Consultații și ochelari pentru vârstnici din județul Buzău
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, în zilele de 30 și 31 martie, Federația Filantropia a Patriarhiei Române a desfășurat o acțiune de sprijinire a persoanelor vârstnice vulnerabile din mai multe localități ale Protoieriei Buzău II. Activitatea a constat în oferirea de consultații oftalmologice gratuite, realizate de medici specialiști, și se înscrie în campania „Ajută un bătrân să zâmbească!”, inițiativă prin care au fost ajutați, până în prezent, peste 5.000 de vârstnici din mediul rural și urban.
Acțiunea a debutat luni, 30 martie, la așezământul Parohiei Padina I, aflat sub ocrotirea Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina. Aici, 50 de bătrâni cu venituri reduse din parohiile Padina I, Padina II, Padina III, Pogoanele I, Pogoanele II și Căldărăști au beneficiat de control medical, urmând ca fiecare să primească gratuit o pereche de ochelari conform diagnosticului stabilit.
Activitatea a continuat marți, 31 martie, la așezământul Parohiei Gherăseni, unde alți 50 de vârstnici din localitate s‑au bucurat de aceleași servicii medicale gratuite.
Inițiativa a fost posibilă datorită implicării părintelui Ciprian Ion Ioniță, consilier patriarhal coordonator la Sectorul social‑filantropic din Administrația Patriarhală și președinte al Federației Filantropia, a părintelui Ionuț Constantin, consilier eparhial la Sectorul social‑filantropic și misionar al Eparhiei Buzăului și Vrancei, precum și a părintelui Petru‑Gabriel Roșu, protoiereu al Protoieriei Buzău II. Acestora li s‑au alăturat preoții din parohiile amintite și voluntari care, prin efortul lor, au adus o rază de speranță în sufletele bătrânilor în pragul sărbătorilor pascale.