ecumenic al Bisericilor nu a rămas nepăsător la suferinţele românilor, arătându-şi solidaritatea cu ei în acele zile de cumpănă. Sfârşitul lunii decembrie a anului 1989 a însemnat prăbuşirea dictaturii în România. După o jumătate de veac de chinuri, torturi şi umilinţe, românii priveau spre o nouă viaţă în care îşi puteau mărturisi liber credinţa. (Dr. Dorin-Demostene Iancu)